marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Misiune cu tinerii la Copenhaga și Stavanger

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
28/09/2025
in Ortodoxia in diaspora
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

În perioada 19-20 septembrie 2025, la Copenhaga, capitala Regatului Danemarcei, s‑a desfășurat întâlnirea tinerelor familii din Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, cu tema: „Familia tânără și viitorul Bisericii”. Evenimentul a fost organizat de Centrul de tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” (CTSM) al eparhiei și a reunit familii din cele trei regate scandinave – Suedia, Norvegia și Danemarca, scrie ziarullumina.ro.

Întâlnirea a debutat vineri, 19 septembrie, la Biserica – Paraclis episcopal din Copenhaga, unde Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Taina Sfântului Maslu. La final, părintele Octavian Horațiu Mureșan (Parohia Helsingborg) a susținut o cateheză pe tema: „Generația de azi și viitorul Bisericii”. Sâmbătă dimineață, 20 septembrie, Preasfințitul Părinte Macarie a săvârșit Sfânta Liturghie, în cadrul căreia l-a botezat pe micuțul Matias‑Alexandru, fiul unei tinere familii din comunitate.

Alte articole

„Rădăcini românești în Pinto” – credință, cultură și tradiție românească în diaspora

„Rădăcini românești în Pinto” – credință, cultură și tradiție românească în diaspora

27/10/2026
Evenimente misionare și duhovnicești în Danemarca și Norvegia. O nouă biserică românească, târnosită la Kristiansand

Evenimente misionare și duhovnicești în Danemarca și Norvegia. O nouă biserică românească, târnosită la Kristiansand

26/10/2026

Slujba s‑a desfășurat în comuniune de rugăciune, alături de preoții, diaconii și credincioșii veniți din diaspora scandinavă. În aceeași zi, ierarhul a susținut conferința pe tema „Tinerele familii în Biserica lui Hristos: continuitate și dăruire”, urmată de un dialog deschis cu participanții. Au fost evidențiate provocările cu care se confruntă atât familia mică, cât și familia mare a Bisericii. Evenimentul s‑a desfășurat sub semnul Centenarului Patriarhiei Române.

Copiii și tinerii prezenți au primit daruri din partea Preasfințitului Părinte Macarie, iar atmosfera de comuniune a fost întregită de cinstirea icoanelor Maicii Domnului aflate în Paraclisul episcopal din Copenhaga – „Arătătoarea Căii” și „Alăptătoarea de la Țibleș”.

Duminică, 21 septembrie, PS Părinte Episcop Macarie a liturghisit împreună cu preotul paroh Cristian‑Silviu Comănescu în biserica parohială din Stavanger, pe coasta de vest a Regatului Norvegiei. La final, ierarhul a susținut o cateheză și a purtat un dialog cu cei prezenți, oferind daruri copiilor de la Școala parohială și tinerilor din CTSM – Centrul de Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”.

Întâlnirile de la Copenhaga și Stavanger au întărit legăturile dintre familiile participante, promovând valorile Evangheliei și mărturisirea credinței în contextul contemporan al vieții de familie.

Articolul anterior

SINAXAR ORTODOX 2025:  Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul

Articolul următor

28 septembrie 1882 – S-a născut istoricul şi arheologul Vasile Pârvan, părintele arheologiei româneşti

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

„Rădăcini românești în Pinto” – credință, cultură și tradiție românească în diaspora

„Rădăcini românești în Pinto” – credință, cultură și tradiție românească în diaspora

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Copiii și tinerii Parohiei Ortodoxe Române din Pinto, Spania, au încheiat proiectul „Rădăcini românești în Pinto”, o inițiativă dedicată păstrării...

Evenimente misionare și duhovnicești în Danemarca și Norvegia. O nouă biserică românească, târnosită la Kristiansand

Evenimente misionare și duhovnicești în Danemarca și Norvegia. O nouă biserică românească, târnosită la Kristiansand

de editor-dariusdamian
26/10/2026
0

Credincioșii ortodocși români din Danemarca și Norvegia au trăit momente de aleasă bucurie duhovnicească, prilejuite de întâlnirea dedicată familiilor creștine,...

Maria Crăciun, prescurărița din Copenhaga care a slujit Biserica timp de 18 ani. Mesajul emoționant al Episcopului Macarie la înmormântare

Maria Crăciun, prescurărița din Copenhaga care a slujit Biserica timp de 18 ani. Mesajul emoționant al Episcopului Macarie la înmormântare

de editor-dariusdamian
25/10/2026
0

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, a transmis un mesaj de mângâiere și nădejde creștină la înmormântarea Mariei Crăciun,...

Eroii români din două cimitire militare din Austria au fost pomeniți înainte de Ziua Armatei Române

Eroii români din două cimitire militare din Austria au fost pomeniți înainte de Ziua Armatei Române

de editor-dariusdamian
24/10/2026
0

Eroii români au fost pomeniți în cimitirele Bruckneudorf și Sommerein din Austria, înainte de Ziua Armatei Române. La Bruckneudorf sunt înmormântați...

Articolul următor
28 septembrie 1882 – S-a născut istoricul şi arheologul Vasile Pârvan, părintele arheologiei româneşti

28 septembrie 1882 - S-a născut istoricul şi arheologul Vasile Pârvan, părintele arheologiei româneşti

ARTICOLE RECOMANDATE

PS Siluan a vizitat voluntarii prezenți la cursul de formare al Episcopiei Italiei

PS Siluan a vizitat voluntarii prezenți la cursul de formare al Episcopiei Italiei

7 luni ago
Comunicat: Te Deum în biserici de Ziua Națională a României

Comunicat: Te Deum în biserici de Ziua Națională a României

11 luni ago
Spectacol la Centrul Cultural Curtești

Spectacol la Centrul Cultural Curtești

11 luni ago
„Metode și practici de prevenire a delincventei juvenile în unitățile de învățământ și adiacente acestora”. Activitate educațională la Tudora

„Metode și practici de prevenire a delincventei juvenile în unitățile de învățământ și adiacente acestora”. Activitate educațională la Tudora

1 an ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței