Suntem la final de 2025, an în care am sărbătorit Centenarul Patriarhiei Române şi i-am comemorat pe duhovnicii şi mărturisitorii ortodocşi români din secolul al XX-lea, şi ne pregătim pentru 2026, „Anul omagial al pastoraţiei familiei creştine şi Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosiţe, muceniţe, monahii, soţii şi mame)”, scrie Ziarul Lumina.
Un model de sfinţenie pentru familia creştină contemporană este familia Sfântului Vasile cel Mare, a cărei imagine o regăsim şi în icoana de pe Calendarul creştin-ortodox pentru anul 2026.
Familia de sfinţi a Marelui Capadocian, Sfântul Vasile, este una dintre cele mai cunoscute din istoria Bisericii Ortodoxe. Despre această familie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel scrie, în Cuvântul înainte la Calendarul creştin-ortodox 2026, că „în secolul al IV-lea, familia Sfântului Vasile cel Mare ne oferă un exemplu remarcabil despre cum sfinţenia odrăsleşte sfinţenie: părinţii Vasile şi Emilia, bunica Macrina cea Bătrână şi cinci dintre copii – Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Petru al Sevastiei, Sfântul Cuvios Navcratie (mare pustnic şi făcător de minuni în pustia Sinaiului) şi Sfânta Macrina cea Tânără – au devenit toţi opt sfinţi în calendarul Bisericii, arătând că educaţia creştină şi trăirea virtuţilor evanghelice în familie pot purta roade de sfinţenie pentru toate generaţiile”.
Această familie de sfinţi ne arată cum, în urmă cu 17 veacuri, în Asia Mică, se trăia credinţa creştină şi mai ales cum valorile Evangheliei zidite în sufletele copiilor retorului Vasile şi ai soţiei sale, Emilia, cu sprijinul bunicii Macrina, au născut sfinţi în calendarul Bisericii Ortodoxe. Familia în care s-au născut aceşti sfinţi ai Bisericii Ortodoxe era una bogată şi importantă în Capadocia.
Cea mai mare realizare a acestei familii, aparținând aristocrației Imperiului Roman, „a fost aceea de a împodobi veşmântul Bisericii cu un şir de sfinţi, ca nişte giuvaeruri”. Unul dintre strămoşii Sfântului Vasile cel Mare din partea mamei, Emilia, „a dobândit cununa de mucenic, iar bunicii din partea tatălui, Vasile, L-au mărturisit pe Hristos în vremea prigoanelor împăratului Maximian Daia şi s-au refugiat în munţii din regiunea Pontului, unde au rămas şapte ani (306-313), timp în care au fost hrăniţi de animalele sălbatice (nu sunt pomeniţi în sinaxarele bizantine; în Apus sunt pomeniţi la 14 ianuarie, în Martirologiul Roman). Părinţii săi, Sfântul Vasile cel Bătrân şi Sfânta Emilia, s-au făcut cunoscuţi pentru virtuţile lor, pentru grija arătată săracilor şi pentru faptul că îşi călăuziseră cei zece copii pe calea sfinţeniei”, după cum consemnează în lucrarea sa, Sinaxarul – Vieţile Sfinţilor, părintele Makarios Simonopetritul.
Tot el ne spune că adevărata călăuzitoare duhovnicească a familiei a fost sora Sfântului Vasile cel Mare, „Sfânta Macrina, numită şi Filosoafa”, sărbătorită de Biserică la 19 iulie. Ea „i-a încurajat spre viaţa de mănăstire atât pe mama, cât şi pe fraţii ei: Sfântul Navcratie (8 iunie), Sfântul Grigorie, cel care avea să devină Episcop al Nyssei (10 ianuarie), şi Sfântul Petru, viitorul Episcop al Sevastiei (9 ianuarie)”.
O influenţă majoră în formarea acestor sfinţi ai Bisericii Ortodoxe a avut-o bunica lor, Sfânta Macrina, numită cea Bătrână, pentru a o deosebi de nepoata ei, Sfânta Macrina, numită şi cea Tânără. Bunica Sfântului Vasile cel Mare este una dintre femeile creştine importante în istoria Bisericii, fiind mamă și bunică de sfinți, dar şi o mare mărturisitoare a credinței creștine. Sfânta Macrina cea Bătrână a fost ucenica Sfântului Grigorie Taumaturgul, Episcopul Neocezareei, făcătorul de minuni, pe care îl sărbătorim la 17 noiembrie. Învăţăturile acestui sfânt ierarh al Bisericii le-a transmis sfânta nepoţilor ei, contribuind la formarea lor teologică.
Sfântul Vasile cel Mare mărturiseşte în epistolele sale influenţa pe care au avut-o în formarea sa creştină bunica şi mama sa: „Am păstrat în mine aceeaşi învăţătură pe care am primit-o de la răposata mea mamă şi de la bunica mea, Macrina. Această credinţă n-am modificat-o nici mai târziu, când m-am mai maturizat, ci doar am adâncit-o, dar tot pe linia pe care mi-au transmis-o părinţii încă de la început”.
Cel mai important sfânt pe care l-a dat Bisericii această familie capadociană este Sfântul Vasile cel Mare. În fiecare an, la 1 ianuarie, îl sărbătorim pe Marele Părinte al Bisericii, ca o pildă pentru toţi creştinii. El a fost „de înţelepciune iubitor” şi a trăit ascetic, studiind „Legea lui Dumnezeu”. A ales din toate „împreună-vieţuirea cu Dumnezeu” şi a păzit „nerobită vrednicia sufletului”, supunând cugetul trupesc Duhului, şi pentru acestea stă înaintea lui Hristos ca prieten al Lui.
Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în Cezareea Capadociei la sfârşitul deceniului trei din secolul patru. În unele texte aghiografice găsim anul naşterii sale 329, în altele 330. În copilărie este îndrumat pe calea credinţei de mama şi bunica sa, iar tatăl său, un cunoscut dascăl de retorică, îl învaţă ştiinţele profane. După moartea tatălui său, îşi continuă studiile la dascăli importanţi ai epocii sale. Ajunge să studieze la Atena, alături de prietenul său, Sfântul Grigorie Teologul. Aici, Sfântul Vasile cel Mare excelează în toate domeniile studiate. Capătă notorietate printre colegii săi, care, după terminarea studiilor, vor să le fie profesor. El nu doreşte să rămână la Atena şi se întoarce în Capadocia, unde începe o promiţătoare carieră de retor, urmând exemplul tatălui său.
Îndemnat de sora sa Macrina şi având înainte exemplul asceţilor din Capadocia, renunţă la cariera de retor şi urmează calea ascetică de desăvârşire duhovnicească. Dorind să găsească un îndrumător duhovnicesc, merge în centrele ascetice din Egipt, Ţara Sfântă, Siria şi Mesopotamia. Întors în Capadocia, înfiinţează o vatră monahală într-o vale pustie. Aici îl va aduce şi pe prietenul său, Sfântul Grigorie Teologul. Cei doi duc o viaţă de aspră nevoinţă ascetică unită cu rugăciunea şi aprofundarea textelor biblice. Cu timpul, li se adaugă mai mulţi creştini, care-i urmează pe această cale ascetică, ceea ce-l determină pe Sfântul Vasile cel Mare să alcătuiască celebrele sale Reguli pentru monahi.
În anul 360, este chemat la Cezareea Capadociei şi hirotonit diacon, iar în 363 este hirotonit preot. În această perioadă se ocupă de organizarea în chinovii a monahilor din Capadocia. Sfântul Vasile se întoarce la schitul său şi rămâne aici până când devine împărat Valens, un susţinător al arianismului. În faţa acestui mare pericol pentru Ortodoxia niceeană, Marele Capadocian părăseşte vatra sa monahală şi vine în Cezareea Capadociei pentru a apăra adevărurile de credinţă formulate la Primul Sinod ecumenic de la Niceea din 325.
Fiind un excelent orator, el îi întăreşte pe creştini în Ortodoxia niceeană şi le insuflă dragostea pentru Sfânta Scriptură, dar şi pentru împlinirea virtuţilor. În timpul foametei din 367 a deschis hambarele celor bogaţi pentru a hrăni populaţia din Cezareea Capadociei, salvând mii de oameni de la moarte. El oferă, în primul rând, exemplul personal, împărţind celor nevoiaşi şi ultimele bunuri pe care le avea.
În 370 este ales Arhiepiscop al Cezareei Capadociei şi, în această calitate, devine un important apărător al Ortodoxiei niceene în faţa asaltului arian susţinut de împăratul Valens. Autoritatea sa teologică trece dincolo de mitropolia sa, iar după trecerea la Domnul a Sfântului Atanasie al Alexandriei, devine cel mai important apărător al Ortodoxiei în faţa arianismului şi a altor erezii din Imperiul Roman. Activitatea lui nu se rezumă doar la cea teologică, pentru că el dezvoltă o activitate social-filantropică ce devine un model pentru toţi ierarhii ortodocşi din toate timpurile. Aşa ia naştere, lângă Cezareea Capadociei, celebra „cetate a milosteniei” numită Vasiliada.
Sfântul Vasile cel Mare are parte de doar câteva luni de linişte în confruntarea sa cu arienii, după moartea împăratului Valens, în 378, când pe tronul imperial ajunge evlaviosul împărat Teodosie. La 1 ianuarie 379, Marele Capadocian trecea la Domnul, iar noi, la fiecare început de an îl cinstim aşa cum se cuvine pe cel ce este un exemplu de excepţie pentru noi creştinii ortodocşi.
Un articol de Pr. Ciprian Florin Apetrei
Sursa: Ziarul Lumina
