Astăzi, omul modern, agasat, tulburat din toate părţile de zgomote şi imagini din ce în ce mai josnice, deosebit de agresive, a devenit atât de agitat, dezorientat, nervos, stresat, încât, într-o asemenea confuzie, de multe ori nu-şi înţelege locul, nici rostul, nici pe cele ale lucrurilor din jur. Toţi recunoaştem că e bine să fim sănătoşi, scrie ziarullumina.ro.
Dar ce înţelegem prin noţiunea de sănătate? Dacă vom întreba un medic, ne va răspunde: „Lipsa vreunei boli fiziologice”. Psihologul va formula un răspuns relativ asemănător, dar îl va raporta la suferinţele afective. Un duhovnic va vedea în aceasta eliberarea omului de orice legătură a păcatului, a ispitei. Sportivul, prin prisma caracteristicilor mediului competiţional, o va gândi ca pe „capacitatea de a executa corect antrenamentele, exerciţiile specifice ramurii sportive îmbrăţişate”. Aşadar, oamenii privesc problema în mod diferit unii de alţii. Organizaţia Mondială a Sănătăţii numeşte sănătatea: „o stare totală de bunăstare fizică, mentală şi socială”. Deci, a fi sănătos nu presupune doar o normalitate biologică, ci şi una spirituală, mentală, ba chiar socială.
Din această perspectivă, putem afirma că principiul complet de sănătate vizează conlucrarea tuturor componentelor vieţii umane: sufletul, trupul, intelectul, familia, comunitatea, locul de muncă, convingerile politice. A fi sănătos nu înseamnă doar o firească stare fiziologică, ci şi una spirituală, afectivă, intelectuală, colectivă. Este foarte important să ştim şi să ne dorim să fim sănătoşi din punct de vedere spiritual, adică să avem un suflet integru. Spunea un filozof: „Nimeni nu-i nici nevârstnic, nici prea vârstnic, ca să nu se îngrijească de sănătatea sufletului său”.
Dar cine şi ce dă sănătatea sufletului din noi? Bineînţeles, Cuvântul lui Dumnezeu, Care face posibilă apropierea de om a dragostei cereşti. Rugăciunea este medicamentul cel mai recomandat pentru dobândirea şi menţinerea sănătăţii duhovniceşti. Sufletul sănătos este cel luminat de prezenţa şi lucrarea Duhului Sfânt, Care imprimă, prin Sfintele Taine ale Bisericii, curăţie nu doar sufletului, ci şi trupului. Atunci când ne împărtăşim, preotul slujitor spune: „Cinstitul trup şi sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos se dă robului lui Dumnezeu… spre tămăduirea sufletului şi a trupului”. Aşadar, la sănătatea trupului participă intens şi sănătatea sufletului, ele conturând împreună chipul adevărat al omului, acela dat de Dumnezeu.
Efectele pot apărea şi în sens invers. Însă când omul rămâne bolnav sufleteşte, sănătatea trupului nu-i ajută la nimic. Dar dacă trupul bolnav devine mijloc de îndreptare a sufletului, atunci boala este o manifestare a Providenţei divine. Apostolul Pavel spune că „orice mustrare, la început, nu pare că e de bucurie, ci de întristare, dar mai pe urmă dă celor încercaţi cu ea roada paşnică a dreptăţii”. Sănătatea sufletului generează şi susţine pe cea a trupului şi a minţii, luminând deopotrivă conduita socială, sentimentală şi profesională a omului. Să nu uităm însă că sănătatea integrală a fiinţei noastre nu o poate da decât Cel în Care boala şi păcatul nu şi-au avut loc, Iisus Hristos, căci El este Iubirea care vindecă.
