Cuviosul Nicon a fost primul ucenic și împreună-nevoitor al Cuviosului Antonie, întemeietorul Lavrei Peșterilor din Kiev. Când Domnului I-a fost bineplăcut să sădească în Rusia o ramură bogat roditoare a vieții monahale, l-a adus la Sfântul Antonie pe Cuviosul Niсon, care a devenit un bun lucrător în nevoința duhovnicească, scrie doxologia.ro.
Urmând pilda povățuitorului său, Cuviosul Niсon s-a arătat vrednic conducător al călugărilor. El a tuns în monahism pe mulți, între care pe Cuviosul Teodosie și pe fericitul Varlaam; pentru aceasta a suferit mânia cneazului Iziaslav, căruia i-a răspuns cu bărbăție că i-a tuns din porunca Împăratului Ceresc. După aceasta, în ciuda amenințărilor cneazului, Nicon și-a continuat viața în peșteră, biruind duhurile rele.
Odată cu înmulțirea obștii, Nicon a dorit să se retragă în singurătate și, sfătuindu-se cu Antonie, a plecat pe insula Tmutarakan. Acolo s-a așezat, slujind lui Dumnezeu și uimind poporul prin viața sa. Faima lui s-a răspândit, iar cei ce doreau să primească chipul monahal au început să vină la el. A zidit o biserică în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, iar în acel loc a luat ființă o vestită mănăstire.
După moartea lui Rostislav Vladimirovici, Nicon a fost rugat de locuitorii Tmutarakanului să-l roage pe Sviatoslav Iaroslavici să-l readucă pe tron pe fiul său, Gleb. Împlinind această misiune, el a mers la Kiev și s-a întâlnit cu Cuviosul Teodosie, pe care nu-l mai văzuse de multă vreme. Deși a făgăduit să rămână în mănăstire, curând s-a întors din nou pe insula sa, neputând îndura tulburările provocate de cnezi.
După adormirea Cuviosului Teodosie, Nicon a venit la Mănăstirea Peșterilor pentru a-și petrece acolo restul vieții. A devenit egumen și, sub conducerea sa, biserica a fost împodobită cu sfinte icoane. Cuviosul Nicon a plecat la Domnul în anul 1088, iar trupul său a fost așezat în Lavra Peșterilor, unde până astăzi, nestricăcios, mărturisește sfințenia sa.
