Într-un oraş, trăia odată un om foarte zgârcit. Toată viaţa n-a făcut altceva decât să strângă tot mai multă avere. Niciodată nu i-a fost milă de cineva sărman. Nu dădea ceva de pomană, nici în ruptul capului. O singură dată, într-o duminică, trecând prin faţa unei biserici, i-a aruncat unui cerşetor doi bănuţi, în rest, toată viaţa lui nu a dat nimic.
Când preotul îl întâlnea şi îl apostrofa, el răspundea mereu: „Părinte, în lumea asta totul poate fi cumpărat. Cu siguranţă că şi în lumea cealaltă este la fel. Cu câte bogăţii am strâns eu, nu se poate să nu ajung în rai!”. Oricâte sfaturi i-a dat preotul, el nu vroia să asculte. Azi aşa, mâine aşa, până când, într-o noapte, a avut un vis îngrozitor.
Se făcea că murise şi ajunsese la poarta Raiului, când, la intrare, Sfântul Petru l-a întrebat: „Omule, ce-i cu tine aici?”. „Sfinte Petre, aş vrea şi eu să intru în rai”. „Da’ crezi tu că poţi?”. „Sfinte Petre, dacă trebuie, eu plătesc. Am comori nenumărate…”.Dar când să arate comorile, n-a găsit nimic. „Mai caută, mai caută, poate vei găsi totuşi ceva!”. Şi într-adevăr, omul a găsit pe fundul unui buzunar doi bănuţi. „Aoleu, dar de ce n-am decât atât?! Pe Pământ aveam de mii de ori mai mulţi. Aici de ce am ajuns doar cu doi bănuţi?”.
„E, omule, I-a răspuns Sfântul Petru, când ajungi aici, ai doar ceea ce ai dăruit în viaţă. Acestea sunt comorile pe care fiecare le strânge în cer. Cu ele poţi într-adevăr să intri în rai, dar crezi că doi bănuţi sunt de ajuns?. În toată viaţa n-ai dăruit decât aceşti bani unui sărman om ce aştepta ajutorul tău în poarta unei biserici. Dacă în timpul vieţii ai fi strâns mai multe comori cereşti, poate ai fi intrat în Rai, dar aşa…”.
Tocmai în acea clipă omul nostru s-a trezit din vis, speriat de tot. Din acea zi nu a mai fost la fel. Din acea zi a căutat să adune comori doar în cer. Erau atâţia săraci ce avea nevoie de ajutorul său…!
