marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Un preot harnic şi misionar: Părintele Grigore Diaconu își sărbătorește astăzi ziua de naștere

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
21/11/2025
in Diverse
145
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Aniversarea a 77 de ani de viață și a 57 de ani de slujire preoțească a părintelui Grigore Diaconu, fost director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox Sfântul Gheorghe și fost paroh al Parohiei Sfânta Cuvioasă Parascheva din Botoșani, ne oferă prilejul de a mulțumi împreună lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra sfinției sale, pe care le-a cultivat şi le-a pus în slujba Bisericii, prin rugăciune şi osteneală, înțelepciune şi stăruință.

Părintele Grigore Diaconu s-a născut la 21 noiembrie 1948, în satul Munteni – comuna Bel­cești, județul Iași, fiind al doilea copil din cei patru ai părinților săi, Grigore și Eva. Şcoala primară a urmat-o în satul natal (1955-1959), iar gimnaziul, la școala din comuna Focuri, Iași (1959-1962). Între anii 1962-1967  a urmat cursu­rile Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, iar în perioada 1967-1971 a urmat cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din București.

Alte articole

„Școala Altfel” la Grădinița Nr. 19 Botoșani: învățare prin experiențe, joc și descoperire

„Școala Altfel” la Grădinița Nr. 19 Botoșani: învățare prin experiențe, joc și descoperire

27/10/2026
Toamna, prilej de creativitate și învățare la Grădinița cu Program Prelungit nr. 22 din Botoșani

Toamna, prilej de creativitate și învățare la Grădinița cu Program Prelungit nr. 22 din Botoșani

27/10/2026

În data de 8 noiembrie 1969, părintele Grigore Diaconu a fost hirotonit preot, pentru Parohia Santa Mare – județul Botoșani, de către vrednicul de pomenire Patriarh Iustin Moisescu, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Sucevei. În această parohie a construit o casă parohială și a reparat bisericuța din Santa Mare și Berza.

La 1 ianuarie 1978, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpașu, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, l-a numit protopop al Protopopiatului Botoșani, activând în această funcție până la 1 februarie 1990.

În acea perioadă, Protopopiatul Botoșani avea 128 de parohii. În ciuda opreliștilor regimului comunist, părintele Grigore Diaconu a reușit să obțină fonduri și a coordonat mai multe șantiere în care s-au construit 14 biserici. A coordonat lucrările la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Victoria, ctitorie a vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist. Au mai fost construite 25 de case parohiale, două case de oaspeți la Mănăstirea Vorona, casa și bise­ricuța de la Mănăstirea Gorovei. Totodată, au fost pictate 14 biserici în tehnica frescă, s-au efectuat reparații capitale la 42 de biserici și reparații curente la 35 de biserici.

La 1 februarie 1990 părintele Grigore Diaconu a fost transferat preot paroh la Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva din Botoșani.

În aprilie 1997, pe când păstoream Mitropolia Moldovei și Bucovinei, l-am numit prin concurs în funcția de director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox Sfântul Gheorghe din Botoșani. În această calitate părintele a făcut demersurile necesare și a reușit primirea în folosință și administrare a unui spațiu generos, situat pe strada Prieteniei nr. 2, din Botoșani, fostul internat al Liceului Electrocontact.

Prin grija părintelui Grigore Diaconu, acest spațiu a fost transformat într-o unitate de învățământ modernă, care asigură condițiile necesare pentru cadrele didactice și elevii seminariști. Datorită parteneriatelor încheiate între Parohia Cuvioasa Parascheva şi Fundaţiile „Munţii Metaliferi” – Germania, Parohia Evanghelică din Lennep – Germania şi  „Alexander Helpt Roemenie” – Olanda, Seminarul Teologic Botoșani a fost dotat cu aparatură modernă pentru buna funcţionare a cantinei şi spălătoriei, precum și mobilier pentru sălile de clasă (o parte subvenționată şi de Ministerul Edu­cației Naţionale). 

De asemenea, în cadrul seminarului a fost amenajat un paraclis, unde se oficiază Sfânta Liturghie, iar elevii participă la practică liturgică. În anul 2004, în cadrul Seminarului Teologic Sfântul Gheorghe a fost construit un nou corp de clădire, cu sprijin financiar de la Banca Mondială.

De-a lungul anilor, sub coordonarea părintelui director Grigore Diaconu, Seminarul Teologic Botoșani a implementat proiecte importante și a colaborat cu școli și instituții din țară și străinătate, iar rezultatele elevilor seminariști la examenele naționale, olimpiade și concursuri au fost pe măsura eforturilor lor și ale colectivului de cadre didactice. Părintele Grigore Diaconu a ajutat mulți elevi seminariști care proveneau din familii cu o situație materială modestă, elevi care sunt acum preoți, profesori sau care activează în alte domenii importante din țară și străinătate.

Întrucât recunoștința, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu şi oamenilor, este un act de cultură a sufletului şi un semn al comuniunii, dorim să exprimăm prețuirea și gratitudinea noastră pentru bogata activitate a părintelui Grigore Diaconu, desfășurată în slujba Seminarului Teologic Liceal Ortodox Sfântul Gheorghe Botoșani.

De aceea, conferim părintelui Grigore Diaconu ordinul „Crucea Patriarhală” pentru activitatea meritorie îndelungată desfășurată pe tărâm pastoral-misionar, administrativ-bisericesc, didactic-educativ și social-filantropic.

Apreciat şi îndrăgit de colegi, de elevi și credincioși, părintele Grigore Diaconu este pentru generaţiile tinere o pildă de hărnicie, entuziasm și dăruire de sine pentru binele Bisericii.

Articolul anterior

Coordonatoarea Așezământului de copii „Sf. Leontie” de la Rădăuți, printre cei zece români puși în slujba binelui

Articolul următor

Gala olimpicilor în educație – Botoșani, 2025

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

„Școala Altfel” la Grădinița Nr. 19 Botoșani: învățare prin experiențe, joc și descoperire

„Școala Altfel” la Grădinița Nr. 19 Botoșani: învățare prin experiențe, joc și descoperire

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr 19.Botoșani și structurile arondate au participat, în perioada 19–23 octombrie 2026, la...

Toamna, prilej de creativitate și învățare la Grădinița cu Program Prelungit nr. 22 din Botoșani

Toamna, prilej de creativitate și învățare la Grădinița cu Program Prelungit nr. 22 din Botoșani

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Toamna, anotimpul culorilor și al bogăției naturii, a devenit o sursă de inspirație pentru preșcolarii, părinții și cadrele didactice de...

Elevii de la Palatul Copiilor Botoșani, patru premii la Concursul Național de Educație Ecologică de la Fălticeni

Elevii de la Palatul Copiilor Botoșani, patru premii la Concursul Național de Educație Ecologică de la Fălticeni

de editor-dariusdamian
26/10/2026
0

Elevii Cercului Protecția mediului de la Palatul Copiilor Botoșani s-au remarcat prin rezultate deosebite la Concursul Național de Educație Ecologică...

Elevii Liceului Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” din Săveni, recompensați cu Certificate Naționale de Calitate pentru proiecte eTwinning

Peste 700 de semnături pentru instalarea unui aparat IZI Eco în orașul Săveni

de editor-dariusdamian
25/10/2026
0

O inițiativă de protejare a mediului, desfășurată în cadrul programului „Școala Altfel 2026”, a mobilizat comunitatea din Săveni și din...

Articolul următor
Gala olimpicilor în educație – Botoșani, 2025

Gala olimpicilor în educație - Botoșani, 2025

ARTICOLE RECOMANDATE

PS Veniamin s-a rugat pentru pace la 34 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova

PS Veniamin s-a rugat pentru pace la 34 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova

1 an ago
Poeți contemporani în dialog cu elevii din Dorohoi

Poeți contemporani în dialog cu elevii din Dorohoi

5 luni ago
Ediția a III-a a pelerinajului pedestru „La pas pe colinele sfinte ale Iașului”

Ediția a III-a a pelerinajului pedestru „La pas pe colinele sfinte ale Iașului”

2 ani ago
VIDEO: Dumitru Stăniloae și Ioan Alexandru. Interviu care nu trebuie să dispară

VIDEO: Dumitru Stăniloae și Ioan Alexandru. Interviu care nu trebuie să dispară

7 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței