Privită din exterior, pensionarea ar putea părea o binecuvântare. Eliberarea de rutina cotidiană, a unui program de lucru, de eventualele conflicte sau tensiuni cu colegii sau cu şeful, de responsabilitatea, uneori copleşitoare a unor sarcini de serviciu, am putea crede că este, în mod automat, însoţită de relaxare. Realitatea psihologică demonstrează însă că doar în puţine cazuri lucrurile se prezintă în acest mod, scrie doxologia.ro.
În orice caz, starea de linişte, împăcare şi bunăstare sufletească din perioada pensionării nu vine de la sine, ci trebuie cultivată. Golul lăsat de lipsa activităţii profesionale rămâne gol pur şi simplu, în lipsa unei preocupări de a desfăşura activităţi plăcute şi care să ofere, în acelaşi timp, sentimentul de utilitate. Societatea contemporană, axată în mod excesiv pe eficienţă, utilitate şi performanţă, atribuie valoare şi recunoaştere persoanelor în special în funcţie de rezultatul muncii lor.
Contează mai puţin ceea ce este omul şi mai mult ceea ce face, iar în ultima vreme, din ce în ce mai mult, ceea ce are acesta. Modul de a privi şi aprecia pe semenii noştri, încărcat de pragmatism, a fost preluat şi s-a transformat în modalitate de autoapreciere. În acest context, momentul pensionării, ieşirea din câmpul muncii, aşa cum este denumită, echivalează pentru mulţi cu ieşirea sau scoaterea din sfera relaţiilor sociale, sau trecerea în penumbră, în plan secund. Nu puţini dintre semenii noştri se confruntă, în această perioadă, cu stări de depresie, cu scăderea stimei de sine şi cu sentimental de inutilitate. Tabloul sumbru al acestei perioade poate fi schimbat însă.
Oamenii au şansa de a-şi recăpăta pacea şi echilibrul interior, de a-şi redescoperi valoarea personală. Ei pot să regăsească ceea ce sunt cu adevărat, dincolo de ceea ce fac. Acest aspect dă cu atât mai mult rezultate, cu cât începe dinaintea momentului pensionării, din perioada vieţii active. „Bătrâneţea se pregăteşte din tinereţe”, punctează cu luciditate înţelepciunea populară. Descoperirea a ceea ce eşti, ceea ce-ţi place să faci, în afara sau mai mult decât funcţia sau rolul profesional pe care îl ocupi, îţi poate aduce în timp bucurie şi mulţumire.
De asemenea, valorizarea relaţiilor din familie, petrecerea unui timp de calitate cu cei dragi, poate aduce la o reechilibrare la nivel personal. Deschiderea, în general, către semenii noştri, către nevoile lor de a comunica, de a fi ascultaţi şi ajutaţi face ca pensionarea să nu mai fie o prăbuşire, ci o trecere firească. Sistemul de instituţii nu trebuie să înlocuiască grija şi atenţia pe care noi le putem avea faţă de pensionari, deveniţi în timp bătrâni, în calitate de rude, vecini, cunoscuţi.
O altă perspectivă asupra pensionării este aceea a acceptării, de către noi înşine, a unei perioade de viaţă cu care majoritatea dintre noi ne vom confrunta.
Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru sănătate şi să-L rugăm să ne dea sănătate ca să ne putem bucura de viaţă.
