– Dacă strângem agheasma mare mai mulţi ani la rând, agheasma devine foarte puternică.
Sfânta Agheasmă este una şi aceeaşi în fiecare an şi la orice Sf. Biserică.
– Este păcat să fie făcută sfeştania casei seara. Trebuie făcuta până în orele 12.
Un creştin fierbinte în credinţă face trei curăţenii în fiecare din cele patru posturi mari ale anului: a) Curăţenie de praf, mizerie în toata casa; Curăţenie de duhuri rele cuibărite în casă, prin sfeştanie; c) curăţenie în suflet prin mărturisirea păcatelor pe care le-am mai făcut de la ultima spovedanie încoace. Sfeştania casei trebuie făcută de patru ori sau cel puţin o data pe an. Sfeştania casei este o slujbă prin care se cere lui Dumnezeu să fie alungate puterile potrivnice şi să vină binecuvântarea Sa peste casa aceea prin rugăciunile făcute de preot. Ori o rugăciune se poate face oricând, dimineaţa, la prânz, seara sau noaptea.
-In caz de necesitate (rau, frica, ganduri necurate, tulburare, suparare), in timpul zilei, ce se poate lua?
Daca persoana nu a mancat, poate lua anafura, agheasma mica, iar daca a mancat sa se unga cu ulei de la Sf. Maslu sau agheasma pe frunte, sa se afume cu tarnoseala (tarnoseala este o bucatica de panza imbibata in ceara topita luata de la sfintirea unei biserici), sa aprinda tamaie.
-Daca vreun animal de pe langa casa se imbolnaveste, il putem unge cu sfintenii, si cu ce anume?
Crestinii pot stropi cu agheasma vitele sau grajdurilor vitelor, cat si in casele in care locuiesc.
– Ce se face cu Agheasma de la Sfestanie?
Întâi trebuie să o strecurăm foarte bine dacă are în ea resturi de busuioc, deoarece chiar si o sămânţă sau o frunzuliţă de busuioc poate altera un litru-doi de agheasmă. Dacă nu o vom strecura, ci o vom păstra aşa, i se va schimba gustul si se va face amară, nemaiputându-se bea. La fel se va întâmpla şi cu agheasma care va semăna cu ceaiul de busuioc atât la culoare, cât şi la gust. Această agheasmă se poate păstra doar câteva zile deoarece se va face amară.
Aşa cum la Sfânta Împărtăşanie nu se poate pune decât făină curată, vin curat, apă curată (iar preotul care pune alte materii sau pune apă prea multă, foloseşte făină stricată sau murdară, ori vin rău la gust, săvârşeşte păcat de moarte), tot aşa nici în agheasmă nu trebuie să existe alte substanţe. Agheasma se face din APĂ CURATĂ şi nimic altceva, într-un vas curat. Orice altă substanţă care schimbă firea apei o poate face pe aceasta să se schimbe la gust sau chiar să se strice.
Dacă tradiţia Bisericii ar fi învăţat să se facă agheasmă din ceai de busuioc de exemplu, aşa cum deseori se întâmplă din neglijenţa sau neştiinţa preotului, atunci ar fi fost ceva anormal ca să se strice agheasma făcută din ceai de busuioc. Dar dacă tradiţia Bisericii ne învaţă să folosim apă şi precizează să fie curată, să facem aşa şi atunci niciodată agheasma nu se va strica.
Dacă vom căuta explicaţia ştiinţifică a faptului că agheasma nu se strică, desigur că nu vom găsi această explicaţie. Foarte rar au fost cazuri în care agheasma s-a stricat întocmai ca orice apă. Motivele sunt diverse: preotul nu a săvârşit toată slujba de sfinţire a apei, vasul în care s-a sfinţit apa nu a fost curat, sticla în care s-a turnat agheasma după sfinţire nu a fost curată, şi cel mai des întâlnit motiv, agheasma a fost turnată în sticlă cu tot cu resturile de busuioc.
Sursa: oasteadomnului.ro
