„Cine primește/ Steaua frumoasă și luminoasă /cu colțuri multe și mărunte/dăruite de Christos/ Ca un soare luminos ?”
Astfel își anunțau sosirea, acum două secole, copii care „umblau” cu „Steaua”. Primiți de gazde, ei colindau la poartă, la fereastră sau în casă, în fața icoanei cu așa numitele „cântece de stea”: Steaua sus răsare, Trei crai de la Răsărit sau O ce veste minunată!, precizează Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suțu.
Cântecele de stea sunt colinde creștine întocmite de Biserică, pentru a le contrapune vechilor colinde de origine precreștină și datinilor populare de Crăciun. Fiind scrise inițial de autoritățile ecleziastice cu scopul de a răspândi învățătura despre Nașterea Domnului, ele au fost cu timpul adaptate și asimilate de popor, circulând în Țările Române în mai multe versiuni. Versurile rememorează călătoria lui Iosif și Maria de la Ierusalim la Bethleem, nașterea pruncului în Iesle, închinarea magilor (învățații, filosofii vremii), care sosesc la Bethleem ghidându-se după steaua care, potrivit vechilor prorociri, s-a arătat când s-a născut Mesia.
Copii și tinerii care umblau cu „Steaua” erau pe vremuri îmbrăcați în costume orientale, imitând portul magilor numiți în cântece „cei trei crai de la Răsărit” (Gaspar, Melchior, Balthasar). Cum arătau micii colindători cu „Steaua” la București pe la 1842, putem vedea într-o gravură realizată după desenul lui Charles Doussault (1814-1880), pictor francez care a călătorit prin Muntenia și Moldova în anii 1842-1845 (publicată în revista L ’Illustration din 1848) .
Colindatul cu „Steaua” este un obicei vechi, întâlnit în diferite forme la toate popoarele creștine, amintind steaua care a vestit nașterea lui Iisus și i-a călăuzit pe cei trei magi. El începea din ziua de Crăciun (25 decembrie) și ținea până în seara zilei de Sf. Ioan Botezătorul (7 ianuarie).
„Steaua” era confecționată din scândurele (de brad) dispuse circular în jurul unui disc montat pe un suport de lemn. Discul era înconjurat de „colțuri multe și mărunte” (între patru și opt) închipuind razele. Componentele de lemn erau învelite în hârtie desenată sau pictată cu scene referitoare la Nașterea lui Iisus Hristos. În centru era reprezentată Ieslea împreună cu Maica Domnului, Sf. Iosif și pruncul Iisus, cei trei magi și păstorii. Pe colțuri erau desenate capete de îngeri și scena Ispitirii lui Adam și Eva de către șarpe.
Colindele creștine s-au transmis pe cale orală și multă vreme sub formă manuscrisă. Prima care a văzut lumina tiparului a fost cea bine cunoscută astăzi:
„Steaua sus răsare/ Ca o taină mare/ Steaua străluceşte/Pre Hristos vesteşte”! Ea a apărut pentru prima dată în cartea de cântări bisericești numită Catavasier, publicată în anul 1747 la Episcopia Râmnicului (Râmnicu Vâlcea).
Opt cântece de stea au fost publicate de învățătorul bănățean Ioan Tincovici (sf. sec. XVIII-prima jum. sec. XIX), cantor bisericesc la Capela greco-ortodoxă din Pesta, în volumul Cântări dumnezeești la praznicele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, tipărită la Buda în 1815. Ele sunt denumite, generic, „La Naștere”, cea mai cunoscută fiind „O ! ce veste minunată/ În Vithleem ni să arată”.
Colindele creștine care circulau în Țara Românească în prima jumătate a secolului al XIX-lea au fost adunate și transpuse în notație muzicală psaltică de Anton Pann (cca. 1798- 1854) în culegerea: Versuri sau cântece de stea. Ce se cântă la Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Prima ediție a fost publicată pentru prima dată în 1830 la București și interesul de care s-a bucurat a făcut să fie reeditată de cinci ori până în 1852. Nici aici colindele nu au titluri, ci sunt doar numerotate cu cifre arabe. O parte dintre ele sunt astăzi bine cunoscute: Steaua sus răsare, Trei crai de la Răsărit.
Cu trecerea timpului, propagate prin Biserică și Școală, cântecele de stea au substituit, mai ales în mediul urban, colindele populare, fiind cântate de sine-stătător din Ajunul Crăciunului, fără a mai fi însoțite de „Stea”.
Surse imagini: Biblioteca MMB
* Copii colindând cu „Steaua” la București pe la 1842 (gravură realizată după desenul lui Charles Doussault, publicată în revista L ’Illustration din 1848) .
* Colinda O ! ce veste minunată publicată în cartea învățătorului Ioan Tincovici, Cântări dumnezeești la praznicele Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Buda, 1815)
* Colinda „Trei crai de la Răsărit” în notație psaltică din cartea lui Anton Pann, Versuri sau cântece de stea. Ce se cântă la Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos (București, 1852).
Text: Daniela Lupu; documentare, ic
Sursa: Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suțu
