Au trecut două mii de ani de la slăvită zi a Botezului Domnului. Dar măreţia praznicului a rămas aceeaşi. Credincioşii se îngrijesc cu atenţie deosebită ca să aducă Aghiasmă Mare de la sfânta slujbă din biserică şi s-o păstreze în casele lor. Cei care gustă cu credinţă din ea mult folos sufletesc vor dobândi. Căci Agheasma Mare se aseamănă cu apa Iordanului, pe care Iisus Domnul a sfinţit-o cu Trupul Său. Iar Domnul Iisus Hristos este capul Sfintei Biserici şi în numele Său slujitorii ei se roagă pentru coborârea Duhului Sfânt asupra apei ce se sfinţeşte. în chip nevăzut, cerurile se deschid şi Sfânta Treime e de faţă. Sunt momente de adâncă cutremurare sufletească, scrie doxologia.ro.
După ce ne-am înălţat sufleteşte cu colindele şi cântările Naşterii Domnului, iată că a sosit, spre bucuria noastră, un alt mare praznic al Mântuitorului Iisus Hristos: Botezul Său.
În cântarea prin care slujitorii Sfintei Biserici vestesc în biserică şi în casele credincioşilor înţelesul praznicului, se spune că, botezându-se Domnul în râul Iordanului, „închinarea Treimii s-a arătat”.
În nici o altă împrejurare nu avem o descoperire atât de minunată a Sfintei Treimi ca la Botezul Domnului.
Este adevărat că Sfânta Scriptură conţine unele mărturii despre Stanţa Treime şi înainte de venirea Mântuitorului. Astfel, cuvintele lui Dumnezeu „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră” (Fac. I, 26) mărturisesc prezenţa nu unei singure persoane. Cântarea „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot” (Is. VI, 3) indică faptul că îngerii (Serafimii) preamăresc pe un singur Dumnezeu în trei persoane. Să ne amintim apoi că patriarhul Avram a fost vizitat la stejarul Mamori de trei tineri, cărora li s-a închinat şi le-a adus daruri, adresându-li-se însă ca unui singur Om prin singularul „Doamne”, căci ştia că Dumnezeu este de faţă (Fac. XVIII, 1-2). Dar toate aceste descoperiri şi altele au fost mai puţin clare, deoarece ele au avut loc într-o vreme de pregătire şi de aşteptare a mântuirii.
La timpul potrivit, sau, cum zice Sfânta Scriptură, la „plinirea vremii”, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, persoana a doua a Sfintei Treimi, S-a lipsit pe Sine de slava dumnezeiasca şi a luai trup omenesc din Sfanta Fecioară Maria, facându-se asemenea oamenilor, afară de pacăt (Filip. II, 7-8). La vârsta de 30 de ani El a venit la râul Iordan să împlinească rânduiala botezului. Acolo se afla „om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan” (IoanI, 6). El avea menirea să pregătească pe oameni spre a primi învăţătura lui Iisus. Sfanta Evanghelie spune că El a venit „să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin El” (Ioan I, 7). Vestea despre Ioan Botezătorul se dusese departe. Veneau la el oameni de toate categoriile şi-l ascultau. Unii ştiau câte ceva despre venirea unui Mântuitor din cărţile proorocilor, alţii nu cunoşteau nimic. Iar Sfântul Ioan propovăduia tuturor zicând: „Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor […] El însă vă va boteza cu Duhul Sfânt” (Marcu I, 7-8). Văzându-L pe Iisus apropiindu-se, Sfântul Ioan a exclamat: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan I, 29). Evident, Iisus nu avea trebuinţă de botez, fiindcă era fară păcate (cf. Ioan VIII, 46; I Petru II, 22). Sfântul Ioan ştia acest lucru. Ia spus: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?” (Matei III, 14). Şi răspunzând Iisus, a zis către el: „Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea” (Matei III, 15). Aceste cuvinte însemnează că împlinirea dreptăţii se săvârşeşte prin ascultarea legii şi a rânduielilor dumnezeieşti (cf. Luca I, 6), care exprimă dreptatea. Dreptatea constă în dreapta credinţă şi roadele ei, ce urmăresc apropierea omului de Dumnezeu. Iisus Hristos a venit spre realizarea împăcării, prin împlinirea dreptăţii şi a iubirii în lume. Botezul Său este un act de smerenie şi de supunere faţă de legea dumnezeiască. Iar slujitorul acestei legi era în acel timp Ioan Botezătorul, pe care însuşi Dumnezeu l-a trimis să boteze (Ioan I, 33). Iisus S-a supus acestei rânduieli, după cum a dat ascultare şi altor rânduieli (a se vedea Luca II, 21-24; 42) ale legii, spre a le da un sens duhovnicesc nou.
Sfintele Evanghelii ne istorisesc că, „botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei III, 16-17; Marcu I, 10-11; Luca III, 21-22).
Iată urmarea împlinirii dreptăţii! Smerenia ascultării şi împlinirea legii au deschis cerurile şi însuşi Dumnezeu-Tatăl a mărturisit iubirea faţă de Fiul Său, iar Duhul Sfânt S-a coborât în chip văzut peste Fiul şi astfel descoperirea Sfintei Treimi a fost dată în chip mai vădit decât altă dată. Ioan Botezătorul şi poporul care era de faţă au văzut şi au auzit lucruri minunate şi unice. Botezătorul Domnului povesteşte el însuşi, ca martor ocular: „Am văzut Duhul coborându-se din cer ca un porumbel şi a rămas peste El” (Ioan I, 32).
Împlinirea rânduielii dumnezeieşti de către Mântuitorul a adus venirea Sfântului Duh. în timp ce Botezul lui Ioan era un botez al pocăinţei (Matei III, 11; Fapte XIII, 24 şi XIX, 4), adică un act de curăţire a păcatelor, Botezul instituit de Iisus Hristos, în numele Sfintei Treimi, este botezul Harului Dumnezeiesc, care sfinţeşte pe credincioşi prin Sfântul Duh (Marcu I, 8).
Arătarea Sfintei Treimi în timpul Botezului Domnului este descoperirea unei taine mari şi nepătrunse de mintea omenească. Ea ni s-a descoperit pe măsura puterii noastre de a cunoaşte şi de a crede. Astfel, din cuvintele „Fiul Meu cel iubit”, rostite de Tatăl, înţelegem că între Tatăl şi Fiul este o iubire veşnică, iar arătarea Sfântului Duh în aceeaşi clipă mărturiseşte prezenţa aceleiaşi iubiri atât între Tatăl şi Duhul Sfânt, cât şi între Fiul şi Duhul Sfânt. De aceea, Sfântul Ioan Apostolul şi Evanghelistul a scris: „Dumnezeu este iubirea” (I Ioan IV, 8). Fiul ne-a descoperit că Sfântul Duh purcede de la Tatăl (Ioan XV, 26), ceea ce însemnează că e plin de iubire ca şi Tatăl. Iubirea lui Dumnezeu faţă de lume exprimă iubirea între persoanele Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Acest adevăr reiese din cuvintele Mântuitorului: „Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi” (Ioan XV, 9): „Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă, ca să fie cu voi în veac Duhul Adevărului” (Ioan XIV, 16-17).
Desigur, mintea omenească nu poate cuprinde în întregime taina Sfintei Treimi. Un singur Dumnezeu proslăvit în Treime ne-a fost descoperit de Persoana Fiului de o fiinţă cu Tatăl, născut înainte de veci, Iisus Hristos, dar înţelesul tainic este atât de adânc, încât „ce anume este Dumnezeu în fiinţa Sa, aceasta este cu neputinţă să se ştie de vreo făptură nu numai văzută, dar şi nevăzută, adică nici de înşişi îngerii, fiindcă nu este defel vreo asemănare între Ziditor şi zidire” (Mărturisirea de credinţă a Bisericii Ortodoxe, 1642, trad. Alexandru Elian, Bucureşti, 1981, răspuns la întrebarea a VIII-a, p. 28). Dar atunci când puterea cunoaşterii devine insuficientă, intervine puterea credinţei care uşurează omului primirea tainelor dumnezeieşti. Dumnezeu ne-a dat darul credinţei ca fiinţa noastră să se străduiască la „dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Ev. XI, 1).
După ce S-a botezat în Iordan, Iisus Hristos îşi începe activitatea Sa publică. Rolul Său – în comparaţie cu cel al lui Ioan Botezătorul – creşte, şi mulţimile îl urmează din ce în ce mai mult. Minunile Sale devin tot mai numeroase şi exprimă puterea lui Dumnezeu.
Botezul lui Iisus n-a fost numai o supunere faţă de lege, ci şi un act de sfinţire a firii, a naturii, un act de regenerare a lumii întregi, în cinstea Botezului Domnului a fost rânduită o sfinţire deosebită a apei. Una din rugăciunile atât de emoţionante de la această slujbă exprimă ideea de înnoire şi refacere a lumii, de împăcare a „celor de sus” cu „cele de jos”:, Astăzi, cele de sus cu cele de jos împreună prăznuiesc, şi cele de jos împreună cu cele de sus vorbesc. Astăzi, păcatele oamenilor se curăţesc în apele Iordanului. Astăzi, raiul s-a deschis oamenilor. Astăzi, toată făptura se adapă cu curgeri tainice. Astăzi, Stăpânul merge la Botez, ca să ridice firea omenească la înălţime. Astăzi, împărăţia cerurilor am dobândit. Astăzi, pământul şi marea s-au împărtăşit de bucuria lumii şi lumea de veselie s-a umplut. Astăzi, întunericul lumii se risipeşte cu arătarea Dumnezeului nostru” (Molitfelnic, Bucureşti, 1984, p. 620).
Au trecut două mii de ani de la slăvită zi a Botezului Domnului. Dar măreţia praznicului a rămas aceeaşi. Credincioşii se îngrijesc cu atenţie deosebită ca să aducă Aghiasmă Mare de la sfânta slujbă din biserică şi s-o păstreze în casele lor. Cei care gustă cu credinţă din ea mult folos sufletesc vor dobândi. Căci Aghiasma Mare se aseamănă cu apa Iordanului, pe care Iisus Domnul a sfinţit-o cu Trupul Său. Iar Domnul Iisus Hristos este capul Sfintei Biserici şi în numele Său slujitorii ei se roagă pentru coborârea Duhului Sfânt asupra apei ce se sfinţeşte. în chip nevăzut, cerurile se deschid şi Sfânta Treime e de faţă. Sunt momente de adâncă cutremurare sufletească.
De aceea, să mulţumim Sfintei Treimi pentru refacerea şi înnoirea sufletelor noastre, atunci când ne smerim şi ne rugăm ca faptele şi gândurile pe care le avem să fie tot mai bune şi mai curate.
În numele Sfintei Treimi fiecare creştin primeşte haina Botezului şi se îmbracă în Hristos (Galateni III, 27). Taina Sfântului Botez c luminată în chip tainic de lumina cerurilor deschise şi de prezenţa Sfintei Treimi. „Când ieşim din apa Botezului – scrie Nicolae Cabasilas – noi avem în suflete pe Iisus şi Mântuitorul nostru… îl avem plin de mărire, curat de orice păcat şi lipsit de orice stricăciune, aşa cum a înviat, aşa cum S-a arătat Apostolilor, pe cum era pe când S-a înălţat la cer şi la sfârşit aşa cum va fi când se va întoarce iarăşi să ne ceară comoara ce ne-a încredinţat-o” (Despre viaţa în Hristos, trad. Pr. Prof. Toader Bodogac, Sibiu, 1946, p. 23). E necesar să păstrăm această comoară cât mai curată, deoarece cu ea ne vom înfăţişă înaintea dreptului Judecător.
Fie ca prăznuirea Bobotezei, când „închinarea Treimii s-a arăta”, să lumineze viaţa credincioşilor şi să-i călăuzească pe calea credinţei, a iubirii şi a ascultării faţă de Cel „ce lumea a luminat” (I Cor. XV, 58).
Pr. Mihail Colotelo(Glasul Bisericii, nr. 1-2, 1976).
Sursa: doxologia.ro
