Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 12 august 1865, Sigmaringen – d. 20 iulie 1927, Castelul Peleș, Sinaia) a fost al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Ferdinand (nume la naștere Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen) a fost al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și a reginei Maria a II-a. Familia sa făcea parte din ramura catolică a familiei regale prusace de Hohenzollern, precizează site-ul unitischimbam.ro.
Ferdinand și-a petrecut copilăria și adolescența la reședința familiei din Sigmaringen, Germania. În 1885 a terminat cursurile Școlii de ofițeri din Kassel, fiind numit cu gradul de sublocotenent în cadrul Regimentului 1 Gardă de la Curtea Regală a Prusiei. Urmează apoi studii la Universitatea din Leipzig și la Școala Superioară de Științe Politice și Economice din Tübingen, pe care le-a absolvit în 1889.
Începând cu 1889 a devenit Principe de Coroană al Regatului României, în urma renunțării tatălui și fratelui său mai mare, Wilhelm, la drepturile de succesiune la coroana regală a României. Din acest moment s-a stabilit în România, unde și-a continuat cariera militară, având și o serie de comenzi onorifice, ajungând până la gradul de general de corp de armată.
La 14 martie 1889 Senatul României a votat o moțiune de „a înscrie în apelul său nominal pe al doilea fiu al A. S. R. Principele Leopold, Principele Ferdinand, cu următorul titlu «Alteta Sa Regală Ferdinand, Principe al Romaniei, moștenitor presumptiv al Coroanei»”.
La 27 martie 1889, Ferdinand trimitea din Cannes președintelui Senatului o scrisoare de răspuns prin care lua act cu vie mulțumire de decizia corpului legiuitor și transmitea intenția de a veni definitiv în România precum și hotărârea sa de a-și îndeplini cu credință îndatoririle ce îi reveneau în noua sa calitate.
„ Să fiți bine convinși că toate actele mele vor fi însuflețite de cea mai adâncă iubire către țară, pe care mă voi sili a o servi din toate puterile mele, luând călăuză pilda marilor săi Domni din trecut, inspirându-mă de frumoasele amintiri ce au lăsa și având neîncetat sub ochi nobilul exemplu al regelui Carol I. Astfel sper a corespunde încrederi și așteptărilor poporului român.” Principele Ferdinand
La 17 aprilie 1889, primul ministru Lascăr Catargiu trimite spre aprobare regelui, raportul nr. 705, prin care se cerea aprobarea pentru publicare în Monitorul Oficial „a celor 4 acte relative la regularea succesiunei la Tron din 1880 […], precum și a scrisorii A. S. Principelui Guillaume, principe ereditar de Hohenzollern, din 29 Decembre 1886, care completează aceste acte.” Potrivit Constituției, Ferdinand nu era nevoit să treacă la ortodoxism, însă se prevedea ca urmașii săi să fie botezați în religia ortodoxă, precizează site-ul unitischimbam.ro.
Principele Ferdinand a sosit în România, în data de 19 aprilie 1889, îmbrăcat în uniforma de sublocotenent a Regimentului 3 Linie, fiind întâmpinat la Gara de Nord de oficialitățile statului, în frunte cu regale Carol și regina Elisabeta.
La 23 aprilie 1889, la propunerea ministrului de război, Ferdinand este înaintat „la alegere”, la gradul de locotenent, în cadrul aceluiași regiment, al cărui comandant onorific era tatăl său, prințul Leopold
S-a căsătorit la 29 decembrie 1892, la Sigmaringen, cu prințesa Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, nepoată a reginei Victoria, fiică a ducelui Albert de Edinburgh și a marii ducese Maria Alexandrovna Romanov, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.
Ferdinand a devenit rege al Regatului României la 10 octombrie 1914, sub denumirea de Ferdinand I, în urma morții unchiului său, regele Carol I. A condus România în timpul Primului Război Mondial, alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excluderea sa din Casa Regală de Hohenzolern, de către șeful acestei case, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei.
La sfârșitul războiului România a încheiat procesul de realizare a statului național-unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat. La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand s-a încoronat ca primul rege al României Mari.
În anii care au urmat Primului Război Mondial România a cunoscut o serie de transformări profunde, în special prin aplicarea reformei agrare și a votului universal, precizează site-ul unitischimbam.ro.
În anul 1925 izbucnește „criza dinastică”, provocată de renunțarea principelui Carol la drepturile sale de succesiune la Coroana României, fapt ce l-a determinat pe Ferdinand să îl excludă pe Carol din Casa Regală a României și să îl numească drept moștenitor regal pe fiul acestuia, principele Mihai.
Ferdinand a murit la Sinaia, la 20 iulie 1927, în urma unui cancer galopant la colon. A fost înmormântat la Mănăstirea Curtea de Argeș. Succesorul său la tron a fost principele Mihai, care a devenit al doilea rege al României Mari, sub numele de Mihai I dar care, din cauza minoratului, va domni sub regență.
În virtutea pozițiilor sale în stat, a fost membru de onoare al Academiei Române din 1890, iar între 1914 și 1927 a fost președintele de onoare al aceleiași instituții.
Sursa: unitischimbam.ro.
Sursa video: Stellarium
