marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

6 noiembrie 1988 – A decedat botoșăneanul acad. prof. univ. dr. doc. Theodor V. Ionescu

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
06/11/2025
in Cultură
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Theodor V. Ionescu a fost unul dintre românii care au avut o contribuţie importantă în domeniul fizicii, cercetările sale reprezentând un punct de plecare pentru unele dintre marile descoperiri ale secolului XX, cum ar fi laserul. Ionescu a fost, de asemenea, şi inventator, imaginile 3D în cinematografie şi televiziune numărându-se printre invenţiile sale.

Theodor V. Ionescu a fost dedicat întreaga viaţă cercetării în domeniul fizicii, dar şi studenţilor cărora le-a predat la Iaşi şi Bucureşti. Între 1940 şi 1941, a fost director general al învăţământului superior din Ministerul Educaţiei Naţionale, post din care a demisionat în semn de protest faţă de adversităţile politice ale vremii, potrivit site-ului unitischimbam.ro.

Alte articole

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

27/10/2026
A trecut un an de când scriitoarea Raisa Vieru, doamna de-o viață a poetului Grigore Vieru, s-a stins din viață

Raisa Vieru, soția poetului Grigore Vieru, s-a stins din viață la vârsta de 94 de ani

27/10/2026

Cercetările sale au ajutat la dezvoltarea unor dispozitive importante, precum laserele sau radarele de interceptare. Tot fizicianul român este cel căruia îi datorăm cinematografia 3D, el fiind cel care a dus mai departe efortul britanicului care a inventat imaginile 3D.

De asemenea, din momentul în care a devenit profesor, şi-a manifestat constant interesul în dotarea laboratoarelor de cercetare. Numele românului figurează în lexicoanele ”Who’s who”, tipărite în Anglia şi SUA, în dicţionarul biografic al lui  Poggendorf, dar şi în cel intitulat „Men of achievement” (Cambridge, 1977).

Studiile

Theodor V. Ionescu (8 februarie 1899- 6 noiembrie 1988) a fost al cincilea copil dintre cei 11 ai Mariei şi ai lui Vasile Ionescu. În 1908, familia s-a mutat în Botoşani, unde Theodor a frecventat cursurile Colegiului Naţional „August Treboniu Laurian”. Predilecţia spre ştiinţele exacte era evidentă încă de atunci, elevul Ionescu excelând la matematică şi ştiinţe, conform suplimentului „Curierul de fizică” (nr.1), din 1998.

A fost fascinat de progresul din aviaţie, realizând din hârtie o elice de avion în mărime naturală, pe care ar fi fixat-o într-un copac pentru a fi pusă în mişcare de vânt, după cum scrie Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR).

După liceu, Theodor Ionescu a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Iaşi pe care a absolvit-o în 1921. Ulterior, a fost ales ca asistent de profesorul Petru Bogdan, pe care îl ajuta la pregătirea experimentelor pe care acesta le prezenta. Deşi era plătit cu o sumă modifcă, Ionescu era mulţumit, căci situaţia financiară a tatălui se înrăutăţise după Primul Război Mondial şi după revoluţia bolşevică din Rusia.

Doi ani mai târziu, Ionescu îşi susţinea teza de doctorat, „Viteza sunetului în lichide”, unde lega velocitatea sunetului de căldura de evaporare. Cu ajutorul rezultatelor obţinute din experimente, Lewis Richardson şi Alexander Bell şi-au scris tratatele despre acustică, mai scrie AOSR.

Profesoratul

Pentru că după reforma agrară din 1921, situaţia financiară a familiei a continuat să se înrăutăţească, Theodor Ionescu a aplicat pentru o bursă oferită de stat pentru a studia în Franţa, unde, sub îndrumarea lui Francois Croze, şi-a dat al doilea doctorat, la Universitatea Nancy, în 1923. În această lucrare, fizicianul a cercetat  spectroscopia cantitativă. Conform AOSR, o perioadă a lucrat şi la Universitatea Sorbona, în laboratorul fizicianului Aime Auguste Cotton. 

Dup[ ce a revenit în ţară, în 1926, pe când avea 27 de ani, Theodor Ionescu ajungea profesor la Universitatea din Iaşi- post câştigat prin concurs. Un an mai târziu, prin înaltul decret regal, semnat de Regele Ferdinand I, primea titlul de profesor titular. Aici avea să se împrietenească cu alte personalităţi de seamă precum  chimistul Radu Cernătescu, matematicianul Grigore Moisil, sau filosoful şi sociologul Petre Andrei.

În 1935, se căsătorea cu Constanţa Chirescu, împreună cu care va avea doi copii, pe Valentin şi Andrei.

În 1941, s-a transferat la Catedra de Gravitaţie, Căldură şi Electricitate a Facultăţii de Ştiinţe, Universitatea din Bucureşti. 28 de ani mai târziu, în 1969, se va pensiona. Pe parcursul întregii sale cariere de profesor, Theodor Ionescu a dat dovadă de grijă pentru dotarea cu aparatură a laboratoarelor şi prevederea camerelor de cercetare cu instalaţii electrice. La Facultatea de Ştiinţe de laşi, unde ţinuse mai multe cursuri, a dotat laboratoarele cu aparatură din taxele studenţeşti. De exemplu, în 1940, era gata „un mare laborator de 2000 de metri pătraţi”, după cum informează acelaşi număr din „Curierul de fizică”, din 1998. Tot la Iaşi, a predat, gratis, şi un curs de fizică la Facultatea de Farmacie. 

Timp de un an- 1940- a fost director general al învăţământului superior din Ministerul Educaţiei Naţionale, post din care a demisionat în semn de protest faţă de regimul comunist. 

Între 1962 şi 1964, profesorul a devenit decan al Facultăţii de Fizică din Bucureşti. A fost, de asemenea, membru al  Academiei de Ştiinţe, şi al Academiei Române, unde, în 1972, a devenit preşedinte al secţiei de fizică.

Contribuţia la MASER

La Bucureşti, Ionescu şi-a definitivat, alături de Vasile Mihu şi asistenţi, cercetările asupra gazelor ionizate. Una dintre cele mai mari contribuţii ale sale, recunoscută pe plan mondial, a fost cercetarea asociată cu structura ionosferei şi a ideii conform căreia aceasta este un mediu amplificator. Pornind de la lucrările lui Ionescu, ulterior a fost posibilă descoperirea „amplificării de microunde prin emisie stimulată a radiaţiei” (MASER), văzută ca un precursor al laserului care funcţionează pe acelaşi principiu, dar care produce radiaţii coerente la o frecvenţă mai ridicată pe lungimi de undă vizibile.

Până ca Ionescu să cerceteze acest lucru, se considera că undele radio se reflectă în straturile ionosferei cu densităţi diferite, în aşa numitele centuri de radiaţii Van Allen. Cercetările lui au dovedit că undele radio nu se reflectă, ci sunt amplificate de ionosferă.

Premiul de stat al RPR

Aşadar, Ionescu a fost interesat şi de aplicaţii tehnice ale principiilor fizice. Astfel, în 1946, a realizat, împreună cu Mihu, un precursor al magnetronului cu cavităţi multiple, dezvoltat mai târziu de Sir John Turton Randall. Cei doi au construit o instalaţie prin intermediul căreia au obţinut prima „emisie stimulată”, de tip MASER.

Magnetronul este o componentă importantă a dispozitivelor radar care au dus la supremaţia forţelor aeriene britanice şi americane în al Doilea Război Mondial.

În 1962, Ionescu primea premiul de stat al  Republicii Populare Române, „pentru grupul de lucrări din domeniul ionilor negativi si fizicii ionosferei, publicate între anii 1956-1961, valoarea premiului fiind de 40.000 lei”, după cum informează lege5.ro.

Un an mai târziu, fizicianul va obţine brevet pentru imaginea 3D în cinema şi televiziune. Deşi imaginile 3D fuseseră inventate în 1838, de către Sir Charles Wheatstone, iniţial, înregistrarea si redarea imaginilor în relief, s-a concentrat pe desene. 

Sursa: unitischimbam.ro

Articolul anterior

Parohia românească din Navan, Irlanda, și-a sărbătorit pentru prima dată ocrotitorul, un sfânt local

Articolul următor

Cuvântul zilnic: Emoțiile

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biblioteca Orășenească Săveni a demarat recent proiectul educațional „Ora de lectură”, în colaborare cu elevii clasei pregătitoare A de la...

A trecut un an de când scriitoarea Raisa Vieru, doamna de-o viață a poetului Grigore Vieru, s-a stins din viață

Raisa Vieru, soția poetului Grigore Vieru, s-a stins din viață la vârsta de 94 de ani

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Raisa Vieru, profesoară de limba română și latină și soția regretatului poet Grigore Vieru, a încetat din viață la 26...

27 octombrie 1925 – S-a născut Romulus Bărbulescu, critic literar, dramaturg și scriitor

100 de ani de la nașterea lui Romulus Bărbulescu, unul dintre pionierii science-fiction-ului românesc

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

La 27 octombrie 2025 s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Romulus Bărbulescu, personalitate a vieții culturale românești,...

„Tango Meets Opera”, spectacol de gală la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani

„Tango Meets Opera”, spectacol de gală la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani

de editor-dariusdamian
26/10/2026
0

Botoșănenii sunt invitați, pe 27 octombrie, la o seară dedicată muzicii de tango argentinian, în cadrul spectacolului „Tango Meets Opera”....

Articolul următor
Cuvântul zilnic: Emoțiile

Cuvântul zilnic: Emoțiile

ARTICOLE RECOMANDATE

„Seri eminesciene”. Festivalul-concurs de muzică folk pentru copii și tineret

„Seri eminesciene”. Festivalul-concurs de muzică folk pentru copii și tineret

1 an ago

Conferința preoților din Protopopiatul Dorohoi, desfășurată la Parohia Broscăuți

9 luni ago
Memorialul Ipotești angajează inginer de sistem debutant

A Kind of Blue – expoziție de fotografie semnată de John Esco, la Ipotești

2 luni ago
PS Nichifor Botoşăneanul va oficia Sf. Liturghie la Biserica „Vovidenia” Botoșani în deschiderea întâlnirii tinerilor din protopopiat

PS Nichifor Botoşăneanul va oficia Sf. Liturghie la Biserica „Vovidenia” Botoșani în deschiderea întâlnirii tinerilor din protopopiat

1 an ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței