sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei în Moldova

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
24/11/2025
in Religie
138
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Biserica noastră îl sărbătoreşte sâmbătă, 30 noiembrie 2019, pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României. În mai multe parohii ocrotite de Apostolul cel Întâi Chemat vor fi înălţate rugăciuni cu prilejul acestei sărbători, informează Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

Credincioşii din oraşul Iaşi sunt aşteptaţi în zilele de 29 şi 30 noiembrie 2019 la sfintele slujbe de la Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Iaşi. În seara zilei de sâmbătă, 29 noiembrie, de la ora 17:00, se va oficia Vecernia unită cu Litia, urmată de slujba Acatistului, după cum ne-a relatat părintele paroh Vasile Nechita. În dimineaţa zilei de 30 noiembrie, programul liturgic va începe cu Utrenia şi va continua cu Acatistul, urmat de Sfânta Liturghie şi de Parastasul pentru cei adormiţi. Cu prilejul hramului acestui sfânt lăcaş, enoriaşii vor oferi alimente persoanelor nevoiaşe sau imobilizate la pat din parohie.

Alte articole

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Sărbătoare va fi sâmbătă şi la catedrala cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Apostol Andrei” din Târgu Neamţ. Locaşul de închinăciune a primit în anul 2005 ca ocrotitor şi pe Sfântul Apostol Andrei. Din anul 2010, în Biserica cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Apostol Andrei” din Târgu Neamţ a fost adusă o părticică din moaştele Sfântului Andrei, de la Mănăstirea Radovaşniţa din Serbia.

Tot duminică, 30 noiembrie, îmbracă straie de sărbătoare Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Parohia Delea, Protopopiatul Vaslui. Sfântul locaş a început să fie construit în anul 2003, fiind o necesitate în cartierul Delea din Vaslui. Sărbătoare va fi şi la Aşezământul de asistenţă socială „Sfântul Andrei” din Fălticeni, judeţul Suceava.

Dumnică, 30 noiembrie 2025, Biserica „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului de copii Botoşani, își sărbătorește hramul, cu prilejul prăznuirii  Sfântului Apostol Andrei.

Articolul anterior

Seminarul de la Mănăstirea Neamț, pe podiumul culturii la „Noi suntem români”

Articolul următor

Începând cu luna februarie 2026, românii nu vor mai putea intra în Marea Britanie fără autorizație

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Sâmbătă, 12 septembrie, Parohia Cișmea-Răchiți din Protopopiatul Botoșani Est a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale...

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

La începutul unui nou an bisericesc, Protopopiatul Dorohoi a dat startul unui nou parcurs catehetic dedicat copiilor, în cadrul Proiectului...

Cuvântul zilnic:Tristețea

Ce este sănătatea și cum o păstram

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Se tot vorbește de sănătate în ultimul timp și asta nu este o întâmplare. Evoluția omului a adus odată cu...

Hramul de vară al Mănăstirii Gorovei a adunat sute de pelerini și zeci de slujitori ai altarului

Pelerinaj la Mănăstirea Gorovei, organizat de Parohia Satu Nou, Dorohoi

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Credincioșii din Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Satu Nou, Dorohoi, sunt invitați să participe la un pelerinaj la Mănăstirea...

Articolul următor
Începând cu luna februarie 2026, românii nu vor mai putea intra în Marea Britanie fără autorizație

Începând cu luna februarie 2026, românii nu vor mai putea intra în Marea Britanie fără autorizație

ARTICOLE RECOMANDATE

Postul Sfinților Apostoli din 2026 va fi cel mai lung din ultimii 8 ani

Ce se mănâncă la Lăsatul Secului pentru Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

3 luni ago
„Un regal al ilustrației de carte românească”. Festivalul APOLODOR la Botoșani

„Un regal al ilustrației de carte românească”. Festivalul APOLODOR la Botoșani

1 an ago
Călător prin lume. Fiecare loc are specificul lui, farmecul lui, și merită să fie descoperit

Călător prin lume. Fiecare loc are specificul lui, farmecul lui, și merită să fie descoperit

2 ani ago
Săptămâna Floriilor – tradiții și obiceiuri păstrate din vechime

Săptămâna Floriilor – tradiții și obiceiuri păstrate din vechime

6 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței