sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Concurs de suflet al micuţilor cântăreți de pricesne la Iaşi

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
04/06/2024
in Cultură, Educație, Reportaj
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

La Ateneul Naţional din Iaşi s-a desfăşurat de Ziua Internaţională a Copilului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a 13-a ediţie a proiectului naţional „Din suflet de creştin”, un concurs de interpretare a muzicii religioase şi patriotice care a reunit 200 de participanţi, relatează  ziarullumina.ro.

Elevi de gimnaziu şi de liceu împreună au transmis emoţia interpretării unor pricesne şi cântece religioase care au adus mângâiere spectatorilor. „E o bucurie pentru noi că reuşim să transmitem această emoţie unică prin cântec”, ne-a spus Denisa Dinu, 17 ani, „purtătoarea de cuvânt” a Grupului vocal „Cristal” din Bârlad.

Alte articole

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Încă de la primele ore ale dimineţii, clădirea Ateneului Naţional din Iaşi s-a transformat sâmbătă, 1 iunie, într-un furnicar al veseliei.

Copii de gimnaziu şi elevi de liceu au sosit din toate regiunile istorice ale ţării să sărbătorească copilăria şi bucuria credinţei în împreuna-lucrare a celei de-a 13-a ediții a Concursului Național de Muzică Religioasă și Patriotică „Din suflet de creștin”, organizat anual de Şcoala Gimnazială „Ion Ghica” din Iași, în parteneriat cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, cu implicarea deosebită a prof. Denisia Elena Mănoiu, inspector şcolar pentru disciplina Religie, a profesorilor de religie şi a preoţilor de parohie.

„Este un concurs unic prin implicarea profesorilor de religie şi a preoţilor din parohii, care nu doar sădesc în sufletul copiilor credinţa şi dragostea faţă de Dumnezeu şi de semeni, ci le descoperă şi cultivă această pasiune pentru cântecul religios şi patriotic. Credinţa este o valoare importantă pe care fiecare dintre noi ar trebui să o avem, să o dezvoltăm în interiorul nostru, însă e necesar să o şi arătăm prin dragostea pe care o purtăm semenilor noştri, prin apropierea de biserică. În cadrul acestei competiţii, copiii au ocazia să facă acest lucru. Totodată, proiectul care înglobează, iată, numeroase cântece emoţionante, de suflet, reprezintă şi o formă de mărturisire a identității naționale, a patriotismului și a respectului față de valorile neamului românesc”, a spus prof. Raluca Mariana Cozma, directoarea Şcolii Gimnaziale „Ion Ghica” din Iași, organizatoarea evenimentului.

Dacă la primele ediţii participau la concurs în special solişti şi grupuri formate în cadrul parohiilor, coordonate de către preoţi, la ultimele două ediţii, competiţia s-a deschis mai mult către şcoli, deoarece acestea trebuie să facă loc şi credinţei, care este unul dintre pilonii educaţiei, dezvoltării armonioase a viitorului adult.

„Descoperim astfel potenţialul artistic pe care mulţi copii îl au, îi încurajăm să se exprime pe scenă. Ne-am bucurat împreună de claritatea, emoţia şi dăruirea acestor mici interpreţi, iar cei mai buni au fost, bineînţeles, apreciaţi de către public şi de către juriu, primind premii şi distincţii”, a subliniat prof. Raluca Mariana Cozma.

La ediţia de anul acesta au participat copii de gimnaziu şi de liceu din 15 judeţe ale ţării precum Bihor, Prahova, Hunedoara, din Capitală şi din toate judeţele Moldovei, în total, aproximativ 200 de participanţi, însoţiţi de profesorii sau preoţii îndrumători. Deoarece cântecul religios este greu de interpretat – nu oricine are abilitatea de a aborda o astfel de partitură -, este de apreciat numărul mare de participanţi, care l-au adus mai aproape de Dumnezeu prin calitatea interpretării şi a emoţiei în simţire, creând împreună o comuniune extraordinară.

Însă, ca la orice concurs, membrii juriului de specialitate au avut misiunea ingrată de a departaja concurenţii, urmărind calitatea repertoriului ales, tehnica şi expresivitatea interpretării, dar şi ținuta artistică autentică.

„Toată suflarea să laude pe Domnul”

„Am avut privilegiul de a prezida juriul de specialitate al unui concurs de suflet ce urmează cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care ne învaţă ca toată suflarea să laude pe Domnul. Un concurs despre trăiri și bucurii revărsate prin cântarea religioasă și patriotică ce ne însoțește și dincolo de zidurile bisericii. Vreau să mulţumesc, în numele juriului, tuturor celor cu drag de muzică, de cântec religios și patriotic, care ne-au oferit astăzi momente unice de trăire spirituală, o frumoasă formă de rugăciune prin cântec: doamnelor şi domnilor profesori îndrumători, preoţilor parohi şi acestor copii talentați. Mulţumiri şi calde felicitări iniţiatoarei acestui proiect de înaltă ţinută artistică, doamnei profesoare Geta Rita Marcu, și doamnei directoare Raluca Mariana Cozma, care descoperă, pun în valoare și duc mai departe patrimoniul nostru cultural și religios”, a transmis preşedintele juriului, Radu Dumitru, redactor și realizator al programului „Pagini de folclor românesc” de la Radio Trinitas și artist liric al Filarmonicii de Stat „Moldova” din Iași.

Juriul a fost completat de pr. Andrei-Nicuşor Carcea, inspector eparhial pentru învăţământ preuniversitar, Lucian Mihail Moisei, profesor de religie, doctor în teologie, respectiv Diana Mona Vîlceanu, redactor Radio Iași.

Printre concurenţii recompensaţi cu premiul I s-a numărat şi Grupul vocal „Cristal”, format din nouă eleve de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Bârlad, îndrumate de profesoara de muzică Doina Radu.

„Cântăm împreună de aproximativ doi ani, am participat la mai multe concursuri şi festivaluri şi ne bucurăm că am venit şi la Iaşi. Am ales să interpretăm cântece religioase şi populare deoarece vocea noastră se pliază foarte bine pe un astfel de repertoriu, ne evidenţiază vocile şi, mai ales, pentru că încercăm să transmitem nu doar obiceiurile şi tradiţiile noastre, ci şi simţirea românească, sensibilitatea poporului român şi credinţa noastră în Dumnezeu”, a transmis eleva Denisa Dinu (17 ani), „purtătoarea de cuvânt” a Grupului vocal „Cristal”.

Prof. Doina Radu coordonează nu doar elevele de liceu din Grupul „Cristal”, ci şi un alt grup, „Zoris”, format din eleve de gimnaziu de la Școala Gimnazială „Ion Murgeanu”-Zorleni, judeţul ­Vaslui.

 „Atât cu fetele mai mici, de la Zorleni, cât şi cu fetele mai mari, de la Bârlad, am avut curajul să ne prezentăm cu câte o priceasnă. Am ales astfel pentru că pricesnele au ceva foarte special, sunt atât de duioase, atât de frumoase, transmit iubirea pură faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Se creează un moment cu adevărat înălţător. Mă bucură mult că atât cântăreţii de muzică populară, dar şi preoţii şi măicuţele din mănăstiri au început de câţiva ani să scoată din lada de zestre aceste pricesne de o mare sensibilitate şi trăire duhovnicească. Ţelul meu este să cântăm în biserici, deoarece priceasna, cântecul religios, capătă un alt sens şi se simte într-un fel special atunci când este cântat în biserică”, a adăugat profesoara de muzică.

Repertoriul ales de concurenţii prezenţi la Concursul Național de Muzică Religioasă și Patriotică „Din suflet de creștin” a fost completat, vizual, de frumuseţea costumelor populare cu care participanţii s-au prezentat pe scenă.

j

Articolul anterior

Absolvenţii de învățământ din promoţia 2024 sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele AJOFM

Articolul următor

S-a redeschis Muzeul Memorial „Ion Creangă”

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Sâmbătă, 12 septembrie, Parohia Cișmea-Răchiți din Protopopiatul Botoșani Est a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale...

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

La începutul unui nou an bisericesc, Protopopiatul Dorohoi a dat startul unui nou parcurs catehetic dedicat copiilor, în cadrul Proiectului...

28 mai 1963 – A încetat din viață Ion Agârbiceanu, prozator, membru al Academiei Române

12 septembrie 1882 – S-a născut scriitorul Ion Agârbiceanu

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Ion Agârbiceanu s-a născut în satul Cenade, județul Alba, în data de 12 septembrie 1882. A fost al doilea născut...

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Un nou grup de tineret prinde contur în Parohia Pacea. Este vorba despre ATOR Pacea – Asociația Tinerilor Ortodocși Români,...

Articolul următor
S-a redeschis Muzeul Memorial „Ion Creangă”

S-a redeschis Muzeul Memorial „Ion Creangă”

ARTICOLE RECOMANDATE

Regulă nouă privind achitarea rovinietei

România a trecut la TollRO. Taxa de drum pentru camioane se calculează acum în funcție de kilometrii parcurși

o lună ago
Prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2025 organizată la Botoșani

Prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2025 organizată la Botoșani

1 an ago
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților continuă tradiția premierii absolvenților suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților continuă tradiția premierii absolvenților suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat

3 săptămâni ago
Prima înmormântare la cimitirul românilor din Japonia: Sunt primiți ortodocși de toate naționalitățile

Prima înmormântare la cimitirul românilor din Japonia: Sunt primiți ortodocși de toate naționalitățile

2 ani ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței