sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Festivalul-concurs de colinde „O, ce veste minunată!”, organizat la Botoșani

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
12/11/2025
in Cultură
138
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură aflată sub egida Consiliului Județean Botoșani, se pregătește pentru cea de-a XIII-a ediție a Festivalului – Concurs de Colinde „O, ce veste minunată!”, care va avea loc în data de 13 decembrie 2025, în două locații din Municipiul Botoșani.

Anul acesta, concursul propriu-zis se va desfășura în Sala „Mihai Eminescu” a Hotelului Rapsodia Botoșani, începând cu ora 11:00, urmând ca Gala Laureaților și, în premieră pentru Botoșani, recitalul Corului Național de Cameră „Madrigal”, dirijor Anna Ungureanu, să aibă loc la Casa de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botoșani, de la ora 18:00.

Alte articole

28 mai 1963 – A încetat din viață Ion Agârbiceanu, prozator, membru al Academiei Române

12 septembrie 1882 – S-a născut scriitorul Ion Agârbiceanu

12/09/2026
S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

11/09/2026

Așteptăm cu mult interes înscrierea participanților la toate categoriile menționate în regulamentul postat pe site-ul instituției (https://centrulcreatieibt.ro), până la data de 26 noiembrie 2025, ora 16:30, pe adresa de e-mail: muzica.cjcpctbt@yahoo.com.

Intrarea la concurs (Hotel Rapsodia Botoșani) va fi liberă, în limita locurilor disponibile, iar la Gala Laureaților și la recitalul Corului Național de Cameră „Madrigal” (Casa Sindicatelor Botoșani) accesul va fi pe bază de invitație gratuită, obținută de la sediul Centrului Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, în perioada 2-5 decembrie 2025 (luni-joi: 8:00-16:30, vineri: 8:00-14:00), în limita locurilor disponibile.

Evenimentul va fi transmis live și în mediul online.

Consultant artistic – Compartiment Muzică, Mariana Ichim Hodan

Comunicat de la Centrul Creației Botoșani

Articolul anterior

Întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Spiridon” Botoșani

Articolul următor

Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan a sfințit casa socială la o parohie din Botoșani

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

28 mai 1963 – A încetat din viață Ion Agârbiceanu, prozator, membru al Academiei Române

12 septembrie 1882 – S-a născut scriitorul Ion Agârbiceanu

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Ion Agârbiceanu s-a născut în satul Cenade, județul Alba, în data de 12 septembrie 1882. A fost al doilea născut...

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Un nou grup de tineret prinde contur în Parohia Pacea. Este vorba despre ATOR Pacea – Asociația Tinerilor Ortodocși Români,...

Festivalul APOLODOR revine la Botoșani cu patru zile dedicate literaturii pentru copii și adolescenți

Festivalul APOLODOR revine la Botoșani cu patru zile dedicate literaturii pentru copii și adolescenți

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR revine la Botoșani cu o nouă ediție, care va avea loc în...

„Noaptea Muzeelor la Sate”, la Memorialul Ipotești

Zilele Europene ale Patrimoniului, la Memorialul Ipotești

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” a dat startul activităților dedicate Zilelor Europene ale Patrimoniului, printr-o serie de...

Articolul următor
Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan a sfințit casa socială la o parohie din Botoșani

Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan a sfințit casa socială la o parohie din Botoșani

ARTICOLE RECOMANDATE

Muzeul Memorial „George Enescu” din Dorohoi va fi gazda unui recital special

 „Noaptea Muzeelor” 2026. Activități organizate de Muzeul Județean Botoșani

4 luni ago
„Vremuri în care știrile sunt mai rapide decât gloanțele”. Expoziție personală a artistului Pavel Braila, la Memorialul Ipotești

„Vremuri în care știrile sunt mai rapide decât gloanțele”. Expoziție personală a artistului Pavel Braila, la Memorialul Ipotești

1 an ago
Postul Nașterii Domnului 2025 începe cu o zi mai devreme

Postul Nașterii Domnului 2025 începe cu o zi mai devreme

10 luni ago
Biserica Vovidenia din municipiul Botoșani își va sărbători hramul istoric: „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”

Biserica Vovidenia din municipiul Botoșani își va sărbători hramul istoric: „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”

10 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței