Recunoştinţa şi mulţumirea pentru binefacerile primite ar trebui să împodobească sufletul adevăratului creştin. Cel ce în sufletul său este pătruns adânc de credinţă şi dragoste faţă de Dumnezeu, de iubire faţă de aproapele, nu poate rămâne străin la binefacerile primite ca să nu-şi arate recunoştinţele faţă de binefăcători. Din învăţătura sfintei noastre Biserici, ştim că toate câte le avem sunt de la Dumnezeu, care în atotbunătatea Sa, şi-a revărsat darurile Sale cele bogate peste noi, scrie doxologia.ro.
De aceea, pentru orice creştin, este o datorie sfântă recunoştinţa faţă de Tatăl ceresc, ca astfel să sporim şi mai mult legătura dintre noi şi El şi să ne facem vrednici de daruri tot mai multe şi mai bogate. Sfântul Ioan Gură de Aur mărturiseşte acest adevăr prin cuvintele: „Dumnezeu cere recunoştinţa noastră nu fiindcă are trebuinţă de ea, ci pentru a ne face vrednici de daruri mai mari din partea Lui. Cine mulţumeşte, acela câştigă mila Domnului, cu înzecit prisos, cu tot mai spornică dobândă”.
Păcat mare este nerecunoştinţa faţă de părinţi, atunci când nu le arătăm respectul şi purtarea de grijă cuvenite pentru tot ceea ce au făcut pentru noi, când nu-i vizităm, nu-i ajutăm sau, şi mai rău, când nu le vorbim frumos sau le-am uitat mormântul şi rugăciunea de pomenire pentru sufletul lor. În acelaşi păcat cădem când ne prefacem că nu mai cunoaştem pe cei care au avut un rol în formarea noastră intelectuală şi morală, pe învățătorii, profesorii, sprijinitorii şi ajutătorii noştri, când nu ştim să-i salutăm, să le spunem un cuvânt bun sau să-i vizităm.
Părintelui ceresc îi datorăm tot ce suntem, tot ceea ce avem, tot ceea ce vedem în jurul nostru, toate bunurile materiale şi duhovniceşti, universul cu toate podoabele lui, cerul şi pământul, lumina, aerul, apa, hrana şi căldura, trupul şi sufletul, comoara Sfintei Scripturi, darurile Bisericii şi mântuirea veşnică. Recunoştinţa şi mulţumirea sunt sentimente nobile ce se trezesc în sufletele curate la primirea unor binefaceri, a unui dar sau în faţa unei atitudini binevoitoare. Cel stăpânit de aceste sentimente dă dovadă de curăţie şi nobleţe sufletească, de preţuire a binefacerilor, de vrednicie în a primi aceste binefaceri.
El se învredniceşte, prin recunoştinţă, de dragoste şi stimă, de încredere şi sporire în daruri. Pentru adevăratul creştin, recunoştinţa este o datorie şi el trebuie să-şi împlinească această datorie cu toată căldura sufletului său Cu toţii suntem convinşi de atotbunătatea divină, arătată nouă prin diferite şi bogate daruri, dar mai puţini sunt aceia care să-şi îndrepte ruga lor de mulţumire către Dumnezeu. Datoria noastră este de a alege fapta cea bună, recunoştinţa, pe care în orice împrejurare a vieţii s-o arătăm prin cuvânt şi faptă faţă de binefăcătorii noştri.
Să fim recunoscători faţă de Părintele nostru ceresc, pentru darurile Sale. Să fim și noi recunoscători faţă de binefăcătorii noştri pământeni, după îndemnul Sf. Apostol Pavel: „Mulţumiţi tuturor pentru toate… mulţumiţi celor ce vă fac bine şi vă rugaţi pentru dânşii”. Amin
