Fenomenul programării familiale constituie o încălcare a Legii lui Dumnezeu, lipsa încrederii în dragostea Sa şi o ameninţare la adresa viitorului poporului, deci a copiilor noştri.
De altfel, concepţia părinţilor despre copiii lor ca despre proprietatea lor personală conduce către trei devieri.
Prima deviere este idolatrizarea copilului, legată şi de naşterea a puţini copii. Adică o vizibilă şi exagerată slăbiciune faţă de copil din partea tuturor şi mai ales din partea mamei. Rezultatul este egocentrismul copilului, iubirea sa de sine, neputinţa unei legături şi colaborări sociale armonioase, nefericirea sa, cauză a nefericirii întregii case, transformarea lui într-un adevărat tiran, scrie ziarullumina.ro.
A doua deviere constă în faptul că părinţii îşi privesc copilul ca pe un bun personal al lor, nu ca pe un nepreţuit dar al lui Dumnezeu şi, ca nişte proprietari iraţionali, hotărăsc uneori avortul criminal.
A treia deviere constă în transformarea copilului într-un mijloc al creşterii şi satisfacţiei slavei deşarte a părinţilor şi în rezolvarea tuturor ambiţiilor lor neîmplinite. Dragostea lor se transformă într-un fel de despotism care tiranizează psihic copilul şi care conduce fără excepţie la vătămări, din momentul în care se va dezvolta eu-l său personal. Şi din acea clipă ori va suferi interior (dacă are bun-simţ) pentru că părinţii îi desconsideră preferinţele, sau va găsi soluţia în a fugi de acasă.
Dispoziţia părinţilor de a interveni nu se limitează la orientarea profesională sau la alegerea soţului, ci foarte des continuă antievanghelic şi în interiorul familiei copiilor, creând răceală sufletească, presiuni psihice şi înclinaţie către divorţ. Iisus Hristos, care a dat porunca, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, a rezolvat complet problema acestor traume sufleteşti, când a zis: „De aceea (pentru Taina Nunţii) va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa.”
Educaţia copiilor este, cu mici excepţii, egocentrică, axată pe ambiţie şi foarte puţin legată de valorile creştine. Întreaga săptămână, de obicei din ambiţia părinţilor, viaţa copiilor este umplută cu lecţii, meditaţii, limbi străine, muzică, înot, karate, dansuri, atletism, în timp ce seara cofetăriile gem de elevi, într-o nefondată explozie de divertisment, periculoasă nu numai pentru sănătatea sufletească, ci şi pentru cea trupească.
Astfel că nu mai rămâne timp nici pentru odihna necesară copilului sau pentru joacă şi cu atât mai puţin pentru educaţia creştină. Părinţii şi învăţătorii creştini vor da răspuns înaintea lui Dumnezeu pentru că nu s-au îngrijit prioritar de îmbisericirea copiilor, de o participare activă a lor la viaţa Bisericii, a parohiei şi de hrănirea lor din duhul tradiţiei noastre ortodoxe.
Din casa în care iertarea convieţuieşte cu inima milostivă – virtuţi care-l aseamănă pe om cu Dumnezeu – niciodată nu va lipsi binecuvântarea cerească, iar porţile raiului vor fi mereu deschise pentru cei ce locuiesc acolo.
