Dragi elevi, părinți și profesori,
A început un nou an școlar, iar cei din Ministerul Afacerilor Interne, suntem aici pentru a vă fi aproape și pentru a vă asigura că acest drum spre educație este în siguranță.
Prin campania „MAI multă grijă, MAI multă siguranță”, ne-am propus să fim mereu aproape de voi, pe întreg parcursul anului școlar. Am pregătit un dispozitiv adaptat fiecărei școli, astfel încât colegii noștri să fie prezenți zilnic la intrarea și ieșirea din școli, pe traseele aglomerate și în zonele apropiate, gata să intervină rapid atunci când este nevoie.
Vom intensifica activitățile preventive, întâlnirile cu elevii, părinții și profesorii, astfel încât pentru fiecare problemă, să identificăm soluțiile cele mai potrivite. Ne dorim să dezvoltăm parteneriatul cu profesorii și părinții, astfel încât împreună să protejăm fiecare copil.
Vrem să vă asigurăm că nu sunteți singuri! Noi, polițiști, jandarmi sau pompieri suntem aici, suntem parte din comunitate și, împreună cu voi, facem ca școala să fie un loc sigur, unde singurele emoții să fie legate de învățare și bucurie.
Vă dorim tuturor un an școlar liniștit și cu reușite!
Recomandări de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani
















