În anul 1810, în oraşul Botoșani a văzut lumina zilei Nicolae Pisoski, omul care a stat la baza creării Românei Moderne, fiind cel care l-a propus pe Alexandru Ioan Cuza pentru funcția supremă în stat și a forțat membrii Partidei Naționale să-l susțină, precizează site-ul Biblioteca Digitală.
Reprezentanţii Partidei Naţionale, deşi dețineau majoritatea în Adunarea Electivă nu au reuşit să cadă de acord asupra persoanei care să fie susţinută pentru a ocupa funcţia supremă în stat.
Alexandru D. Xenopol în cunoscuta sa lucrare „Istoria românilor în Dacia Traiană”, spune că Nicolae Pisoschi ar fi împiedicat ieşirea, deputaţilor progresişti silindu-i să reia discuţiile privind desemnarea domnitorului, acesta propunându-l pe Alexandru I. Cuza. Propunerea acestuia fu acceptată fără ezitare de toţi cei prezenți, cum spunea A. D. Xenopol „ca o scânteie electrică străbate acest nume prin gîndurile tuturor neîntîlnind nici o împotrivire”.
Hotărând să-l susţină în unanimitate, cei 31 de membri ai partidei naţionale prezenţi la adunare, au încheiat totodată un proces-verbal prin care s-au angajat ca în Adunarea Electivă ce urma să-şi încheie lucrările pe ziua de 5 ianuarie, să-l voteze pe faţă pe colonelul Cuza.
După ce alesul naţiei a fost silit, la 11 februarie 1866, să abdice, Nicolae Pisoschi a continuat să rămână alături de Alexandru I. Cuza, pe care l-a urmat şi în exil.
Revenind în ţară, Nicolae Pisoski s-a retras din viaţa politică şi din armată.
Portretul lui Nicolae Pisoski de după abdicarea lui Cuza și retragerea lui din viața publică este zugrăvit şi de Nicolae Iorga care îşi amintea că în copilăria sa, la Botoşani, privea deseori spre casa cochetă a colonelului Nicolae Pisoski, fost adjutant a lui Vodă Cuza „răsărind arare, cu marţialul lui barbişon alb, pe terasă”.
Pe lângă contribuția incomensurabilă la patrimoniul și dezvoltarea culturală a României, personalitățile botoșănene au avut o contribuție esențială la mijlocul veacului trecut și la renovarea societăţii româneşti.
