sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Sfințit Mucenic Policarp, episcopul Smirnei

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
23/02/2026
in Sinaxar
138
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Sfântul Policarp, originar din Efes (sud-vestul Turciei de azi), s-a născut în detenție în secolul I. Părinţii săi, Pangratie şi Teodora, erau închişi pentru credinţa lor în Hristos. Ulterior, părinții fiind condamnați la moarte prin decapitare, pruncul a fost crescut și educat de o creştină milostivă, pe nume Calista. La vârsta de 20 de ani, tânărul Policarp a aflat că Sfântul Evanghelist Ioan propovăduieşte pe Hristos în zona Asiei şi, dorind să-l vadă, a părăsit casa Calistei. L-a găsit pe Sf. Ap. Ioan alături de ucenicii săi, Sfântul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, şi Sfântul Vucol și a rămas împreună cu aceşti binecuvântaţi propovăduitor ai Evangheliei lui Hristos, înfruntând necazuri şi suferinţe în slujba credinţei, scrie doxologia.ro.

Pe vremea împăratului Traian (98-117), Sfântul Evanghelist Ioan, care era exilat în insula Patmos, l-a hirotonit pe Sfântul Vucol episcop de Smirna (azi Izmir, Turcia), și i l-a trimis ca ajutor pe Sfântul Policarp. La rândul său, Sfântul Vucol (pomenit pe 6 februarie), înainte de moarte, l-a lăsat pe Sfântul Policarp episcop în Smirna. În lunga sa slujire ca episcop, Sfântul Policarp a convertit foarte mulţi păgâni la dreapta credinţă. Tot pe timpul împăratului Traian, Sfântul Policarp, în calitate de Episcop al Smirnei, a scris  Epistola către Filipeni, care se păstrează până astăzi.

Alte articole

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfântul Sfințit Mucenic Autonom, Episcopul Italiei

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Sfințit Mucenic Autonom, Episcopul Italiei

12/09/2026
SINAXAR ORTODOX 2024: Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria

11/09/2026

În această scrisoare îi apreciază pe filipeni pentru frumoasa primire făcută Sfântului Episcop Ignatie din Antiohia, care, fiind legat în lanţuri şi sub pază, era dus la Roma, unde urma să fie martirizat. Pe vremea împăratului Antonin Piul (138-161), în anul 158, Sfântul Policarp a mers la Roma, și împreună cu papa Anicet, a fixat data de sărbătorire a Învierii Mântuitorului Hristos pentru întreaga creştinătate. Un ucenic al Sfântului Policarp, Sfântul Irineu (130-211), ajuns episcop al Lugdunului (astăzi Lyon, în Franţa), a scris despre el:

„Eram de vârstă tânără şi l-am cunoscut pe Policarp. Era de mulţi ani şi foarte bătrân. Învăţa pe toţi ceea ce singur învăţase de la Apostoli şi a dat Bisericii învăţătura cea adevărată. Era, cu adevărat, un mărturisitor al dreptăţii, vrednic în credinţă”. Pe vremea împăratului Marc Aureliu (161-180), Sfântul Policarp a fost prins și îndemnat de autoritățile romane să blesteme pe Hristos pentru a-și cruța bătrânețile. Iar Policarp a răspuns: „De 86 de ani Îl slujesc pe Hristos şi nu mi-a făcut niciodată niciun rău. Cum aş putea blestema pe Binefăcătorul şi Mântuitorul meu?”.

Creştinii au adunat moaştele sale cu evlavie şi le-au aşezat la loc de cinste. Un fragment din acestea se află în prezent la Mănăstirea Ambelakiotissa din Grecia.

Surse viseo: Nafpaktianews Web TV, Justinian Filokalis

Tags: sinaxar
Articolul anterior

Două clase pregătitoare la Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, pentru anul școlar 2026–2027

Articolul următor

Românii ortodocși din regiunea spaniolă Las Rozas–Majadahonda, au marcat împlinirea a 10 ani de la înființarea parohiei

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfântul Sfințit Mucenic Autonom, Episcopul Italiei

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Sfințit Mucenic Autonom, Episcopul Italiei

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

 În vremea prigoanei lui Dioclețian (284-305), Sfântul Autonom era episcop în Italia. Acesta plecă din Italia către părțile asiatice ale...

SINAXAR ORTODOX 2024: Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Sfânta Cuvioasă Teodora se trăgea din cetatea Alexandriei și a trăit în secolul al V-lea, pe vremea împăratului Zenon. S-a...

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora

de editor-dariusdamian
10/09/2026
0

Sfintele mucenițe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora  au trăit în vremea împăratului Maximian Galeriu (305-311), în Bitinia.  Bitinia (greacă Βιθυνία Bithynía,...

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Onufrie de la Sihăstria Voronei

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Onufrie de la Sihăstria Voronei

de editor-dariusdamian
09/09/2026
0

Cuviosul Onufrie s-a născut în jurul anului 1700 în Rusia. Dorind viaţă pustnicească, la vârsta maturităţii, a lăsat familia, şi...

Articolul următor
PS Timotei în Saint Suplice, Paris

Românii ortodocși din regiunea spaniolă Las Rozas–Majadahonda, au marcat împlinirea a 10 ani de la înființarea parohiei

ARTICOLE RECOMANDATE

Pelerini pe meleaguri bucovinene

Pelerini pe meleaguri bucovinene

2 ani ago
Dezinsecție în municipiul Botoșani. Anunțul făcut de Primărie

Dezinsecție în municipiul Botoșani. Anunțul făcut de Primărie

1 an ago
PS Siluan a slujit la hramul Parohiei Neuburg, din Germania: Ne-am simțit ca acasă

PS Siluan a slujit la hramul Parohiei Neuburg, din Germania: Ne-am simțit ca acasă

6 luni ago
Texas: Diverse naționalități reunite de credință în biserica românească din San Antonio

Texas: Diverse naționalități reunite de credință în biserica românească din San Antonio

1 an ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței