sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Cuvântul zilnic: Datoriile creştinului faţă de stat

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
08/09/2025
in Religie, Social
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Prin stat se înţelege „organizarea politică şi juridică a societăţii umane pe un teritoriu limitat”. Rostul statului este ca, prin aşezăminte şi legi întemeiate pe dreptate, să ocrotească viaţa cinstită, drepturile şi libertăţile fireşti ale tuturor cetăţenilor săi, fără nici un fel de deosebire între ei, scrie doxologia.ro.

De asemenea, să pună la îndemna acestora mijloacele potrivite pentru luminarea, creşterea şi rodirea însuşirilor cu care i-a înzestrat Dumnezeu şi să asigure apărarea faţă de duşmanii din afara hotarelor. Aşadar, datoria statului este ca să se îngrijească de înflorirea şi apărarea binelui obştesc şi să dea putinţă tuturor cetăţenilor de a se folosi, în pace, de bunele înfăptuiri ale strădaniei lor. De aici decurg şi anumite datorii ale creştinului faţă de stat, numite datorii cetăţeneşti:

Alte articole

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Patriotismul, adică dragostea şi devotamentul faţă de patria şi poporul din care facem parte. Supunerea şi ascultarea faţă de ocârmuitorii şi legile statului. Mântuitorul S-a supus chiar judecăţii nedrepte a lui Pilat, dând pildă de supunerea datorată autoritarilor statului. Munca conştiincioasă pentru sporirea binelui obştesc, prin îndeplinirea îndatoririlor legate de chemarea în stat a fiecărui cetăţean, participarea înţeleapta la treburile publice, plata impozitelor etc.

Însuși Mântuitorul şi-a îndeplinit datoria de a plăti dările (Matei 17, 25-27). Rugăciuni pentru sănătatea ocârmuitorilor, pentru înflorirea ţării şi ferirea ei de duşmani. Apărarea ţării, chiar cu preţul vieţii, în timp de război.

Articolul anterior

Rugăciune la început de an școlar

Articolul următor

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a sfințit o biserică în județul Neamț

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Sâmbătă, 12 septembrie, Parohia Cișmea-Răchiți din Protopopiatul Botoșani Est a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale...

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

La începutul unui nou an bisericesc, Protopopiatul Dorohoi a dat startul unui nou parcurs catehetic dedicat copiilor, în cadrul Proiectului...

Cuvântul zilnic:Tristețea

Ce este sănătatea și cum o păstram

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Se tot vorbește de sănătate în ultimul timp și asta nu este o întâmplare. Evoluția omului a adus odată cu...

Hramul de vară al Mănăstirii Gorovei a adunat sute de pelerini și zeci de slujitori ai altarului

Pelerinaj la Mănăstirea Gorovei, organizat de Parohia Satu Nou, Dorohoi

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Credincioșii din Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Satu Nou, Dorohoi, sunt invitați să participe la un pelerinaj la Mănăstirea...

Articolul următor
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a sfințit o biserică în județul Neamț

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a sfințit o biserică în județul Neamț

ARTICOLE RECOMANDATE

SINAXAR ORTODOX 2025: IZVORUL TĂMĂDUIRII

SINAXAR ORTODOX 2026: IZVORUL TĂMĂDUIRII

5 luni ago
Pe 15 august, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va sluji la Mănăstirea Zosin din Botoşani

Evenimente care vor avea loc în județul Botoșani, în perioada 9-15 august 2026

o lună ago
Cuvântul zilnic: Unde este fericirea

Cuvântul zilnic: Unde este fericirea

8 luni ago
Trei sfinți copii ai României care sărbătoresc 1 iunie în Cer

Trei sfinți copii ai României care sărbătoresc 1 iunie în Cer

2 ani ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței