marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Concertul de colinde „Slobozî-ne, gazdă-n casă, Și primiți colinda noastră!” al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Burdujeni a ajuns la cea de-a X-a ediție

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
23/12/2025
in Cultură, Religie, Reportaj, Social
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Perioada premergătoare slăvitului praznic al Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos aduce an de an bucurie, lumină și pace în sufletele tuturor celor ce primesc darul colindului prin care se vestește Nașterea Domnului. Aceste daruri – bucuria, lumina și pacea – s-au oglindit și pe chipurile celor prezenți în seara zilei de duminică, 21 decembrie 2025, la cea de-a zecea ediție a Concertului de colinde „Slobozî-ne, gazdă-n casă, Și primiți colinda noastră!”, informează Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Ca de fiecare dată, evenimentul, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, de Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Burdujeni, păstorită de pr. Cristian Băițan-Turenschi, s-a remarcat prin caracterul social-filantropic, anul acesta comunitatea parohială, alături de Asociația DAR Suceava, dorind să ușureze puțin povara, pentru a putea simți bucuria Nașterii Mântuitorului, familiei lui Marian, „un băiețel inteligent, născut cu tetrapareză spastică, care luptă zi de zi pentru o viață cât mai aproape de normalitate; nu poate sta în picioare, dar învață de acasă și nu renunță”.

Alte articole

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026

În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, în Sala de festivități a Gării Burdujeni, care odată cu debutul concertului s-a dovedit a fi neîncăpătoare, Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava și Corala „Armonia” din Constanța, alături de tineri artiști de pe meleaguri bucovinene, au povestit în glas de colindă despre întruparea Celui Care a venit în lume ca să o mântuiască.

Evenimentul caritabil, prezentat de jurnalistul Gabriel Marian, a început cu un gând de mulțumire pentru dragostea cu care răspund oamenii cu suflet mare la anunțarea proiectelor social-culturale inițiate de parohia ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, concertul de colinde nefiind „doar un spectacol artistic, ci și un gest colectiv de bunătate”.

Cei dintâi care au readus în prim plan „bucuria pe care au vestit-o îngerii când S-a născut Hristos” au fost membrii Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava. Sărbătorind de curând cinci ani de activitate, grupul a fost constituit în luna noiembrie a anului 2020, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic.

Dirijat de arhid. Ilie Leonte, acesta are în componență slujitori ai Catedralei Arhiepiscopale, preoți și diaconi, cu studii teologice și conservator. Grupul psaltic poate fi audiat zilnic și în cadrul slujbelor liturgice oficiate la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, transmise în direct pe canalul de YouTube al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Prin intermediul recitalului de colinde românești din această seară au fost dăruite dăruit publicului momente alese, pline de emoție.

Acțiunii caritabile prin care Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Burdujeni și Asociația DAR Suceava doresc să îl sprijine pe Marian s-au alăturat tânăra Maria Șlincu, elevă la Școala Generală Nr. 1 – Suceava, care a împodobit seara cu două colinde interpretate în stil bizantin, și Sofia Olari, elevă a Școlii de Arte „Ion Irimescu”, îndrumată de doamna Diana Săveanu.

Oaspeții din Arhiepiscopia Tomisului, Corala „Armonia” din Constanța, i-au bucurat nespus pe cei prezenți în sala de festivități a Gării Burdujeni printr-un regal de colinde din repertoriul românesc și internațional. Înființat în anul 2004 cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului, sub îndrumarea arhid. Iulian Dumitru, grupul coral bărbătesc este format din clerici și studenți teologi. Acesta s-a remarcat de-a lungul timpului la competiții de anvergură, palmaresul impresionant incluzând nenumărate premii obținute în țară și în străinătate.

Măiestria interpretării și emoția transmisă prin colindele și cântecele de iarnă i-au mișcat profund pe spectatori, lacrimi de dor neîntârziind să apară pe chipuri, mai ales în momentele în care a fost evocată amintirea celor care nu mai sunt.

Evenimentul organizat pentru „a aduce o fărâmă de lumină și bucurie lui Marian și familiei lui de sărbătoarea Nașterii Domnului” a fost transmis în direct pe paginile de socializare ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de către Sectorul Media și Comunicare al Centrului Eparhial. Astfel, spectatorii au avut ocazia de a face donații în urnele special amenajate în incinta Gării Burdujeni, dar și în conturile bancare afișate în descrierea transmisiunii.

După ce invitații speciali ai acestei seri au fost răsplătiți cu ropote de aplauze, concertul a continuat cu un moment artistic pregătit de Daria Crețu, o tânără „iubitoare de frumos, muzică și port tradițional bucovinean, fiind laureată a multor concursuri naționale, dar și internaționale.”

Spectacolul social filantropic al cărui generic a fost „Colindăm, alinăm, dăruim!” s-a încheiat cu mesajul de mulțumire al organizatorilor, adresat atât celor care s-au alăturat prin cântec și colindă pentru a-l susține pe Marian, cât și spectatorilor, donatorilor, dar și partenerilor media, colaboratorilor și sponsorilor care au răspuns pozitiv acestei inițiative. Mai multe detalii despre activitatea de întrajutorare a aproapelui prin proiectele demarate de comunitatea parohială și de Asociația DAR, pot fi descoperite pe www.asociatiadarburdujeni.com, dar și pe paginile de socializare ale parohiei.

 
A consemnatIrina Ursachi

Sursa: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Urmăriți Concertul integral aici: https://www.facebook.com/Arhiepiscopia.SV/videos/697298999927821/

Articolul anterior

Cuvântul zilnic: Frumusețea drumului nostru prin lume

Articolul următor

Mesajul Patriarhului României de Nașterea Domnului și Anul Nou 2026: Să cultivăm credinţa, pacea şi comuniunea (Video)

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din comuna Broscăuți sunt invitați luni, 9 noiembrie 2026, să participe la un moment deosebit din viața comunității parohiale:...

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

În ziua de 27 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și Izvorâtorul...

Predică la Botezul Domnului

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului Sursa: Mănăstirea Putna https://www.youtube.com/watch?v=FBvhL1hnFKY

Articolul următor
Mesajul Patriarhului României de Nașterea Domnului și Anul Nou 2026: Să cultivăm credinţa, pacea şi comuniunea (Video)

Mesajul Patriarhului României de Nașterea Domnului și Anul Nou 2026: Să cultivăm credinţa, pacea şi comuniunea (Video)

ARTICOLE RECOMANDATE

Atenție la gheață! Cum evităm fracturile și ce facem după o căzătură?

Atenție la gheață! Cum evităm fracturile și ce facem după o căzătură?

9 luni ago
„Feminitate cromatică”. Expoziție de pictură la „Casa Zamfirescu” Botoșani

Salonul Internațional de Artă Naivă „Gheorghe Sturza” organizat la Botoșani

5 luni ago
Ghiozdane și rechizite pentru copiii din parohiile Tocileni și Victoria

Ghiozdane și rechizite pentru copiii din parohiile Tocileni și Victoria

2 luni ago
Evenimente astronomice importante în a doua jumătate a lunii martie 2025

Evenimente astronomice importante în a doua jumătate a lunii martie 2025

2 ani ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței