Sfântul Preot Mucenic Alexandru Baltaga s-a născut în binecuvântata Basarabie, la 14 aprilie 1861, în comuna Lozova, județul Lăpușna. El a făcut parte dintr-o familie binecredincioasă care a dat mulți slujitori vrednici acestui ținut. Tatăl său, preotul Ștefan Baltaga, slujea la biserica Sfântul Nicolae din Lozova, fiind ajutat în slujirea sa de preoteasa Elena, o femeie plină de evlavie și frică de Dumnezeu, care a sădit aceste virtuți de timpuriu și în sufletul fiului ei, scrie doxologia.ro.
Copilul Alexandru a urmat cursurile școlii parohiale din Lozova, apoi ale Seminarului Teologic din Chișinău. După terminarea studiilor, i s-a încredințat responsabilitatea de pedagog al Școlii Spirituale de băieți din Chișinău.
S-a căsătorit cu Elena Bivol, și ea fiică de preot, alături de care a înfiat și a crescut doi copii, pe Vsevolod și Margareta. La scurt timp, în anul 1886, a fost hirotonit pe seama bisericii Sfântul Ierarh Nicolae din Călărași-Sat, în județul Lăpușna, unde a slujit ca preot până la sfârșitul vieții. Sfântul Alexandru a dat dovadă de o mare putere de muncă, minte pătrunzătoare, voință neînduplecată și tact deosebit de păstor duhovnicesc. Pentru calitățile sale, a primit o serie de responsabilități administrative în cadrul Arhiepiscopiei Chișinăului.
Totodată s-a ostenit să cultive în inimile tinerilor dragostea de Dumnezeu și de Biserică. Pentru o mai bună propovăduire a cuvântului lui Dumnezeu în limba română, pe înțelesul poporului, între anii 1906 și 1917, alături de Arhimandritul Gurie Grosu, viitorul mitropolit al Basarabiei, și de Preotul Constantin Popovici, cu multe strădanii, a redeschis Tipografia Eparhială, iar, începând cu anul 1908, a tipărit revista „Luminătorul”, buletinul eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului.
În anul 1918, a fost ales reprezentant al preoțimii basarabene în Sfatul Țării și, în 27 martie 1918, a votat pentru Unirea Basarabiei cu România.
A urmat un răstimp de pace și bună sporire. Sfântul Alexandru a intensificat propovăduirea Evangheliei lui Hristos în rândul credincioșilor, a organizat pelerinaje și procesiuni cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Kazan, aducând icoana la biserica din Călărași, în care slujea, spre ocrotirea și alinarea credincioșilor. Astfel, până în 1940, Basarabia a fost ferită de prigonirea credinței, care avea loc în Rusia vecină, unde, începând cu Revoluția Bolșevică din 1917, mulțime de ierarhi, preoți, călugări și credincioși au mărturisit pe Hristos, primind moarte mucenicească.
Însă, în anul 1940, Basarabia și Bucovina au fost ocupate de Uniunea Sovietică. Văzând pericolul dictaturii atee, Sfântul a hotărât să îşi salveze soţia şi copiii, trimiţându-i dincolo de Prut, în inima ţării mame-România, iar el a rămas în parohie, stând alături de credincioșii săi și îmbărbătându-i, pentru a face față prigoanei care tocmai începea în Basarabia.
Atunci, Sfântul Alexandru s-a arătat stâlp al credinței, mărturisind că nu-și va lăsa turma să fie înghițită de „lupii roșii”, adică de comuniștii fără de Dumnezeu. În acele vremuri de grea încercare, Sfântul a aflat singura scăpare la Dumnezeu, și mai cu seamă la Maica Domnului, față de care avea mare evlavie și căreia i-a cerut necontenit mijlocirea.
În ziua de 31 august 1940, necredincioșii au venit să îl aresteze chiar în timpul Sfintei Liturghii. Sfântul i-a rugat stăruitor să îl lase să termine Dumnezeiasca Liturghie, urmând ca apoi să se supună. A fost arestat și dus la Chișinău, fiind învinuit că a fost ostil Rusiei Sovietice și a militat pentru unirea cu țara mamă, România.
Atunci fericitul Alexandru, bărbat ales, neclintit în credință, nu s-a lăsat tulburat de lucrarea celor potrivnici, ci a stat drept înaintea acestora, mărturisind că tot ce a făcut, a făcut spre binele credincioșilor, care aveau nevoie să fie împreună cu frații lor de un neam și de o credință, să aibă dreptul să se roage și să învețe în limba lor maternă și să fie păziți de pericolul ateismului.
Auzind acestea, necredincioșii l-au torturat și, în batjocură, i-au zis: „Arată-ne pe Dumnezeul tău!”. Iar Sfântul, insuflat de Duhul Sfânt, a oferit răspunsul cel înțelept, zicând: „Atunci când voi îmi arătați mintea voastră, atunci vi-L arăt și eu pe Dumnezeul meu!”. Sfântul Alexandru a fost întemnițat până la 22 iunie 1941, când Armata Română a trecut Prutul pentru a elibera Basarabia.
Atunci, pentru că bătrânul mărturisitor nu apucase să fie condamnat, a fost deportat în regim de urgență la închisoarea din orașul Kazan, în actuala Republică Tatarstan din Federația Rusă. Pe calea spre exil, mucenicul lui Hristos a fost supus multor chinuri.
El a suportat ocara, a fost bătut, dezbrăcat de haine, tras de barbă, în condiții greu de îndurat, dar pe toate le-a răbdat, rugându-se lui Dumnezeu să îl întărească în suferințe. Din cauza torturilor la care a fost supus, și-a încredințat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, la vârsta de 80 de ani, în închisoarea din Kazan, în ziua de 7 august 1941, fiind împodobit cu slăvită cunună mucenicească.
Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.
Sursa video: TRINITAS TV
