Omul a ajuns să iubească cu măsură pe cine crede de cuviinţă. Dar Scriptura nu cere să iubim pe cine vrem, ci să-i iubim si pe vrăjmaşi. Omul este pus în situaţia fie de a împlini ceea ce îi cere Hristos, şi aşa este creştin, fie de a nu le împlini, rămânând lipsit de unirea cu El. Hristos nu cere sa-I admirăm teoretic învăţătura. Nu vrea să fim uimiţi de cuvintele Sale. Doreşte să le împlinim. Iar omul când aude că i se cere să-şi iubească vrăjmaşii, i se pare că are parte de un Dumnezeu nedrept. Spune că nu poate, scrie doxologia.ro.
Uită că pentru un creştin adevărat nu exista „nu pot”. În Hristos, toate sunt cu putinţă. Dar asta cere unire cu El, împărtăşire de iubirea dumnezeiască. Numai cel unit cu Hristos, rămâne constant în iubire. În acest om, fapta rea făcută de un semen dispare, în vreme ce în cel despărţit de Hristos se păstrează foarte bine ţinerea de minte a răului făcut. În omul care nu cunoaşte iubirea lui Hristos, răutatea altora memorată, devine răutatea lui. Lumea nu se poate schimba în bine fără iubirea vrăjmaşilor.
Daca îl urăşti şi tu pe cel ce te urăşte, ura creşte, însă, daca tu îi vei răspunde cu iubire celui ce urăşte, acesta are toate şansele să nu te urască mai mult sau se poate întâmpla ca acesta să-şi schimbe sentimentele. Uneori ne spunem că Dumnezeu nu are ochi pentru noi. Că sunt semeni care nu au parte de atâta ură din partea altora precum avem noi. Dar nu este important numărul celor ce vin cu răutatea asupra noastră, ci răspunsul nostru. Şi e de ajuns să răspundem cu răutate unui singur om, ca să ne dăm seama că avem un suflet bolnav, căci numai cel bolnav răspunde răutăţii cu răutate.
Sfinţii Părinţi ne spun că trebuie să vedem în cel ce ne face rău, un doctor trimis de Dumnezeu, în sensul că el ne ajută să ne vedem boala (căci dacă el ne urăşte şi noi îl urâm – suntem bolnavi). Trebuie să le mulţumim acestora, pentru că datorită lor ne cunoaştem boala, că trebuie să ne rugăm pentru ei şi să primim cele ce vin de la ei ca pe nişte leacuri trimise de Dumnezeu. Învăţătura Sfinţilor Părinţi nu trebuie să intre în conflict cu felul nostru de a gândi desăvârşirea. Ceea ce trebuie să reţinem din învăţătura lor e că ura nu poate fi biruită cu ură, ci doar cu iubire.
La iubirea curată nu putem ajunge fără rugăciune. În rugăciunea pentru vrăjmaşii care ne urăsc şi ne asupresc, nu cerem ca aceştia sş fie omorâţi, cerem să le schimbe felul de a gândi şi făptui: „…şi toata vrajba şi ura, în iubire de fraţi, în pace şi dragoste desăvârşită să se prefacă”. De multe ori am fost puşi să-L arătăm cu degetul pe Dumnezeu, pierzând din vedere faptul că nu avem degete pentru câte prezenţe are Dumnezeu. Dumnezeu, după Întruparea Fiului, nu Se mai descoperă din afară, ci dinlăuntrul nostru. Aşa că cea mai uşoră modalitatea de a-i descoperi altuia că Dumnezeu există, este de a face dintr-un duşman un prieten.
