Iubiții mei,
Sfântul Mina de la București…sau la Sfintele sale Moaște de la București…oamenii vin, cel mai adesea, pentru că au pierdut un portofel, că li s-a furat un act, că au fost prădați de hoți.
Tocmai de aceea Icoana lui, cea de deasupra, după cum se vede…e plină de lănțișoare de aur…date drept mulțumire…pentru recăpătarea bunurilor pierdute, furate, uitate…
Adică vin la el pentru a regăsi…lucrul pierdut.
Numai că noi vrem să regăsim lucruri banale, chiar dacă necesare pentru fiecare în parte…pe lângă marile lucruri, pe care, ca Biserică, ca nație și ca oameni, le-am pierdut de mult…
Spre exemplu, v-aș propune să ne rugăm fiecare și toți laolaltă Sfântului Mina pentru a ne regăsi frățietatea și unitatea interioară din Biserică.
Să ne regăsim dorința de a ne cunoaște credința, de a ne trăi credința, de a ne propovădui credința cu bucurie și cu blândețe.
Să ne regăsim iubirea de neam, de țară, de oameni.
Să ne regăsim bunul simț, onestitatea, pofta de viață, dorința de muncă, bucuria de a exista…
Și pentru că, în predica de ieri, am vorbit despre aproapele nostru, despre paradoxalul nostru aproape, care nu e doar prietenul nostru sau indiferentul nostru ci și vrăjmașul, nesuferitul, neiubitul de noi…astăzi, la Sfântul Mina, vorbesc despre termenii regăsirii aproapelui nostru alături de Sfinți.
Nu e ușor să cunoști oamenii…
De aceea, pentru ca să-i cunoști pe oameni…ar trebui să ni-i luăm ca aliați, în acest demers, pe Sfinții lui Dumnezeu, pentru ca, împreună cu ei, să-i cunoaștem pe oameni…
Să-i cunoaștem profund…
Ce pierdem…dacă ne regăsim în rugăciune către Sfântul Mina?
Ce pierdem…dacă strigăm către el și îi spunem: „Sfinte Mina, dă-ne să ne vedem unii pe alții! Dă-ne să ne cunoaștem și să ne respectăm și să ne iubim, unii altora, eforturile de a fi mai buni și mai generoși unii cu alții!”?.
Pentru că undeva ne-am pierdut…dorința de a-i cunoaște pe oameni…
Undeva ne-am pierdut atenția față de ei…și uimirea pentru ceea ce fac.
Cândva, în trecutul nostru, ne-am pierdut atât de mult încrederea în oameni…încât nu îl mai vedem pe niciunul onest în căutările sale.
Sfinte Mina, care ai murit prin tăierea capului iar trupul tău, cel mucenicit, a fost aruncat în foc, unde ne-am pierdut omenia?
Când, în ce zi, am început să fim perverși în toate ale noastre, încât acum, când mergem pe stradă, printre oameni, nu mai vedem „oameni” ci „ziduri”?
Când am uitat să fim oameni, Sfinte Mina?
Și de ce, când venim la Biserică și toți pozăm în „sfinți”, nimeni nu își mai plânge păcatele, nimeni nu mai e radios la față, nimeni nu mai e curat la minte, nimeni nu mai vede cu inima?
Unde ne-am părăsit ingenuitatea?
Unde ne-am părăsit dorințele de bine, visele noastre frumoase, de prunci, pentru a deveni niște canalii „adorabile”?
Cine ne-a furat nouă, Sfinte Mina, încrederea în Dumnezeu în timpul ispitelor și al durerilor? Cine ne-a furat liniștea? De ce nu mai avem noi inimă de frate, inimă de om, ci avem de cyborg?
Ni s-a furat portofelul…
Bineînțeles: o pagubă…
Uneori, de această pagubă, ține toată viața noastră…
Însă ce e portofelul…pe lângă suflet?!
Cine ne-a spus că sufletul nu ni s-a furat?
La Sfântul Mina cred că ar trebui să venim cu probleme de suflet…mai întâi și nu cu probleme de pungă!
Punga se va umple din nou…dar ca să te bucuri de pungă cu adevărat…trebuie să ai suflet.
Trebuie să îl vezi pe celălalt.
Să îl vezi integral…și nu pe bucăți…
Și Sfântul Mina a făcut o mare minune în acest sens.
Într-o zi a readus la viață…pe un om tăiat în bucăți…Prin rugăciunile sale, cu harul lui Dumnezeu, cel tăiat în bucăți…s-a arătat viu și nevătămat.
Și cred că Sfântului Mina asta trebuie să îi cerem: Fă-ne, Sfinte Mina, o Biserică mare și întreagă! Unește-ne pe toți, care acum nu ne vrem și nu ne vedem, într-o singură, mare și preafrumoasă comunitate sfântă de credincioși ortodocși, care să laude mereu pe Dumnezeul nostru treimic și Lui să-I slujească!
Fă-ne din extremiști nesimțiți, oameni cu minte frumoasă și echilibrată!
Fă-ne din aroganți și prefăcuți, niște oameni simpli și curați la suflet și la trup!
Fă-ne una, o unitate sfântă între suflet și trup, așa cum n-am fost noi niciodată!
Și cred că, în acest fel, praznicul său devine relevant pentru toți, ca o regăsire a fiecăruia cu toți și a tuturor cu fiecare în parte.
Cred că trebuie să încercăm!
Dacă „încercarea moarte n-are”, poate că are viață.
Ce pierdem…dacă ne rugăm Sfântului Mina să ne strângă la un loc?
Și dacă, sărutând Sfintele sale Moaște, ne umplem de har, ce pierdem noi, dacă atunci când ne întâlnim cu altul…îl îmbrățișăm, îi vorbim, îi zâmbim altuia cu har de la Sfântul Mina?
Eu zic să încercăm să ne strângem cu ajutorul Sfinților Lui.
Pentru că cei care sunt ai lui Dumnezeu, sunt ai unității, sunt ai frățietății, sunt ai faptelor concrete.
Dumnezeu să ne umple de concretitudinea dorinței noastre de unitate și de frățietate! Amin.
Sursa: pr. dorin picioruș, Predici 2013, teologie pentru azi
