Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, marți, 19 august 2025, în biserica „Sfântul Ioan Botezatorul” din orașul Leova, s-a desfășurat etapa locală a Festivalului de pricesne „Maica Domnului – Bucuria sufletului meu”, organizată în Protopopiatul Cantemirului și Tigheciului.
Atmosfera de rugăciune și cântare a adunat laolaltă grupurile parohiale din: orașul Leova – gazda evenimentului și din satele Cazangic, Toceni, Porumbești, Cupcui și Cania.
Îmbrăcați în frumoase straie populare, participanții au interpretat pricesne închinate Maicii Domnului, aducând prin glasurile lor bucurie și emoție credincioșilor prezenți.
Ca delegat al Preasfințitului Părinte Veniamin, a fost prezent părintele Petru Veste, consilier eparhial, care a transmis mesajul de binecuvântare, apreciere și recunoștință din partea ierarhului pentru buna organizare și pentru frumusețea momentelor trăite.
Părintele protopop Petru Andon a mulțumit Preasfinției Sale pentru binecuvântare, preoților și credincioșilor pentru implicare, subliniind participarea numeroasă a tinerilor și bucuria adusă prin cântările închinate Maicii Domnului.
De asemenea, părintele Ioan Cristea, parohul bisericii gazdă, a exprimat mulțumiri pentru sprijinul oferit în organizarea acestui eveniment de suflet, menit să apropie și mai mult comunitățile parohiale prin rugăciune și cântare.
Întâlnirea s-a încheiat într-o atmosferă de comuniune frățească, la o agapă pregătită cu sprijinul unor binefăcători.
Biroul de presă de la Episcopia Basarabiei de Sud


















