Gheorghe Şincai (n. 28 februarie 1754, Şincai, judeţul Mureş – d. 2 noiembrie 1816, lângă Košice, Slovacia) a fost preot român greco-catolic, director al şcolilor din Transilvania, luptător pentru drepturile românilor transilvăneni, istoric, filolog, traducător, reprezentant al Şcolii Ardelene, precizează enciclopediaromaniei.ro.
S-a născut în satul Râciu de Câmpie, azi redenumit Şincai, în amintirea sa.
A primit o bursă de studii la Roma, unde datorită faptului că învăţa bine, a fost luat sub ocrotirea cardinalului Ştefan Borgia, care era secretar la De Propaganda Fide. El l-a numit pe Şincai custode al bibliotecii acestei instituţii, iar apoi a cerut şi a obţinut pentru el de la papa Pius al VI-lea favoarea de a putea să viziteze şi bibliotecile Vaticana, Sopra la Minerva şi Benedictina. Şincai a primit inclusiv un specialist care să îl ghideze prin biblioteci, lucru pe care puţini alţii l-au primit înaintea lui. Borgia i-a indicat cărţile în care se vorbea despre români.
La Viena, Gheorghe Şincai s-a împrietenit cu Samuil Micu, nepotul lui Inochentie Micu Klein. Cei doi au scris împreună, Şincai definitivând ulterior lucrarea intitulată „Dialogul despre originea limbii române”. Aceasta a fost însă oprită de cenzură şi s-a pierdut.
La Blaj Şincai a stat doisprezece ani. Pe durata cât a fost director al şcolilor din Transilvania a deschis mai mult de trei sute de şcoli noi. În acest timp nu numai că s-a ocupat de inspectarea şcolilor, dar a adunat orice document care făcea referire la români. A început să scrie „Hronica românilor şi a mai multor neamuri în cât au fost ele amestecate cu românii, cât lucrurile, întâmplările şi faptele unora faţă de ale altora nu se pot scrie pre înţeles, din mai multe mii de autori, în cursul a treizeci și patru de ani culese”, dar a fost atacat puternic, fiind acuzat inclusiv de faptul că ar vrea să fie un al doilea Horea. Din cauza acestei lucrări şi acuzaţiilor care i se aduceau a căzut în dizgraţie, inclusiv episcopul greco-catolic al Blajului făcând ceea ce putea pentru a scăpa de el. Şincai este arestat la 14 septembrie 1794, iar după ce a fost eliberat din temniţă a rămas şi fără slujbă. Cu ajutorul episcopului greco-catolic de la Oradea, Samuil Vulcan, a plecat la Viena pentru a-şi căuta dreptatea la împăratul austriac, dar fără rezultat. Fără nici un venit, s-a aciuit la moşia contelui Vass, unde timp de şase ani i-a învăţat carte pe copiii acestuia.
În anul 1803 Şincai pleacă de la Oradea la Buda, unde împreună cu Samuil Micu lucrează febril, adunând documente şi interpretând faptele descrise în ele, dar S. Micu moare, iar Gheorghe Şincai rămâne să continue munca de unul singur. A tipărit astfel Calendarul de la Buda, la sfârşitul căruia a publicat, în anul 1807, „Istoria românilor”. În anii care au urmat a publicat în acelaşi calendar şi în acelaşi mod fragmente din „Hronica românilor …”, până când în final aceasta a fost interzisă de cenzură. După această interzicere a operei sale, s-a refugiat pe moşia contelui Vass unde, după cum scria el însuşi „mă ocrotesc la feciorul Contelui Vass, cel mai bătrân, ca la nişte învăţăcei ai mei, până ce voi sfârşi munca pentru folosul Românilor, dintre cari unii mai vrea-m-ar mort decât să scriu unele ca acestea”.
Din această bucată a vieţii sale se cunosc puţine, lipsind informaţii despre el pentru diferite perioade de timp.
În 1811 Şincai apare la Oradea, unde este bine primit de Samuil Vulcan. Aici va lucra cu sârg la „Hronica Românilor …”, scriind numai despre perioada de până la 1739, moment la care se opreşte, de frică de a nu supăra autorităţile şi de a nu-i stârni pe duşmani. În 1812 pleacă pe jos la Blaj, ducând în spinare saci cu documente şi manuscrise. A fost primit rece de clerul greco-catolic, în rândurile căruia îşi făcuse duşmani când se făcuseră alegeri pentru episcop pentru Blaj, votând atunci pentru contracandidatul actualului episcop Bob. De la Blaj a plecat la Cluj, tot pe jos, pentru a cere autorizaţia de publicare a „Hronicii românilor …”. Cererea sa a fost respinsă, autorităţile afirmând ulterior că „opera e vrednică de a fi aruncată în foc iar autorul de pus în furci”. Şincai a plecat dezamăgit spre Oradea, unde a fost găzduit din nou de Samuil Vulcan, care i-a promis că îi va face o copie a „Hronicii …”. Totuşi, după ce a terminat lucrarea, Şincai a dispărut fără ca nimeni să ştie încotro a luat-o. A fost văzut pentru ultima oară în Transilvania în anul 1814, apoi nimeni nu a aflat nimic despre el, nici măcar dacă şi când a murit.
S-a aflat doar târziu că Gheorghe Şincai a murit pe moşia contelui Vass, lângă Košice, în Slovacia, la 2 noiembrie 1816.
Multe dintre lucrările sale sunt cunoscute numai după titlu, ele pierzându-se. Printre acestea se numără „Dialogul”, o gramatică românească, un dicţionar românesc şi unul daco-român.
O copie manuscris a „Hronicii …”, pe care Şincai o dăduse episcopului Vulcan în 1811 la Oradea, a ajuns într-o librărie vieneză, fiind cumpărată la licitaţie în 1833 de arhimandritul Gherasim Vida din Maramureş. În 1844 se tipăreşte la Iaşi partea din „Hronică … ” ce vorbeşte de evenimentele de până la anul 1000. În 1845 se tipăreşte la Buda o ediţie a acesteia, în care sunt publicate evenimentele de până la anul 1383.
În 1853, organizându-se comemorarea lui Gheorghe Şincai, domnitorul Moldovei, Grigore Ghica, cumpără de la arhimandritul Vida manuscrisul „Hronicii …” şi lucrarea e tipărită în întregime, pentru prima oară, de August Treboniu Laurian. Acesta a spus despre „Hronica românilor …” a lui Şincai: „cât timp nu va fi publicată, Românii nu vor avea istorie”.
Sursa: enciclopediaromaniei.ro
Sursa video: Revista Hronica
