Vineri, 7 martie, la Parohia Sfantul Ioan Botezătorul din municipiul Botoșani a avut loc o frumoasă activitate catehetică dedicată copiilor și tinerilor din comunitate, desfășurată în cadrul proiectului „Familia – dar al lui Dumnezeu, jertfă și misiune în lumina Evangheliei”.
Tema întâlnirii, „Cum devine parohia mea o familie duhovnicească?”, a fost prezentată de prof. Enache Iuliana, care i-a îndrumat pe copii într-un dialog deschis despre rolul parohiei în viața fiecărui creștin. Cei prezenți au descoperit că parohia nu este doar locul unde credincioșii participă la slujbe, ci o adevărată familie duhovnicească, în care preoții și credincioșii trăiesc în comuniune cu Hristos.
Pornind de la cuvintele Mântuitorului din Evanghelie – „Ca toți să fie una” (Ioan 17, 21) – s-a discutat despre iubire, unitate, rugăciune și comuniunea dintre credincioși, valori care stau la temelia vieții Bisericii. Copiii au aflat, de asemenea, că Biserica s-a întemeiat prin jertfa Mântuitorului și s-a arătat lumii prin coborârea Duhului Sfânt la Cincizecime, iar primii creștini trăiau în rugăciune, în învățătura apostolilor și în împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos.
Activitatea a continuat cu momente interactive și creative. În cadrul unui atelier educativ și artistic, copiii au realizat simbolic „copacul familiei duhovnicești”, adăugând frunze și inimioare pe care au scris numele lor și gânduri despre prietenie, credință și comunitate. Prin acest exercițiu, fiecare copil a înțeles că face parte dintr-o familie mai mare – familia Bisericii.
Întâlnirea a fost o experiență plină de bucurie și învățare, întărind convingerea că Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” este pentru copii și tineri nu doar un loc de rugăciune, ci și o adevărată familie duhovnicească.
Sursa foto: Parohia Sfantul Ioan Botezătorul













