marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Din toamnă, aproximativ 1,4% dintre profesorii titulari sunt nevoiți să predea la mai multe școli

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
22/08/2025
in Educație
136
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

În anul școlar 2025-2026, 1.4% dintre profesorii titulari sunt nevoiți să predea, la mai multe școli, după aplicarea Legii Bolojan, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării. Amintim că, în perioada 20-22 august, profesorii care au avut nevoie de completarea normei didactice de predare au putut participa la ședințele organizate de inspectoratele școlare, scrie edupedu.ro.

Din toamna, norma didactică de predare crește, în medie, cu 2 ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, cunoscută drept Legea Bolojan, a intrat în vigoare, după publicarea în Monitorul Oficial vineri noaptea, pe 25 iulie 2025.

Alte articole

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

27/10/2026
„Școala Altfel” la Grădinița Nr. 19 Botoșani: învățare prin experiențe, joc și descoperire

„Școala Altfel” la Grădinița Nr. 19 Botoșani: învățare prin experiențe, joc și descoperire

27/10/2026

„Pe baza informațiilor furnizate de inspectoratele școlare la finalul perioadei de constituire a normelor la nivelul unităților de învățământ, în cazul profesorilor titulari, aproximativ 98,6% au rămas în aceleași unități școlare, iar ceilalți aproximativ 1,4% își vor constitui normele și de la alte unități școlare”, se arată în comunicatul Ministerului Educației și Cercetării.

Conform Legii Bolojan, noile norme didactice sunt:

– pentru învățători și profesori de învățământ primar, norma didactică rămâne de tip „un post pe clasă”, dar cu 2 ore obligatorii de pregătire remedială pe săptămână

– pentru profesorii de gimnaziu, liceu, postliceal, precum și cei din clasele cu program integrat de artă și sport sau din unități extrașcolare, norma crește la 20 de ore pe săptămână, dacă aceștia au cel puțin licență în cariera didactică

– excepție: profesorii cu grad didactic I sau titlul de profesor emerit, care desfășoară activitate de mentorat, vor avea normă redusă la 18 ore pe săptămână

– profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori vor avea norme de 26 de ore pe săptămână (cu licență), respectiv 22 de ore (dacă au gradul I și activitate de mentorat)

– în învățământul special, norma este de 18 ore pentru profesori la predare și terapii specifice, respectiv 22 de ore pentru educatori și maiștri instructori

– cadrele didactice cu peste 25 de ani vechime și gradul I, sau care dovedesc performanță educațională, pot beneficia de o reducere a normei cu 2 ore pe săptămână, fără afectarea salariului, în baza unei metodologii aprobate de Minister

În plus, în perioada 2025-2026 până în 2029-2030, este valabil un regim special care permite includerea în norma didactică a unor activități precum pregătirea pentru examene naționale, performanță educațională și învățare remedială.

Citiți articolul întreg aici: edupedu.ro

Articolul anterior

Încă un sfânt nou-canonizat va fi proclamat: Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova

Articolul următor

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Oneaga, Protopopiatul Botoșani

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biblioteca Orășenească Săveni a demarat recent proiectul educațional „Ora de lectură”, în colaborare cu elevii clasei pregătitoare A de la...

„Școala Altfel” la Grădinița Nr. 19 Botoșani: învățare prin experiențe, joc și descoperire

„Școala Altfel” la Grădinița Nr. 19 Botoșani: învățare prin experiențe, joc și descoperire

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr 19.Botoșani și structurile arondate au participat, în perioada 19–23 octombrie 2026, la...

Toamna, prilej de creativitate și învățare la Grădinița cu Program Prelungit nr. 22 din Botoșani

Toamna, prilej de creativitate și învățare la Grădinița cu Program Prelungit nr. 22 din Botoșani

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Toamna, anotimpul culorilor și al bogăției naturii, a devenit o sursă de inspirație pentru preșcolarii, părinții și cadrele didactice de...

„A ruginit frunza din vii!”, ediția a X-a – creativitate și sensibilitate artistică la Grădinița Nr. 23 din Botoșani

„A ruginit frunza din vii!”, ediția a X-a – creativitate și sensibilitate artistică la Grădinița Nr. 23 din Botoșani

de editor-dariusdamian
25/10/2026
0

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 23 Botoșani a organizat sâmbătă, 24 octombrie, cea de-a X-a ediție a Concursului Județean de...

Articolul următor
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Oneaga, Protopopiatul Botoșani

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Oneaga, Protopopiatul Botoșani

ARTICOLE RECOMANDATE

Cele mai importante piese din Tezaurul Dacic au fost furate dintr-un muzeu din Olanda

Confirmare oficială: Coiful de aur de la Coțofenești și brățările dacice au fost găsite și vor reveni în România

7 luni ago
Trofeul Concursului Național de Teatru Medieval „Serbările Galante” din Sighișoara – pentru al treilea an consecutiv la Dorohoi

Trofeul Concursului Național de Teatru Medieval „Serbările Galante” din Sighișoara – pentru al treilea an consecutiv la Dorohoi

3 luni ago
„Grădi 9 în culori”. Program dedicat preșcolarilor, desfășurat la o gradiniță din Dorohoi

„Grădi 9 în culori”. Program dedicat preșcolarilor, desfășurat la o gradiniță din Dorohoi

1 an ago
Pregătirea și împodobirea Sfintei Cruci – repere și idei

Pregătirea și împodobirea Sfintei Cruci – repere și idei

o lună ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței