Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat că premiile pentru olimpici au fost protejate, iar bursele de excelență ar putea fi reintroduse după stabilizarea fiscală. Pană atunci „ne-ar plăcea să ne coordonăm cu autoritățile locale și să facem un fond național pentru burse, inclusiv cu sprijinul companiilor”, a susținut Daniel David, scrie edupedu.ro.
Amintim că bursele pentru elevi au fost reconfigurate potrivit legii 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare (așa-numita Lege Bolojan). Actul normativ modifică Legea 198/2023 a învățământului preuniversitar, iar articolul vechi pentru burse este abrogat și rămân doar 3 tipuri de burse din 5, plus bursele pentru mame minore și bursele de excelență olimpică sunt eliminate.
Ministerul Educației și Cercetării a modificat proiectul privind acordarea burselor de merit pentru anul școlar 2025–2026 și a eliminat criteriile de departajare. Dacă mai mulți elevi au aceeași medie cu „ultimul beneficiar” din cei 15% eligibili, toți vor primi bursă de merit, conform Proiectului de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor în anul școlar 2025-2026, trimis spre avizare la Consiliul Economic și Social.
Citiți articolul întreg aici: edupedu.ro













