marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Sfințirea noului paraclis al Mănăstirii Sihăstria Râșcăi din judeţul Suceava

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
03/09/2025
in Religie, Reportaj
139
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

An de an, cronica Mănăstirii Sihăstria Râșcăi se îmbogățește cu noi pagini ce surprind fapte prin care cei ce și-au alipit inima de acest tânăr așezământ monahal din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților caută să-și agonisească nume nepieritor în Împărăția lui Dumnezeu. Fila însemnată cu data de sâmbătă, 30 august 2025, va da mărturie peste veacuri despre sfințirea Paraclisului „Sfântul Ierarh Lazăr”, săvârșită de un sobor numeros de arhierei.

Ziua nu a fost întâmplător aleasă, la această dată fiind prăznuit Sfântul Ierarh Ioan de la Râșca și Secu, Episcopul Romanului, ocrotitorul acestei mănăstiri ridicate în mai puțin de zece ani în poiana în care obișnuia să se retragă adesea. Pentru folosul fiilor duhov­nicești ai mănăstirii și al pelerinilor din diferite județe au fost aduse spre închinare, de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia: Brâul Maicii Domnului, a cărui așezare în raclă a fost pomenită la 31 august; părticele din cinstitele moaște ale Sfinților Ierarhi Nectarie și Lazăr, precum şi alte sfinte odoare.

Alte articole

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026

Ca o încununare a sărbătorii ocrotitorului, slujba de târnosire a paraclisului mănăstirii a fost să­vârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, împreună cu alți ­nouă arhierei ai Bisericii noastre: Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei; Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei; Prea­sfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei; Prea­sfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix; Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei; Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhi­episcopiei Bucu­reștilor; Prea­sfin­țitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului; Prea­sfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhi­ereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

Soborul de ierarhi a săvârșit mai întâi slujba de sfințire a paraclisului așezat sub ocrotirea Sfântului și Dreptului Lazăr, cel care a fost înviat din morți a patra zi, în Betania, de Mântuitorul Hristos, și care a fost Episcop de Kitium, astăzi Larnaca, în Cipru. După ce fiecare absidă a fost însemnată în chipul Crucii cu Sfântul şi Marele Mir şi stropită cu agheasmă, prin această separare simbolică de cele lumești punând deoparte pentru Dumnezeu acest spațiu, ierarhii au intrat în Sfântul Altar, unde au pecetluit Sfânta Masă, nu înainte de a așeza în interiorul ei părticele din cinstite moaște de mucenici și hrisovul de sfințire. La sfârșit, pictura în frescă a fost stropită cu agheasmă și însemnată cu Sfântul și Marele Mir.

După închinarea în biserica mare a mănăstirii, unde au fost așe­zate cinstitele odoare aduse din Grecia spre mângâierea miilor de credincioși, soborul de slujitori s-a îndreptat spre Altarul de vară, de lângă pădure, pentru a încununa această zi prin săvârșirea Sfintei Liturghii.

La momentul rânduit, Prea­sfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a rostit un cuvânt de învăță­tură în care a vorbit despre Sfântul Ierarh Ioan de la Râșca și Secu, ocrotitorul acestei frumoase lavre, care a înflorit ca un crin al pustiei în ultimul deceniu. Schi­țând biografia sihastrului și portretul lui duhovnicesc, Prea­sfinția Sa a evidențiat rolul acestuia de monah îmbună­tățit, stareț destoinic, ierarh luminat și părinte călăuzitor spre mântuire al multor suflete, între care s-a numărat și Sfânta Teodora de la Sihla.

„Din viața acestui nevoitor legat de Mănăstirea Râșca și, iată, de mănăstirea construită aproape de locul unde s-a nevoit el, ar trebui să învățăm că nimic nu este mai important decât prietenia cu Dumnezeu. Prietenia cu oamenii este adesea înșelătoare și trecătoare. Prietenia cu Dumnezeu este singura care durează nu doar aici, ci mai ales în lumea de dincolo. (…) Ea dă sens vieții cuiva și, desigur, și vieții noastre în măsura în care suntem preocupați de ea. Prietenia cu Dumnezeu rămâne virtutea cea dintâi a acestui mult nevoitor stareț, ierarh și ­rugător pentru aceste locuri”, a ­subliniat Părintele Episcop-vicar Timotei Prahoveanul.

În încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a mulțumit pentru slujire soborului de arhierei, precum și celorlalți clerici, dar și credincioșilor și pelerinilor pentru prezență și împreună-rugăciune. În semn de prețuire pentru susținerea lucrării desfășurate la noua chinovie ridicată pe Valea Râșcuței, chiriarhul a oferit distincții de vrednicie lui Ioan Ungureanu și familiei Teodora și Vasile Sandu, respectiv familiei Elena și Mircea Dincu.

În continuare, părintele arhimandrit Mihail Bălan, starețul așeză­mântului monahal, a adus mulțu­miri tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a evenimentului însemnat din viața mănăstirii. Pentru a marca bucuria hramului, toți pelerinii au primit la plecare pachete cu produse alimentare, informează Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Articolul anterior

Institutul Cultural Român este prezent la Bookfest Chișinău cu tema „Cărțile schimbă vieți”

Articolul următor

Pelerinajul pedestru la hramul Mănăstirii Vorona

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din comuna Broscăuți sunt invitați luni, 9 noiembrie 2026, să participe la un moment deosebit din viața comunității parohiale:...

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

În ziua de 27 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și Izvorâtorul...

Predică la Botezul Domnului

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului Sursa: Mănăstirea Putna https://www.youtube.com/watch?v=FBvhL1hnFKY

Articolul următor
Pelerinajul pedestru la hramul Mănăstirii Vorona

Pelerinajul pedestru la hramul Mănăstirii Vorona

ARTICOLE RECOMANDATE

SINAXAR ORTODOX 2025: Înălţarea Sfintei Cruci

SINAXAR ORTODOX 2026: Înălţarea Sfintei Cruci

o lună ago
Sistemul SGR ar putea fi extins la borcane și cutii de lapte

Sistemul SGR ar putea fi extins la borcane și cutii de lapte

1 an ago
Pompier din Botoșani, campion național la „Pista cu obstacole pe 100 de metri”

Pompier din Botoșani, campion național la „Pista cu obstacole pe 100 de metri”

2 luni ago
Orarul microbuzelor Bălușeni–Botoșani, disponibil online

Orarul microbuzelor Bălușeni–Botoșani, disponibil online

2 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței