marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Sf. Ioan Gură de Aur cinstit la Luton, Anglia: Ne arată Biserica drept loc al întâlnirii vii cu Dumnezeu, a spus IPS Atanasie

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
16/11/2025
in Ortodoxia in diaspora
136
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Joi, 13 noiembrie 2025, credincioșii parohiei ortodoxe române din Luton s-au adunat cu bucurie pentru a marca împlinirea a 14 ani de la începerea activității misionare a Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Alban, întâiul Mucenic al Britaniei”, scrie Basilica.ro.

Cu acest prilej, la Sfânta Liturghie arhierească a participat Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul Ortodox Român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, care a slujit împreună cu preoții parohiei și cu un sobor de clerici din eparhie, înconjurați de numeroși credincioși. În cadrul slujbei, tânărul teolog Vasile Mocian a fost hirotonit întru diacon, pe seama aceleiași parohii.

Alte articole

„Rădăcini românești în Pinto” – credință, cultură și tradiție românească în diaspora

„Rădăcini românești în Pinto” – credință, cultură și tradiție românească în diaspora

27/10/2026
Evenimente misionare și duhovnicești în Danemarca și Norvegia. O nouă biserică românească, târnosită la Kristiansand

Evenimente misionare și duhovnicești în Danemarca și Norvegia. O nouă biserică românească, târnosită la Kristiansand

26/10/2026

În cuvântul său de învățătură, ierarhul a vorbit despre Sfântul Ioan Gură de Aur, cinstit în această zi, evocând lucrarea și mărturia marelui Părinte al Bisericii:

„Sfântul Ioan Gură de Aur a fost, mai mult decât un predicator, un trup transfigurat de Cuvântul lui Dumnezeu, un ierarh care a marcat istoria creștinismului. În el, harul s-a făcut glas și foc, iar cuvântul – rugăciune care luminează și mustrare care tămăduiește. El a rostit adevărul nu ca pe o armă, ci ca pe o chemare la lumină, știind că adevărul nu strigă, ci convinge prin frumusețea sa. În fața nedreptății, n-a tăcut din frică, ci a tăcut din iubire, ca să nu stingă inima celui slab; și când a vorbit, a făcut-o nu pentru a judeca, ci pentru a vindeca prin cuvânt.

Prin viața și slujirea sa, Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată că Biserica nu cuprinde doar o rânduială de slujbe, ci un loc al întâlnirii vii cu Dumnezeu, unde cuvântul se face faptă, iar slujirea devine respirația Duhului Sfânt, aducând pacea lui Hristos în inimile oamenilor.”

În a doua parte a predicii, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre rolul parohiei ortodoxe în diaspora, subliniind importanța comunității ca loc de ancorare duhovnicească și identitară:

„În cadrul acestei parohii românești din Luton, fiecare credincios aduce un dar tainic: limba în care se roagă și plânge, tradiția care leagă pământul de cer, icoanele și colindele copilăriei, dorul de părinți, de sat, de rădăcini, și mai ales credința care nu cunoaște hotare.

Iar atunci când ne adunăm în jurul Sfântului Altar, nu doar săvârșim o Liturghie, ci reînnoim legătura noastră cu Dumnezeu și devenim o familie euharistică, vie și lucrătoare, în care lacrima se preschimbă în rugăciune și dorul se face comuniune.

O parohie românească din Regatul Unit nu este un simplu lăcaș de cult, ci o candela aprinsă în inima diasporei, un semn viu că Biserica este pretutindeni acasă, acolo unde oameni cu aceeași credință se adună într-o inimă și într-un cuget”.

La finalul slujbei, părintele paroh Ioan Nazarcu a adresat cuvinte de recunoștință Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, dar și celorlalți părinți împreună-slujitori, mulțumind pentru bucuria comuniunii și pentru binecuvântarea arhierească revărsată asupra parohiei.

Într-un cuvânt plin de emoție, părintele a rememorat momentele importante din viața comunității, de la începuturile modeste într-un spațiu închiriat, până la așezarea actuală a parohiei în biserica din Wenlock Road. A evocat chipurile celor care au pus primele temelii ale slujirii și ale dragostei frățești, subliniind că „acești paisprezece ani nu sunt doar o cronologie a timpului, ci o istorie a inimilor care au crezut și au zidit împreună”.

În încheiere, părintele a mărturisit că prezența ierarhului în mijlocul comunității a adus nu doar binecuvântare, ci și întărire și nădejde, ca un semn că Biserica trăiește, crește și luminează acolo unde oamenii se adună în numele lui Hristos.

Parohia din Luton, aflată sub ocrotirea Sfântului Ioan Botezătorul și a Sfântului Alban, poartă un dublu hram de adâncă semnificație. Sfântul Alban, primul mucenic creștin al Britaniei, a trăit la sfârșitul secolului al II-lea și a fost martirizat pentru curajul de a-l salva pe un preot creștin, devenind astfel simbol al credinței și al jertfei iubitoare.

Activitatea parohiei este una bogată și dinamică: pe lângă viața liturgică intensă, se desfășoară evenimente culturale și educaționale – cateheze, seri duhovnicești, concerte, activități pentru tineri și școala duminicală, unde copiii învață limba română, tradițiile strămoșești și elemente de teologie ortodoxă.

De aproape cinci ani, parohia își desfășoară slujirea în biserica situată pe Wenlock Road, Luton, un lăcaș pus la dispoziție de Biserica Anglicană, în regim de concesiune pe o perioadă de 25 de ani – semn al bunei colaborări intercreștine și al recunoașterii lucrări.

Articolul anterior

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei

Articolul următor

16 noiembrie 1816 – S-a născut poetul revoluționar român ardelean Andrei Mureşanu  

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

„Rădăcini românești în Pinto” – credință, cultură și tradiție românească în diaspora

„Rădăcini românești în Pinto” – credință, cultură și tradiție românească în diaspora

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Copiii și tinerii Parohiei Ortodoxe Române din Pinto, Spania, au încheiat proiectul „Rădăcini românești în Pinto”, o inițiativă dedicată păstrării...

Evenimente misionare și duhovnicești în Danemarca și Norvegia. O nouă biserică românească, târnosită la Kristiansand

Evenimente misionare și duhovnicești în Danemarca și Norvegia. O nouă biserică românească, târnosită la Kristiansand

de editor-dariusdamian
26/10/2026
0

Credincioșii ortodocși români din Danemarca și Norvegia au trăit momente de aleasă bucurie duhovnicească, prilejuite de întâlnirea dedicată familiilor creștine,...

Maria Crăciun, prescurărița din Copenhaga care a slujit Biserica timp de 18 ani. Mesajul emoționant al Episcopului Macarie la înmormântare

Maria Crăciun, prescurărița din Copenhaga care a slujit Biserica timp de 18 ani. Mesajul emoționant al Episcopului Macarie la înmormântare

de editor-dariusdamian
25/10/2026
0

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, a transmis un mesaj de mângâiere și nădejde creștină la înmormântarea Mariei Crăciun,...

Eroii români din două cimitire militare din Austria au fost pomeniți înainte de Ziua Armatei Române

Eroii români din două cimitire militare din Austria au fost pomeniți înainte de Ziua Armatei Române

de editor-dariusdamian
24/10/2026
0

Eroii români au fost pomeniți în cimitirele Bruckneudorf și Sommerein din Austria, înainte de Ziua Armatei Române. La Bruckneudorf sunt înmormântați...

Articolul următor
16 noiembrie 1816 – S-a născut poetul revoluționar român ardelean Andrei Mureşanu  

16 noiembrie 1816 – S-a născut poetul revoluționar român ardelean Andrei Mureşanu  

ARTICOLE RECOMANDATE

Nu ignorați mesajele RO-ALERT

Atenție la sobe și coșurile de fum – preveniți incendiile în sezonul rece

14 ore ago
27 iulie 1818 – S-a născut  Iosif Naniescu , mitropolit al Moldovei.

27 iulie 1818 – S-a născut  Iosif Naniescu , mitropolit al Moldovei.

2 ani ago
Bărbat din Botoșani, dat dispărut în Danemarca. Mama sa cere ajutorul populației

Bărbat din Botoșani, dat dispărut în Danemarca. Mama sa cere ajutorul populației

6 luni ago
Capodopere ale artei europene în premieră la Suceava

Capodopere ale artei europene în premieră la Suceava

2 ani ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței