sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Manifestări liturgice și comemorative dedicate Unirii Principatelor Române la Catedrala din Dorohoi

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
26/01/2026
in Cultură, Religie, Reportaj
136
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Duminică, 26 ianuarie, la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Dorohoi, după săvârșirea Sfintei Liturghii, în prezența numeroșilor credincioși, au avut loc o serie de manifestări liturgice și comemorative dedicate împlinirii a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române, precizează publicația Slova Creștină de Dorohoi.


Programul a debutat cu săvârșirea slujbei de Te Deum, în cadrul căreia au fost înălțate rugăciuni de mulțumire către Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra poporului român și pentru darul unității naționale, dar și cereri pentru pace, unitate și statornicie în credință. În continuare, s-a oficiat o slujbă de pomenire a făuritorilor Unirii de la Iași, aducându-se astfel un omagiu celor care, prin jertfă, credință și responsabilitate, au contribuit la realizarea actului istoric de la 24 ianuarie 1859, moment fundamental pentru istoria neamului românesc.

Alte articole

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026


Un moment deosebit al zilei l-a constituit sfințirea icoanei Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, prăznuit de Biserica Ortodoxă Română în fiecare an la data de 26 ianuarie. Icoana a fost oferită Catedralei ca donație a familiei domnului dr. Dragoș Luncă, fiu duhovnicesc al parohiei, gest care exprimă recunoștința și evlavia față de acest mare ierarh al Bisericii noastre.

Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv este strâns legat de istoria Catedralei din Dorohoi, fiind cel care, la 14 august 1894, a sfințit acest sfânt lăcaș, așezându-i și cel de-al doilea hram, „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
Prin viața și activitatea sa pastoral-misionară, Sfântul Ierarh Iosif a rămas în conștiința credincioșilor ca un model de slujire jertfelnică, milostenie și responsabilitate față de Biserică și neam. Aducerea icoanei sale în Catedrala din Dorohoi reprezintă nu doar un act de cinstire liturgică, ci și o reînnoire a legăturii spirituale dintre trecut și prezent, între memoria istorică și trăirea credinței în comunitatea locală.


Manifestările s-au încheiat cu un cuvânt de evocare istorică rostit de prof. dr. Adăscăliței Vasile, care a prezentat contextul intern și internațional al Unirii Principatelor Române, cronologia evenimentelor care au condus la alegerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, precum și rolul determinant al marelui om de stat Mihail Kogălniceanu în susținerea idealului unionist. În expunerea sa, vorbitorul a subliniat faptul că municipiul Dorohoi a reprezentat un important centru unionist al vremii, implicat activ în susținerea proiectului de unitate națională.


Totodată, au fost evidențiate implicațiile majore ale Unirii de la 1859 asupra evoluției ulterioare a societății românești, Unirea Principatelor constituind piatra de temelie a Statului român modern, prin reformele administrative, politice și sociale inițiate în perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Evenimentul de la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi a oferit astfel credincioșilor nu doar un prilej de rugăciune și comemorare, ci și un moment de conștientizare a responsabilității fiecărei generații de a păstra și transmite valorile credinței, unității și demnității naționale. 

A consemnat Adelin Robert Crușninschi, absolvent al Seminarului Teologic Dorohoi

Tags: dorohoi
Articolul anterior

Expoziție foto-documentară dedicată Unirii Principatelor Române deschisă la Suceava

Articolul următor

Hramul de iarnă al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Sâmbătă, 12 septembrie, Parohia Cișmea-Răchiți din Protopopiatul Botoșani Est a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale...

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

La începutul unui nou an bisericesc, Protopopiatul Dorohoi a dat startul unui nou parcurs catehetic dedicat copiilor, în cadrul Proiectului...

Cuvântul zilnic:Tristețea

Ce este sănătatea și cum o păstram

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Se tot vorbește de sănătate în ultimul timp și asta nu este o întâmplare. Evoluția omului a adus odată cu...

28 mai 1963 – A încetat din viață Ion Agârbiceanu, prozator, membru al Academiei Române

12 septembrie 1882 – S-a născut scriitorul Ion Agârbiceanu

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Ion Agârbiceanu s-a născut în satul Cenade, județul Alba, în data de 12 septembrie 1882. A fost al doilea născut...

Articolul următor
Hramul de iarnă al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi

Hramul de iarnă al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi

ARTICOLE RECOMANDATE

„Acorduri de Iarnă” – festival al talentului și emoției muzicale, la Botoșani

Două clase pregătitoare la Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, pentru anul școlar 2026–2027

7 luni ago
„PlayFest – Festivalul învățării prin joc”. Eveniment organizat la Liceul Pedagogic Botoșani

„PlayFest – Festivalul învățării prin joc”. Eveniment organizat la Liceul Pedagogic Botoșani

1 an ago
Emailuri false în numele ANAF

Emailuri false în numele ANAF

1 an ago
23 iunie 1834 – S-a născut Alexandru Odobescu, prozator și istoric român, membru al Societății Academice Române

23 iunie 1834 – S-a născut Alexandru Odobescu, prozator și istoric român, membru al Societății Academice Române

2 ani ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței