sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

„Familia creștină – spațiul vindecării și înnoirii vieții”. Cerc pastoral-misionar în Parohia Broscăuți, Protopopiatul Dorohoi

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
07/05/2026
in Religie, Reportaj
138
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter



În data de 12 ianuarie 2026, la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitatea Broscăuți, Protopopiatul Dorohoi, a avut loc prima întâlnire de cerc misionar din acest an, gazda întâlnirii fiind parohul comunității, Pr. Pristavu Cosmin-Constantin, alături de Consiliul și Comitetul parohial. Întrunirea de cerc a fost așezată în bucuria revederii și a comuniunii, precum și cu entuziasmul activităților propuse spre împlinire în anul în curs , precizează publicația Slova Creștină de Dorohoi.


Programul întrunirii a fost reprezentat de oficierea Sfintei Liturghii în soborul preoților care alcătuiesc cercul misionar „Sfinții Împărați” Broscăuți, prezentarea și problematizarea temei, precum și alcătuirea calendarului de activități. La Sfânta Liturghie au participat și elevi de la Școala Gimnazială „Dimitrie Pompeiu” din localitate, coordonați de dl. prof. de religie Ovidiu-Ionuț Harabulă, iar răspunsurile la strană au fost oferite de cântăreții bisericești Silviu-Mihai Holban și Vasile Dusciuc.

Alte articole

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

La întrunire a participat și PC Pr. Bogdan-Ștefan Mihai, misionar protopopesc al Protopopiatului Dorohoi, precum și preoții slujitori din comunele Broscăuți, Dimăcheni și Corlăteni, alăturându-se începând cu anul în curs și părinții din Parohiile Dumeni, Cordăreni, Grivița – Cordăreni, Slobozia – Cordăreni și Cracalia – George Enescu.


Tema întâlnirii, inspirată din Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame) și intitulată „Familia creștină – biserica de acasă, între vocație, responsabilitate și misiune”, a fost alcătuită și prezentată de PC Pr. Costică Gherman de la Parohia „Sf. Apostoli Petru și Pavel” Podeni.


Subiectul a generat discuții folositoare asupra contextului pastoral-misionar în care se dezvoltă familia creștină astăzi, provocările și greutățile întemeierii și dezvoltării ei și privind strategiile pastorale de vindecare a familiei și ridicarea ei la demnitatea hristică:

„Familia creștină nu este o realitate periferică a vieții bisericești, ci inima ei vie, locul unde credința se naște, se învață și se transmite mai departe. Din familie pornește drumul omului către Dumnezeu și către aproapele, iar starea familiei reflectă, în mod profund, starea societății și a comunității ecleziale… Pastorația familiei nu se poate limita la intervenții ocazionale, ci trebuie să devină o lucrare constantă de însoțire, formare și întărire duhovnicească. Preotul, ca părinte duhovnicesc al comunității, are un rol decisiv în această lucrare. Prin cuvânt, prin exemplu personal și prin apropiere sinceră, el poate ajuta familia să redescopere frumusețea vieții conjugale, sensul jertfei și puterea rugăciunii trăite împreună. Anul omagial al pastorației familiei creștine nu este doar o temă de reflecție, ci o chemare la responsabilitate și la lucrare concretă. El ne invită să privim familia nu ca pe o problemă de rezolvat, ci ca pe o comoară de ocrotit, ca pe un spațiu în care harul lui Dumnezeu poate vindeca, întări și reînnoi viața. Într-o lume marcată de fragmentare și instabilitate, familia creștină rămâne o lumină discretă, dar statornică, un loc al învățării iubirii adevărate, al răbdării și al speranței.”
În urma discuțiilor și a reflecțiilor colective, au fost formulate mai multe concluzii și îndemnuri pastorale, precum:
– Postul ajută foarte mult la redobândirea sănătății și a înțelegerii în familie;
– Familia vindecată însănătoșește parohia;
– Implicarea în Comitetul și Consiliul parohial;
– Promovarea modelelor de familii credincioase și harnice;
– Promovarea preocupării de lectură duhovnicească, exemplu: Mica Biblie;
– Organizarea de pelerinaje pentru familii;
– Implicarea în corul Bisericii;
– Oferirea de sprijin material familiilor vulnerabile.


Întâlnirea a constituit un moment de întărire duhovnicească și de dialog, dar și un bun prilej de comuniune între păstorii sufletești ai acestor parohii, oferind perspective noi pentru lucrarea pastorală în mijlocul credincioșilor, concretizate în activități și programe pastoral-misionare de calitate, orientate spre nevoile parohiei.

A consemnat Pr. Cosmin-Constantin Pristavu, coordonator de cerc misionar

Tags: Cerc pastoral-misionar
Articolul anterior

 „Cetățean Digital Verde – Azi, Mâine, Mereu”. Proiect derulat de Palatul Copiilor Botoșani

Articolul următor

Slujbe de mulțumire în toate lăcașurile de cult, la celebrarea a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Sâmbătă, 12 septembrie, Parohia Cișmea-Răchiți din Protopopiatul Botoșani Est a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale...

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

La începutul unui nou an bisericesc, Protopopiatul Dorohoi a dat startul unui nou parcurs catehetic dedicat copiilor, în cadrul Proiectului...

Cuvântul zilnic:Tristețea

Ce este sănătatea și cum o păstram

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Se tot vorbește de sănătate în ultimul timp și asta nu este o întâmplare. Evoluția omului a adus odată cu...

Hramul de vară al Mănăstirii Gorovei a adunat sute de pelerini și zeci de slujitori ai altarului

Pelerinaj la Mănăstirea Gorovei, organizat de Parohia Satu Nou, Dorohoi

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Credincioșii din Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Satu Nou, Dorohoi, sunt invitați să participe la un pelerinaj la Mănăstirea...

Articolul următor
Slujbe de mulțumire în toate lăcașurile de cult, la celebrarea a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române

Slujbe de mulțumire în toate lăcașurile de cult, la celebrarea a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române

ARTICOLE RECOMANDATE

Teatrul „Vasilache” Botoșani vă invită  la spectacolul Nelu GâscăNeluʼ

Teatrul „Vasilache” Botoșani vă invită  la spectacolul Nelu GâscăNeluʼ

12 luni ago
Două medalii de bronz și două mențiuni pentru elevii români la Olimpiada Internațională de Biologie 2025 din Filipine

Două medalii de bronz și două mențiuni pentru elevii români la Olimpiada Internațională de Biologie 2025 din Filipine

1 an ago
Patriarhul României își exprimă prețuirea față de asistenții medicali, „mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu”

Patriarhul României își exprimă prețuirea față de asistenții medicali, „mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu”

1 an ago
Hramul Mănăstirii Văratec și proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Olimpiada, Nazaria și Elisabeta, între 15 și 17 august

Hramul Mănăstirii Văratec și proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Olimpiada, Nazaria și Elisabeta, între 15 și 17 august

o lună ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței