Ion Heliade-Rădulescu (n. 6 ianuarie 1802, Târgovişte — d. 27 aprilie 1872, Bucureşti), scriitor, filolog şi om politic este considerat unul dintre ctitorii culturii române moderne, iniţiind o serie de proiecte enciclopedice. Este unul dintre autorii semnificativi ai perioadei paşoptiste, precizează Muzeul Naţional al Literaturii Române.
În 1820, a fost numit, la vârsta majoratului, profesor la Şcoala de pe lângă Mănăstirea Sf. Sava din Bucureşti, înfiinţată de Gheorghe Lazăr. A înfiinţat prima gazetă în limba română tipărită în ţară, intitulată Curierul românesc (1829). Publicaţia a apărut, cu unele întreruperi, până în 1859. De asemenea, intelectualul a iniţiat o serie de traduceri din literaturile străine („Biblioteca universală”).
Este considerat, pentru tălmăcirea unor poezii compuse de Alphonse de Lamartine, Meditaţii poetice dintr-ale lui… (1830), iniţiatorul curentului romantic în spaţiul românesc. În 1828 a tipărit la Sibiu o Gramatică românească. În lingvistică, a promovat italienizarea vocabularului şi simplificarea alfabetului chirilic al limbii române, combinându-l cu unele caractere latine, rezultând astfel aşa-numitul „alfabet de tranziţie”.
A redactat, în mare parte, Proclamaţia de la Islaz (documente esenţial al mişcării paşoptiste), citită pe 9 iunie 1848 de către Comitetul revoluţionar din Ţara Românească. După 1848, a fost plecat în exil în Franţa. S-a numărat printre membrii fondatori ai Societăţii Literare Române (1866), devenită un an mai târziu Societatea Academică Română, al cărei prim preşedinte a fost între 1867-1870.
Scrieri: Culegere din scrierile lui I. Eliad de proze şi de poezie (1836), Paralelism între dialectele român şi italian sau Forma ori gramatica acestor două dialecte (1841), Souvenirs et impressions d’un proscrit (Paris, 1850), Echilibru între antitezi sau Spiritul şi material (1869).
Sursa video: Muzica, Poezie si Literatura
