În data de 9 decembrie 2025, Centrul de Recuperare Dependențe – Sfântul Andrei – Botoșani, a încheiat activitatea propusa de către MMB prin Înaltpreasfințitul Pǎrinte Mitropolit Teofan și părintele Iulian Negru, pentru acest an efectuând câte un seminar despre dependența de jocuri de noroc în fiecare protopopiat al Arhiepiscopiei Iașilor (13 protopopiate).
Întreaga activitate de anul acesta a fost susținută de ing. Andrei Bucșă, Coordonator de program în cadrul Centrului, care a susținut la Protopopiatul Botoșani o prezentare despre jocurile de noroc în prezența a aproximativ 100 de preoți. De asemenea la prezentare a contribuit și Mihaela Tibuleac, secretar al Centrului.















