Dacă furnizorul de energie, gaze, apă sau telefonie emite factura în august pentru consumul din iulie, se aplică automat cota în vigoare la data facturării, adică 21%.
Regula fiscală este simplă și neschimbată de ani de zile: TVA se aplică în funcție de data facturării sau a plății prevăzute în contract, nu de perioada calendaristică a consumului, a precizat pe pagina de facebook ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Nu a existat nicio omisiune din partea Ministerului Finanțelor, aşa cum se propagǎ greşit în spațiul public. Articolul 281 din Codul Fiscal stabilește de multă vreme această procedură, folosită constant în toate situațiile de modificare a TVA.
Prin urmare, Ministerul Finanțelor a aplicat corect legea, fără să ia bani în plus de la cetățeni, iar orice încercare de denaturare a adevǎrului fiscal constituie fake news.














