Mitropolitul Teoctist a fost cel care a recunoscut în tânărul Ștefan pe omul ales de Dumnezeu să conducă Moldova și să o facă poartă a creștinătății, în fața sultanului Mahomed al II-lea Cuceritorul, precizază Mănăstirea Putna.
Letopisețul de la Putna I descrie astfel evenimentele începutului domniei Sfântului Ștefan: „A venit de la munteni Ștefan voievod, fiul lui Bogdan voievod, și a dobândit prima biruință asupra lui Aron, pe Siret, la tină, la Doljești; a doua luptă a purtat‑o cu dânsul la Arbic și iar a biruit Ștefan voievod. Iar după aceea s‑a adunat toată țara, cu preasfințitul mitropolit chir Teoctist și, cu ajutorul lui Dumnezeu, l‑au uns la domnie, pe Siret, unde se numește locul acela Dereptate și până acum. Și a luat schiptrul Țării Moldovei”.
După ce, prin slujba ungerii, Sfântul Teoctist a pus domnia voievodului sub binecuvântarea lui Dumnezeu, a urmat o împreună‑lucrare sfântă vreme de 21 de ani. Sfântul Teoctist a știut să fie părinte pentru domn și pentru țară.
Prima necesitate care stătea în fața tânărului domn era să stabilizeze țara. În cei 25 de ani dintre moartea bunicului Sfântului Ștefan, Alexandru cel Bun, și venirea Sfântului Ștefan la domnie, pe tronul Moldovei s‑au perindat 9 domni, cu 11 domnii. În acești ani, Moldova a cedat cetățile Hotin și Chilia. Toate schimbările de domnie s‑au făcut prin forță, iar uneori și cu vărsare de sânge domnesc, așa cum a fost și cazul tatălui Sfântului Ștefan.
În fața acestei mari probleme, de a curma războiul civil care măcina țara, Mitropolitul Teoctist era cel mai în măsură să îi ofere sfat și ajutor tânărului domn, având experiența vârstei, dar și a conlucrării cu boierii țării în cele două domnii anterioare.
După preluarea domniei de către Sfântul Ștefan, boierii care îl susțineau pe Petru Aron au fugit din țară, în Polonia. În următorii 13 ani, domnul a scris mai multe scrisori acestor boieri, chemându‑i să se întoarcă în țară și făgăduindu‑le că nu vor fi pedepsiți în niciun fel. Mai puțin unul singur, boierii se vor întoarce în țară și vor avea parte de o bună colaborare cu noul domn. Sfântul Teoctist va fi primul care se pune chezaș pentru aceste făgăduințe.
Iată câteva cuvinte din scrisoarea adresată după 13 ani ultimului boier care nu se întorsese în țară: „Tu să vii la noi fără nicio teamă și îndoială, fiindcă te‑am iertat și am lepădat întreaga mânie pe care o aveam asupra ta din toată inima noastră. Și vrem să te ținem în mare miluire și dragoste și cinste, deopotrivă cu boierii noștri cei mai de frunte, și cât vom fi în viață nu‑ți vom pomeni de cele trecute. […] Acestea mai sus‑scrise îți făgăduim să le ținem și să le împlinim cât vom trăi după această carte și zapis al nostru, pe cinstea și pe credința noastră creștinească”. Cuvintele poartă pecetea Evangheliei iertării și a păcii între frați lăsată de Mântuitorul Iisus Hristos.
Un moment deosebit în care mitropolitul joacă un rol foarte important pentru țară este cel din 2 martie 1462, când a fost semnat un tratat cu regele Poloniei. El semnează în numele țării: „Iată eu, Teoctist, mitropolitul Moldovei, și cu boierii moldoveni, cu duhovnici și mireni, cu bogați și săraci, și cu toți sfetnicii domnului nostru, Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, bătrâni și tineri, și cu toată țara”. Este pentru prima dată când un mitropolit al Moldovei semnează un tratat cu o altă țară și este prima dată când doar semnătura lui apare pe act, fără cele ale boierilor, cum se obișnuia. Și în acest caz, se vede marea sa autoritate, atât în țară, cât și în afara țării.
Sfântul Ștefan a ales ziua de 3 septembrie 1469 pentru sfințirea necropolei domnești de la Putna, cea dintâi și cea mai importantă ctitorie a sa. Cu o adâncă dragoste de fiu și recunoștință, domnul țării a ales această zi pentru sfințire, căci atunci se pomenește Sfântul Cuvios Teoctist din Palestina, al cărui nume îl purta mitropolitul.
În Letopisețul Putna II este consemnat cum, după o victorie împotriva tătarilor, Sfântul Ștefan „s‑a întors cu izbândă și a venit să sfințească hramul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu mâna preasfințitului mitropolit chir Teoctist și a episcopului Tarasie și cu egumenii tuturor mănăstirilor. Și la liturghie au fost la jertfelnic, de toți în număr de 64 de arhierei și preoți și diaconi, septembrie 3, sub arhimandritul Ioasaf”.
În 10 ianuarie 1475, Sfântul Ștefan a învins o oaste otomană de trei ori mai numeroasă, la Podul Înalt, lângă Vaslui. După această victorie împotriva turcilor, care a adus multă bucurie tuturor creștinilor din Europa, Mitropolitul Teoctist a organizat înălțătoarea ceremonie de întâmpinare a voievodului la întoarcerea în Suceava. Marea victorie care i‑a uimit și pe turci s‑a datorat și binecuvântării mitropolitului și rugăciunilor ierarhilor, preoților și monahilor, alături de popor. Cu o cunoaștere adâncă a marelui dar de la Dumnezeu pe care l‑a reprezentat această victorie, la inițiativa mitropolitului, poporul îl aclamă pe Sfântul Ștefan ca „împărat”: „În anul 6983 <1475> ianuarie 10, marți, a fost război la Vaslui cu puterile turcești și a biruit atunci Ștefan voievod, cu mila lui Dumnezeu și cu ajutorul lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu, Care S‑a născut din Preacurata Fecioară spre mântuirea noastră. […] Și s‑a întors Ștefan voievod cu toți oștenii lui ca un purtător de biruințe în cetatea sa de scaun a Sucevei și i‑au ieșit în întâmpinare mitropoliții și preoții, purtând Sfânta Evanghelie în mâini și slujind și lăudând pe Dumnezeu pentru cele ce au fost ca dar de la cel Preaînalt și binecuvântând pe țar: «Să trăiască împăratul!»” (Cronica anonimă)
Având în vedere conlucrarea atât de strânsă dintre Mitropolitul Teoctist și Sfântul Ștefan cel Mare în planul problemelor politice ale țării, este de la sine înțeles că o astfel de conlucrare, în chip firesc și mai strânsă, a existat în tot ceea ce a realizat Sfântul Ștefan în plan bisericesc. În general, de cum începe domnia Sfântului Ștefan, viața bisericească a Moldovei cunoaște o înflorire deosebită.
Vrednicul mitropolit a înțeles că voievodul este un dar de la Dumnezeu pentru popor și Biserică și că este de datoria sa, ca părinte sufletesc, să îl îndemne, să îl povățuiască, să îl încurajeze în a lucra binele. El și‑a împlinit această datorie, cu timp și fără timp, mai ales în primii ani, când a fost singurul ierarh al țării.
Sfântul Teoctist a trebuit să conducă și Mitropolia, la Suceava, și Episcopia Romanului. În 1464 a fost ales un episcop pentru scaunul de la Roman, Tarasie, iar în 1472 a fost ales Ioanichie, pentru scaunul de la Rădăuți. Cei trei ierarhi din Moldova, împreună cu episcopul de Vad, din Transilvania, puteau asigura hirotonirea de noi ierarhi în cazul decesului chiar și a doi episcopi. Astfel, în conlucrare, domnul și mitropolitul încheie procesul de organizare bisericească a Moldovei, pentru o mai bună purtare de grijă duhovnicească față de popor. De acum, Biserica Moldovei nu a mai fost nevoită să apeleze la ierarhi din afara ei pentru a‑i hirotoni pe noii episcopi. Prin aceasta s‑a întărit autocefalia de facto, de după 1453, când a căzut Constantinopolul și a început o influență majoră a sultanului în Patriarhia Ecumenică, ceea ce a reprezentat un pas important spre autocefalia bisericii românești.
Mitropolia Moldovei atinge, după mai bine de o sută de ani de existență, o situație economică bună, sporindu‑și patrimoniul și prin danii datorate evlaviei pentru Mitropolitul Teoctist. De asemenea, sunt sprijinite episcopiile, vechile mănăstiri și biserici ale Moldovei, în care se continuă și se dezvoltă școli de copiere a manuscriselor, de sculptură, de broderie, de orfevrărie și de cântări bisericești. În această perioadă începe campania de sprijinire a mănăstirilor din Sfântul Munte Athos, aflate sub dominație turcească.
El însuși un bun cărturar, Mitropolitul Teoctist a dat un avânt culturii în Moldova. Alături de Sfântul Ștefan, împreună au vegheat la scrierea letopisețelor de la Putna, primele cronici ale țării. Nu întâmplător, Nicolae Iorga vede în alcătuirea primei cronici moldovenești purtarea de grijă a Mitropolitului Teoctist: „Abia în vremea lui Ștefan, un călugăr anonim de la Putna, după învățătura Mitropolitului Teoctist, a întocmit o primă cronică în adevăratul înțeles al cuvântului, în care, pentru vremea de dinaintea anului 1457, luă izvod după pomelnice și însemnări: din cele dintâi culese numele vechilor domni și anul întemeierii principatului; din celelalte, amintirea celei dintâi biruințe românești împotriva regelui ungur Sigismund, la «Hindău» (Hârlău), precum și știrile despre războaiele urmașilor lui Alexandru cel Bun”.
După cum Sfântul Ștefan a repus Țara Moldovei pe temelii stabile, necesare în secolele care au urmat, Mitropolitul Teoctist a repus Biserica Moldovei pe temelii stabile, și ele necesare în secolele care au urmat.
Trecerea la cele veșnice
După 25 de ani de păstorire, în care domnul țării și poporul l‑au iubit și l‑au ascultat ca pe un părinte duhovnicesc, în 18 noiembrie 1478, Sfântul Mitropolit Teoctist a trecut la cele veșnice. Fiu recunoscător pentru sprijinul părintesc dat de mitropolit, Sfântul Ștefan cel Mare l‑a înmormântat pe Mitropolitul Teoctist la Putna și a așezat peste mormânt o frumoasă piatră în care îl numește cu prețuire „părintele nostru”: „Binecredinciosul domn al țării Moldovei, Io Ștefan voievod, fiul lui Bogdan voievod, a înfrumusețat acest mormânt părintelui nostru, mitropolitului Sucevei, Preasfințitului chir Teoctist care s‑a strămutat în anul 6986 <1478>, luna noiembrie 18”.
În 1504, după ce truditul trup al Sfântului Ștefan și‑a aflat și el odihnă în Mănăstirea Putna, sufletele lor s‑au întâlnit din nou în ceruri. Alăturarea mormintelor rămâne ca o mărturie peste veacuri a legăturii dragostei și a împreună‑lucrării lor în această lume, dragoste duhovnicească și fapte sfinte care i‑au condus spre sălășluirea în lumina Împărăției Domnului, pe Care amândoi L‑au slujit cu râvnă și fără cruțare de sine. Iar acum mijlocesc înaintea tronului Preasfintei și Dumnezeieștii Treimi pentru poporul pe care l‑au slujit și pentru lumea întreagă.
Sursa: Mănăstirea Putna
