Galeria de artă „Casa Zamfirescu”, situată pe Pietonalul Unirii nr. 9 din Botoșani, găzduiește în perioada 3 martie – 3 aprilie 2026 expoziția de artă vizuală „Mama” – Ediția I, un eveniment dedicat sensibilității, creativității și celebrării primăverii, informează AJOFM Botosani.
Vernisajul va avea loc marți, 3 martie 2026, de la ora 14:00, în prezența organizatorilor, invitaților speciali și a artistelor locale participante.
Expoziția este curatoriată de Mihai Pânzaru – PIM, iar critica de artă este semnată de dr. Delia-Ioana Leizeriuc. Evenimentul este organizat de AJOFM Botoșani, prin director Anca Apăvăloae, în parteneriat cu Asociația Institutul Bucovina, prin președinte drd. Petru-Vasile Gafencu.
Invitați speciali ai evenimentului sunt dr. Antoniu-Alexandru Flandorfer, director DJC Suceava, și Dănuț Huțu, director DJC Botoșani.
Programul vernisajului va fi completat de momente muzicale susținute de Sânziana Sofian, Teodora Guțescu și Teodor Falcoianu, care vor adăuga o notă festivă și vor marca simbolic începutul primăverii.
Pe simeze vor fi expuse lucrări de pictură și creații handmade realizate de artiste locale, într-o celebrare artistică a maternității, feminității și iubirii necondiționate.
Expoziția poate fi vizitată:
luni – joi: 08:00 – 16:00
vineri: 08:00 – 14:00
Publicul botoșănean este invitat să descopere o expoziție plină de emoție și culoare, dedicată uneia dintre cele mai profunde teme ale existenței umane – mama.















