sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a sfințit Altarul de vară la o mănăstire din județul Neamț

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
14/09/2025
in Religie, Social
139
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” din Poiana – Brusturi, județul Neamț, a trăit astăzi momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sărbătoarea hramului. Numeroși credincioși din întreaga Moldovă au venit să se roage împreună și să ia parte la sfințirea noului Altar de vară, închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, scrie doxologia.ro.

Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Încă de la primele ore ale dimineții, curtea mănăstirii s-a umplut de pelerini veniți să participe la rugăciune și să ceară ajutorul lui Dumnezeu în această zi de sărbătoare.

Alte articole

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

După întâmpinarea ierarhului, clericii au mers în procesiune în jurul noului lăcaș de rugăciune, binecuvântând zidurile exterioare cu Sfântul și Marele Mir și cu apă sfințită. A urmat rânduiala sfințirii, iar apoi a fost pecetluită Sfânta Masă. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor pe un podium amenajat în vecinătatea bisericii mari.

În cadrul slujbei, ierarhul a adresat un cuvânt de învățătură, subliniind importanța cinstirii Sfintei Cruci și a mărturisirii credinței:

„Atunci când, în timpul patriarhului Macarie, Sfânta Elena a descoperit Sfânta Cruce, mulțime de oameni au dorit să se atingă de ea, pentru că au înțeles harul pe care Dumnezeu îl descoperea atunci. Știau ce putere avea Crucea, care nu mai era un lemn obișnuit, ci altarul de jertfă al Domnului Hristos, și voiau să se apropie de ea cu cinstirea cuvenită, nu atât pentru lemnul în sine, care nu mai era un lemn oarecare, ci pentru jertfa care îl transformase în altar de jertfă.

Pentru că mulțimea îl împresura pe patriarhul Macarie, acesta a înălțat Crucea pe care S-a răstignit Domnul Hristos, ca semn de biruință, ca semn prin care noi, oamenii, avem a ne mântui. De aceea, praznicul de astăzi, iubiți credincioși, este praznic ce ne cheamă să înțelegem că nimic nu îngăduie Dumnezeu întâmplător pe pământ. În orice putere ce ne este încredințată sau celor de deasupra noastră, se află o binecuvântare sau o îngăduință, iar Domnul ne cheamă ca puterea pe care o avem în această lume să o folosim spre împlinirea tainei binelui.

În munca pe care o săvârșim, în copiii pe care îi creștem și cărora le purtăm viața în mâini, să îi călăuzim cu dreptate și cu blândețe, cu adevăr și cu iubire. În slujirea pe care o aducem aproapelui nostru, oricât de măruntă ar părea în ochii oamenilor, atunci când o facem cu rugăciune, cu lipsă de vicleșug și cu gândul la Domnul, acea slujire lucrează împlinirea tainei binelui pe pământ.

De aceea, praznicul de astăzi, iubiți credincioși, ne cheamă să ne înălțăm inimile precum patriarhul Macarie a înălțat semnul Crucii, să ne ridicăm către Domnul Hristos și să înțelegem că în această viață Dumnezeu nu ne-a făgăduit că nu vom avea parte de dureri, de boală sau de moarte, ci ne-a făgăduit că nu vom trece prin acestea ca cei necredincioși, ci cu nădejde, nu cu spaimă, lingușire sau deznădejde, ci încrezători în Cel pe care L-am mărturisit, în Cel în care am crezut, în Cel pe care L-am cinstit și I-am cinstit Crucea dătătoare de viață.

De aceea, în această zi, mai mult ca oricând, suntem chemați să cerem de la Domnul înnoirea și întărirea credinței noastre. Iar atunci când simțim că slăbește credința în noi, să strigăm precum tatăl copilului bolnav: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”. Descoperă-mi, Doamne, cum să petrec ziua fără de păcat, cum să înțeleg să Te cinstesc, cum să lucrez voia Ta, cum să Te slăvesc și să trăiesc această viață ca o mărturie a credinței în Tine, ca o cinstire a Crucii Tale și a iubirii și lucrării Tale în lume”.

După cântarea Axionului, monahul Paisie Moisa a fost hirotonit în treapta de ierodiacon, pe seama mănăstirii.

Pentru meritele în slujirea de-a lungul anilor, dar și pentru amenajarea noului Altar de vară, arhimandritul Siluan Antoci, starețul așezământului monahal, a primit distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”. Totodată, sprijinitorii și binefăcătorii mănăstirii au primit distincții de vrednicie.

La final, arhimandritul Siluan Antoci a rostit un cuvânt de mulțumire și a exprimat nădejdea că noul Altar sfințit va fi un loc de întărire și mângâiere sufletească pentru toți cei care vor trece pragul mănăstirii.

Mănăstirea Brusturi – „Mănăstirea Eroilor”

Mănăstirea „Sfânta Cruce” din comuna Brusturi, județul Neamț, este cunoscută și sub numele de „Mănăstirea Eroilor”, deoarece a fost ridicată în memoria miilor de ostași căzuți în pădurile din apropiere. Așezământul monahal se află în inima codrilor, pe locul unde, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a avut loc o cumplită ambuscadă, în urma căreia și-au pierdut viața peste 14.000 de ostași români, ruși și germani, într-o singură noapte.

Pentru a păstra vie amintirea jertfei eroilor, în curtea Mănăstirii „Sfânta Cruce” a fost ridicat și un monument, străjuit de două tunuri. Ctitorită de părintele Ilarion Argatu, mănăstirea din pădurea Poiana – Brusturi a fost inițial un schit aflat sub ascultarea Mănăstirii Bistrița. În anul 2007, schitul, care avea atunci 12 viețuitori, a fost ridicat la rang de mănăstire. Din 26 decembrie 2015, stareț al mănăstirii este părintele arhimandrit Siluan Antoci.

Articolul anterior

Aniversare a 3 ani curs de cusut, 25 septembrie 2025. Eveniment organizat de Centrul Creației Botoșani

Articolul următor

Hramul Parohiei „Ziua Crucii” Botoșani

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Sâmbătă, 12 septembrie, Parohia Cișmea-Răchiți din Protopopiatul Botoșani Est a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale...

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

La începutul unui nou an bisericesc, Protopopiatul Dorohoi a dat startul unui nou parcurs catehetic dedicat copiilor, în cadrul Proiectului...

Cuvântul zilnic:Tristețea

Ce este sănătatea și cum o păstram

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Se tot vorbește de sănătate în ultimul timp și asta nu este o întâmplare. Evoluția omului a adus odată cu...

Hramul de vară al Mănăstirii Gorovei a adunat sute de pelerini și zeci de slujitori ai altarului

Pelerinaj la Mănăstirea Gorovei, organizat de Parohia Satu Nou, Dorohoi

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Credincioșii din Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Satu Nou, Dorohoi, sunt invitați să participe la un pelerinaj la Mănăstirea...

Articolul următor
Hramul Parohiei „Ziua Crucii” Botoșani

Hramul Parohiei „Ziua Crucii” Botoșani

ARTICOLE RECOMANDATE

Rezultatele de la Bacalaureat 2025 au fost publicate. Vezi notele și mediile candidaților din județul Botoșani

Listele candidaților la Titularizare 2026, afișate astăzi în centrele de examen. Proba scrisă are loc pe 21 iulie

2 luni ago
Cuvântul zilnic: Ce sunt emoțiile

Cuvântul zilnic: Fericirea

2 luni ago
Festivalul „Satule, mândră grădină” s-a încheiat. Cine sunt câștigătorii

Festivalul „Satule, mândră grădină” s-a încheiat. Cine sunt câștigătorii

2 ani ago
Lecție de siguranță oferită de jandarmi pentru elevii participanți la Tabăra de Vară a Cercetașilor de la Săveni

Lecție de siguranță oferită de jandarmi pentru elevii participanți la Tabăra de Vară a Cercetașilor de la Săveni

1 an ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței