Sâmbăta dinainte de Duminica Rusaliilor sunt „Moşii de vară”, sărbătoare dedicată pomenirii morţilor. Cu această ocazie, in toate bisericile ortodoxe se oficiază Sfinte Liturghii urmate de slujbe de pomenire a celor trecuţi la cele veşnice.
Biserica Ortodoxă a consacrat sâmbăta, ca zi de pomenire a morţilor. Două dintre sâmbetele din cursul anului bisericesc sunt dedicate în chip special pomenirii generale a morţilor: Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne (a Înfricoşatei Judecaţi) și Sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbăta Rusaliilor).
Ambele zile poartă în popor şi denumirea de „Moşi” (cea dintâi: „Moşii de iarnă”, cealaltă „Moşii de vară”), pentru ca în ele facem pomenirea părinţilor, moşilor şi strămoşilor noştri cei adormiţi. În Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne se face pomenirea morţilor, pentru că în duminica următoare Biserica a rânduit să se sărbătorească Înfricoşata Judecată, la care ne vom înfăţişa cu toţii în lumea de apoi.
De aceea, întrucât mulţi dintre drepţii Vechiului Testament au adormit fără să vadă pe Mântuitorul făgăduit şi aşteptat şi mulţi creştini au murit pe neaşteptate şi fără pregătirea sau fără pocăinţa necesară, Biserica face mijlocire pentru ei.
În Sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbăta Rusaliilor sau „Moşii de vară”), Biserica face din nou pomenirea generală a morţilor, rugându-se pentru ei, prin rugăciunile şi cântările înscrise în slujba zilei din Penticostar, pentru ca şi ei să se bucure de darurile Sfântului Duh, a Cărui pogorâre este prăznuită în duminica următoare.
Biserica îi numeşte pe cei trecuţi în viaţa de dincolo „adormiţi”, termen care are înţelesul de stare din care te poţi trezi. Ea nu vorbeşte de trecere într-o stare de nefiinţă, ci de trecere dintr-un mod de existenţă în alt mod de existenţă.
Hristos îi va dărui cuvântului „adormit”, înţelesul care îl asociază cu învierea. Când Mântuitorul ajunge în casa lui Iair, a cărui fiică, de numai 12 ani, de abia murise, spune: „Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme” (Luca 8,52).
Potrivit Sfintei Scripturi, după moarte urmează Judecata particulară, în urma căreia omul ajunge să se împărtăşească fie de fericire, fie de suferinţă, stări date de modul vieţuirii pe pământ (unit cu Dumnezeu sau despărţit de El).
Aceste stări nu sunt definitive, ele durează până la Judecata Universală, când va avea loc învierea întregului neam omenesc şi când vor avea loc hotărârile finale legate de starea de fericire sau suferinţă. Noi ortodocşii ne rugăm pentru cei morţi, pentru că avem credinţă ca prin rugăciunile noastre, sufletul pentru care ne rugăm va ajunge la Judecata universală, într-o stare mai bună decât aceea cu care s-a despărţit de trup.
