În Biserica lui Hristos cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, găsim un nesfârșit ocean de învățături pentru toți cei care vor să guste din izvorul cel dătător de viață, scrie Ziarul Lumina.
Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos e simplă, dar cu adânci înțelesuri duhovnicești pentru sufletul și viața noastră. În fiecare sat, comună sau oraș, în zilele de sărbătoare, auzim bătăile clopotului de la biserică, anunțul că Hristos ne cheamă să venim și să ne împărtășim, să gustăm din bogăția împărăției Sale, care se dă în dar tuturor celor care vor.
De mai bine de două mii de ani, Mântuitorul ne cheamă neîncetat sub diferite forme, pentru a ne pregăti în această viață ca atunci când vom pleca din lumea aceasta să fim și noi printre cei aleși la Cina cea Mare. Să fim precum fecioarele cele înțelepte care aveau cu ele aprinse candelele atunci când Mirele a venit pe neașteptate.
În duminica de astăzi avem Pilda celor poftiți la cină. Mântuitorul vorbea în pilde în chip tainic poporului despre Cina cea Mare, care nu e altceva decât împărăția Sa cea veșnică, care începe încă de aici, din lumea aceasta, și se continuă dincolo, unde există bucurie și fericire veșnică în Duhul Sfânt.
Stăpânul S-a mâniat pe cei care au refuzat și a trimis să cheme pe toți cei neputincioși, orbi, ciungi și toți cei ieșiți la garduri să-i silească la cină. Iar cei care au refuzat invitația – „nici unul nu va gusta din cina Mea”.
Cuvintele stăpânului sunt aspre, înfricoșătoare pentru cei care au refuzat chemarea. Stăpânul e Dumnezeu. Cina e împărăția Sa. Iar primii invitați sunt cei din poporul evreu, cunoscătorii Legii de atunci, mai-marii sinagogilor, care nu au răspuns cu recunoștință; în locul lor au fost chemați toți cei săraci cu duhul, curați cu inima și cei prigoniți pentru dreptate.
Să stăm înaintea Tatălui ceresc și să răspundem chemării Sale sfinte
Tot omul este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Și de aceea, cu toții, ca într-o mare familie, trebuie să stăm înaintea Tatălui ceresc și să răspundem chemării Sale sfinte. Pe toți ne invită la cina Sa și totul depinde de fiecare în parte. Liber l-a creat Dumnezeu pe om și el este cel care hotărăște cu viața sa. Dacă voiește să colaboreze și să răspundă chemării pe care o face Hristos Bisericii Lui. A fi bun creștin înseamnă a urma lui Hristos, a te hrăni, a te împărtăși din Izvorul cel dătător de viață care ne dă bucuria vieții veșnice. Zile, luni, ani de-a rândul, Hristos ne așteaptă să-I deschidem ușa, să-L ascultăm, să-I urmăm și să cinăm cu El.
Pe vremea Domnului Iisus cei tineri mai ales Îl vedeau ca pe un mare învățător, veneau și se apropiau de Hristos și Îl întrebau ce trebuie să facă pentru a fi veșnic fericiți și să moștenească viața cea veșnică. Mulți dintre oameni începeau să-și pună întrebări, să se trezească la cuvintele spuse cu putere ce ieșeau din gura Mântuitorului. Astăzi, cu atât mai mult chemarea ne este adresată. Trebuie să ne gândim mai mult și să ne punem întrebarea cum să facem să ne păstrăm curaţi în Duhul iubirii lui Hristos, cum să agonisim fapte vrednice de cer? Aici, pe pământ, omul e doar călător, ca într-o excursie. De mici, din pruncie, noi suntem chemați la unirea cu Hristos prin cele șapte Sfinte Taine, să ne hrănim cu hrană dumnezeiască.
Din anii tinereții, din frageda vârstă auzim chemarea la Cina Domnului, să ne luăm crucea și să ne pregătim pentru veșnicie. A venit Hristos pe pământ, de la Duhul Sfânt a luat chip de om din Sfânta Preacurată Fecioară Maria și pentru toți, nu numai pentru unii, ne-a deschis ușile: a suferit pentru noi, a murit pentru noi pe cruce și a înviat tot pentru noi, ca să trăim veșnic cu El, fiindcă ne-a iubit și ne iubește fără limite.
Viața veșnică se agonisește prin credință tare, cu fapte, prin iubirea de Dumnezeu și de semeni. Ascultând de sfaturile Sfintei Evanghelii, păzind poruncile Domnului, avem nădejdea și credința că Mântuitorul ne deschide ușile Împărăției cerurilor, ca să cinăm cu El, cu toți cei chemați de la întemeierea lumii.
„Păzește poruncile și vei fi viu” (Matei 19:17) – îi răspunde Mântuitorul tânărului bogat din Evanghelia duminicii de acum două săptămâni. Astăzi, noi, lumea întreagă, Îl avem pe Domnul Hristos atât de aproape în Biserica Sa, Îl găsim prin Sfânta Taină a Împărtășirii, această unică Taină care ne întărește credința, ne unește cu El, ne facem dumnezei și fii ai Celui Preaînalt (Luca 6:35).
După mărturisirea și căința de păcatele mărturisite, gustând din Trupul și Sângele lui Hristos, ne unim cu Domnul nu numai cu sufletul, ci și cu trupul nostru. Cel care se împărtășește din această masă tainică a lui Hristos poate să spună și să exclame ca Sfântul Apostol Pavel: „Nu mai sunt eu cel ce trăiesc, ci Hristos este cel ce trăiește întru mine” (Galateni 2, 20).
Strămoşii cei după trup ai Domnului Hristos
În această duminică se mai face cinstirea și a Sfinților strămoși ai Domnului. Minunea Întrupării Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost promisă și rânduită de Dumnezeu Tatăl pentru ca lumea să-L cunoască mai mult pe adevăratul Dumnezeu, Cel întreit în Persoane, și să fie răscumpărată din căderea păcatului strămoșesc. Lumea de atunci, ca și astăzi, a fost împărțită în două: cei care au crezut în Mesia și L-au urmat, au trăit ceea ce învăța Legea și s-au jertfit pentru adevăr și dreptate. Cuvântul cel Sfânt al Domnului l-au trecut prin propria lor inimă. Și când au fost siliți, nevoiți, l-au pecetluit cu prețul sângelui lor. Așa au fost Sfinții strămoși mărturisitori pe care Biserica îi pomenește astăzi. Ceilalți, care nu credeau în Mesia, au fost prinși de ură, de invidie și de un formalism al Legii lui Moise, s-au afundat și s-au prăbușit, răzbunându-se pe toți cei care Îl urmau pe adevăratul Hristos, Cel nerecunoscut de ei, cărturarii, fariseii, tâlcuitorii de Lege. Aceștia sunt de fapt cei care au refuzat chemarea Domnului la Cina cea Mare.
Astăzi pomenim acele suflete sincere, moșii, strămoșii neamurilor, care s-au jertfit pentru a menține adevărul lui Dumnezeu în lume și dreptatea până la venirea Sa pe pământ.
În Legea cea Nouă, Hristos Domnul le-a rânduit pe toate cele de trebuință mântuirii noastre și tuturor celor care vor să-L urmeze, poruncind ucenicilor Săi să vestească în tot pământul, la toate neamurile, Evanghelia Sa.
Suntem în Postul Naşterii Domnului, zile de curățenie sufletească și de meditaţie, pentru că nimeni nu rămâne veșnic aici pe pământ. Postim, ne înfrânăm de la mâncărurile cele de frupt, grase, pentru a fi mai liberi să cugetăm către cele cerești, mai ușurați de povara pântecelui. Fiecare să aibă un preot duhovnic dacă nu-l are, să se mărturisească de toate păcatele sale din tinerețe dacă nu a făcut o spovedanie generală. Toți avem nevoie de această Taină a Pocăinței, fiindcă nu este om fără de păcat. O cercetare amănunțită a conștiinței noastre la scaunul de spovedanie este absolut necesară, fiindcă la Ușile Împărăției Cerești trebuie să avem haina sufletului curată, pentru a ne face vrednici de împărtășirea din ospățul cel mare al Tatălui ceresc. Cu toții, la Sfântul Botez, primim din mâinile lui Dumnezeu veșmântul cel duhovnicesc alb ca zăpada. Prima Taină a Bisericii, prin care omul se încreștinează și devine fiu al cerului pe veșnicie. Neîncetat este nevoie să ne îngrijim ca să nu pătăm acest veșmânt primit la Sfântul Botez. Să ne îngrijim de haina noastră duhovnicească, ce nu va putea fi aruncată de pe noi niciodată. Cu ea ne vom prezenta în fața lui Hristos Dumnezeu. Nimeni nu poate intra la Cina cea Mare a lui Hristos, a păcii, a iubirii, a luminii, fără a se curăța aici, pe pământ, de tot păcatul și a-și clădi casa sufletului, nu pe nisip, ci pe Piatra cea tare, prin fapte bune, milostenie, rugăciune, iertare și iubire.
Evanghelia Domnului nostru Hristos ne cheamă astăzi pe toți la Cina cea Mare, ne cheamă la ospățul credinței celei adevărate, la pocăință, la sfințenie, ne cheamă de la moarte la viață, la împărăția Slavei Sale celei Cerești. Lucifer, primind daruri cerești de la Dumnezeu, s-a ridicat cu pretenția de a fi egal cu El (Isaia 14:13-14). Fiecare dar pe care îl avem nu e de la noi înșine, este de la Dumnezeu și Lui trebuie să îl atribuim, pentru a înlătura din inima noastră înălțarea de sine, mândria și slava deșartă care ne afundă și ne duc departe de Dumnezeu.
(Arhimandrit Natanael Haraga, Mănăstirea Sitaru, judeţul Ilfov)
Sursa: Ziarul Lumina
