Ortodoxia nu se reduce la o simplă tradiție culturală sau la un element național, ci este un mod de viață care depășește granițele etnice și care, în cadrul României, s-a întrupat în Biserica Ortodoxă Română, cea care a contribuit la formarea și menținerea unității acestui spațiu.
Biserica nu cheamă la dezbinare, ci la pace, la comuniune, la bună-înțelegere și la întrajutorare, lucruri care întăresc țesutul social și dau consistență conviețuirii.
Catedrala ridicată la București, alături de Palatul Parlamentului – centrul vieții lumești și politice –, vine ca un semn al vieții spirituale, unind în jurul ei credincioșii din toate regiunile, oferind un reper comun și un loc de adunare pentru întreaga comunitate ortodoxă.
Ea nu este doar un proiect pentru ortodocși, ci un semnal al Bisericii că mesajul Evangheliei, centrat pe pace, dragoste față de aproapele, moralitate și întrajutorare, este valabil pentru toți și se dorește împărtășit tuturor confesiunilor și oamenilor de bună-credință.
În acest sens, sprijinul statului pentru construcția Catedralei nu este o risipă, ci o recunoaștere a rolului esențial pe care Biserica îl are în menținerea echilibrului, a solidarității și a speranței în societate.
O catedrală nu se măsoară doar în bani, ci în identitatea și unitatea unui popor. Spitalele și școlile sunt necesare, dar ele țin de datoria statului, nu de menirea Bisericii.
Biserica a investit în spitale, cantine și centre sociale, însă rolul ei principal rămâne cel spiritual.
O catedrală națională este semnul vizibil al credinței majorității românilor, un loc de rugăciune și de comuniune, un reper pentru generațiile viitoare.
Sumele alocate de la buget pentru construcția ei sunt mici în comparație cu marile investiții publice și, în plus, reprezintă o contribuție firească, pentru că Biserica face parte din viața națiunii.
Cine privește doar economic uită că un popor are nevoie și de suflet, iar Catedrala este tocmai expresia acestui suflet.
Sursa: Practică de cult
