– Cine și în ce condiții poate înmulți Agheasma Mare, Mica si Sfântul Mir?
Agheasma Mare nu trebuie sa o inmulteasca nimeni. Agheasma Mică se poate înmulţi, cu condiţia ca Agheazma să se toarne asupra unui vas, în care există apă neîncepută. Nicidecum să nu se toarne apa de asupra aghezmei!
– Cum si cand se foloseste agheasma de la Izvorul Tamaduirii?
Agheasma de la Izvorul Tamaduirii, de la sfintirea caselor sau a fantanilor, a troitelor si oricand se mai face peste an, se stie ca aceasta este agheasma mica si se poate lua dupa anafora.
-Ce se face cu agheasma care a prins miros?
Agheasma care are miros din pricină că a fost pusă într-un vas necorespunzător sau a avut bucăţele de busuioc în ea se toarnă intr-un loc curat, sau la rădăcina unui pom.
– Ce este Sfeştania (Agheazma mică)? Care sunt cele necesare pentru aceasta?
Este slujba de sfintire a apei care se poate face atat in biserica sau in alte locuri, cat si in casele noastre.
Pentru aceasta avem nevoie de: un vas cu apa curata, un mănunchi de busuioc sau alta planta cu care preotul sa stropeasca prin casa, 3 lumanari asezate intr-un vas sub care puneti o hartie ca sa nu curga ceara pe fata de masa, tamaier cu jar sau carbune special, tamaie, un pomelnic cu cei ai casei, un prosop cu care sa se stearga pe maini preotul. Nu puneti busuiocul in vasul cu apa pentru ca se face ceai de busuioc, nu agheasma. Cu agheasma ramasa mai stropiti prin casa (si prin curte daca aveti) si gustati din ea dimineata pe nemancate, dupa ce luati anafura si daca noaptea nu v-ati impreunat cu sotul (sotia). Nu este necesara faina sau malai la acesta slujba.
-Să punem usturoi sau busuioc lângă agheasmă ca sa nu se strice.
Mântuitorul Iisus Hristos întreba: “Dacă sarea se va strica, cu ce se va mai săra?” (Matei 5;13). Sarea nu se va strica niciodată pentru că aşa a fost făcută de Dumnezeu. La fel şi agheasma, fiind sfinţită de Dumnezeu, nu se va mai strica în condiţii normale. De aceea nu e nevoie să se pună lângă ea usturoi sau busuioc, sau alte plante (scaieţi, flori etc.).
Sursa: basilica.ro













