sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

SINAXAR ORTODOX  2025:  Sfinţii Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor şi Anempodist

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
02/11/2025
in Sinaxar
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Sfinţii mucenici pomeniţi astăzi au trăit în Persia, în timpul domniei regelui Sapor al II-lea (309-379), cel care a început prigonirea creştinilor. Între oamenii care slujeau la curtea sa erau în taină şi creştini, printre ei, şi Achindin, Pigasie şi Anempodist, oameni de frunte şi întăriţi în credinţă, care aduceau pe mulți la Hristos. Însă, fiind pârâţi, i-au prins şi i-au adus în faţa regelui Sapor, scrie basilica.ro.

După ce şi-au mărturisit credinţa, au fost supuși la chinuri. Dar sfinţii, întăriţi de harul dumnezeiesc, au rămas nevătămaţi şi, prin rugăciune, au dărâmat un idol de seamă al perşilor. Mâniați, păgânii i-au supus la chinuri și mai aspre. Şi din toate acestea scăpând întregi, sfinţii au adus la credinţă şi pe alţi curteni de seamă, ca Aftonie şi Elpidifor, acesta fiind cel dintâi din sfatul regelui.

Alte articole

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfântul Sfințit Mucenic Autonom, Episcopul Italiei

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Sfințit Mucenic Autonom, Episcopul Italiei

12/09/2026
SINAXAR ORTODOX 2024: Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria

11/09/2026

Atunci, le-au tăiat capetele Sfinţilor Aftonie şi Elpidifor şi la încă 7.000 de creştini în frunte cu mama regelui. Iar Sfinţii Achindin, Pigasie şi Anempodist au fost martirizaţi într-un cuptor ars în foc.

Sursa: Justinian Filokalis

Articolul anterior

Te Deum la centenarul întronizării primului Patriarh al României

Articolul următor

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni sprijină construcția bisericii de lemn a parohiei din Settimo Torinese

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfântul Sfințit Mucenic Autonom, Episcopul Italiei

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Sfințit Mucenic Autonom, Episcopul Italiei

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

 În vremea prigoanei lui Dioclețian (284-305), Sfântul Autonom era episcop în Italia. Acesta plecă din Italia către părțile asiatice ale...

SINAXAR ORTODOX 2024: Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Sfânta Cuvioasă Teodora se trăgea din cetatea Alexandriei și a trăit în secolul al V-lea, pe vremea împăratului Zenon. S-a...

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora

de editor-dariusdamian
10/09/2026
0

Sfintele mucenițe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora  au trăit în vremea împăratului Maximian Galeriu (305-311), în Bitinia.  Bitinia (greacă Βιθυνία Bithynía,...

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Onufrie de la Sihăstria Voronei

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Onufrie de la Sihăstria Voronei

de editor-dariusdamian
09/09/2026
0

Cuviosul Onufrie s-a născut în jurul anului 1700 în Rusia. Dorind viaţă pustnicească, la vârsta maturităţii, a lăsat familia, şi...

Articolul următor
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni sprijină construcția bisericii de lemn a parohiei din Settimo Torinese

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni sprijină construcția bisericii de lemn a parohiei din Settimo Torinese

ARTICOLE RECOMANDATE

Festivalul Haiducilor, ediția XVII, desfășurat la Durnești

Săveni găzduiește în luna august Expoziția de Cai, Ovine și Bovine

4 săptămâni ago
Odovania praznicului Înălțării Domnului

Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor

4 luni ago
„Ofrandă Iubirii Răstignite”. Concert prepascal la Mănăstirea Putna

557 de ani de la sfințirea Mănăstirii Putna, prima ctitorie a Sfântului Ștefan cel Mare

o săptămână ago
„Managementul adicțiilor în școli”. Conferință județeană antidrog la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani

„Managementul adicțiilor în școli”. Conferință județeană antidrog la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani

6 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței