Părintele Gavril Damian, cel care a fost slujitor la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Hănești și care a trecut Domnul sâmbătă, 21 martie, a fost înmormântat marți. Slujba de prohodire a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, doxologia.ro.
Numeroși clerici, prieteni și apropiați ai familiei s-au rugat astăzi pentru sufletul preotului Gavril Damian la Biserica „Ziua Crucii” din Botoșani, la slujba înmormântării.
După slujba de prohodire, sicriul cu trupul neînsuflețit a fost purtat de preoți în jurul lăcașului de cult, iar apoi cortegiul funerar s-a îndreptat spre Cimitirul Pacea, unde a avut loc înmormântarea. Părintele s-a mutat la cele veșnice sâmbătă, 21 martie, la vârsta de 75 de ani.
Date biografice
Clericul s-a născut la data de 1 octombrie 1950 în comuna Mălini, județul Suceava, într-o familie de oameni credincioși, simpli și iubitori de cele sfinte. În anul 1966 a fost admis la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, iar după absolvirea școlii teologice, a susținut examenul de admitere la Institutul Teologic Universitar din București.
A fost hirotonit preot în data de 15 decembrie 1974, de vrednicul de pomenire Arhiepiscop Adrian Hrițcu, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. A slujit la Parohia Podul Hagiului, comuna Gorban, din județul Iași, iar în 1978 a fost numit paroh la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Hănești, unde a slujit până la pensionarea sa, în august 2021.
A fost hirotesit întru iconom stavrofor de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic în 2002, iar de atunci a primit numeroase distincții pentru activitatea sa rodnică.
Dumnezeu să-l ierte și cu drepții să-l așeze!
Sursa: doxologia.ro




















