Una dintre greşelile cele mai frecvente ale părinţilor este să nu-şi responsabilizeze copilul, să nu-i dea sarcini şi îndatoriri domestice. Copilul devine leneş, dezordonat, răsfăţat.
Când altcineva ia mereu decizii pentru tine, te absolvă de orice libertate, dar şi de orice responsabilitate. Devii un olog ale cărui picioare, de nefolosire, se atrofiază. În biologie se spune că funcţia creează organul.
Încă de la vârste fragede, copilul trebuie „antrenat” să ia decizii şi, ca orice antrenament, și acesta trebuie făcut gradat, în aşa fel încât, pe măsură ce creşte, să se poată descurca singur din ce în ce mai bine.
Una dintre greşelile cele mai frecvente ale părinţilor este să nu-şi responsabilizeze copilul, să nu-i dea sarcini şi îndatoriri domestice. Copilul devine leneş, dezordonat, răsfăţat. (…)
Un copil care nu are libertatea de a lua o decizie, care nu primeşte nici o sarcină în casă, care nu are nici o responsabilitate, se simte:
- incapabil să facă ceva
- neînsemnat
- plictisit
- invidios
- prost.
Se va teme:
- să nu rămână singur şi neajutorat, fără sprijinul celorlalţi
- să nu devină „invizibil” pentru ceilalţi
- să încerce ceva, chiar dacă îşi doreşte foarte mult acel lucru.
Va căuta să:
- aştepte mereu de la ceilalţi să primească ajutor ca un om neputincios
- îşi umple mereu timpul cu ceva ca să-i alunge plictisul (99% pozne)
- se ferească de eşec, de muncă şi de asumarea vreunei responsabilităţi („Nu pot”/ „Nu ştiu cum”/„Sunt prea mic”, care, la maturitate, se transformă în „Sunt prea tânăr”/„N-am mai făcut asta”/ „Nu e treaba mea”).
Va deveni:
- leneş
- defensiv
- iresponsabil
- laş
- dezordonat
- dependent de ceilalţi
- fricos
- răsfăţat
- delăsător
- nesuferit
- nesigur.
E genul care dispare când e vorba de muncă şi nu recunoaşte niciodată că a greşit. Toţi ceilalţi sunt vinovaţi pentru tot ce i se întâmplă.
Nu te teme că micuţul tău e prea… mic pentru a avea îndatoriri şi nu-ţi spune „îl mai las eu să crească puţin şi pe urmă să vezi câtă treabă îi dau”. Cu cât învață mai curând, cu atât mai bine. De ce să îl obișnuiești să fie leneș și, pe urmă, să te muncești să-l „hărnicești”? Nu-ţi spune „ce nevoie am să mă ajute, ce să-mi facă el?”, ci „poate o să-i prindă bine să știe să facă și acest lucru”.
