Dacă am fi dispuși să fim sinceri cu noi înșine, multe probleme ar înceta să existe. Când ai așteptări de la alții, întreabă-te mereu dacă tu faci acele lucruri pe care le aștepți, scrie doxologia.ro.
Și dacă răspunsul este da, mai întreabă-te o dată: le faci din tot sufletul, sau le faci de formă, doar ca să fie făcute? Când simți o lipsă, întreabă-te mereu dacă oferi tu altora ceea ce crezi că îți lipsește și dacă răspunsul este nu, mergi mai departe și întreabă-te dacă îți oferi ție ceea ce îți lipsește. De multe ori arătăm mai multă recunoștință omului de la magazinul din fața blocului decât omului de lângă noi. Asta se întâmplă pentru că luăm ceea ce ne oferă celălalt ca ceva care ni se cuvine.
Când crezi că celălalt trebuie să facă ceva anume și că dacă nu face acel lucru înseamnă că nu îi pasă de tine, atunci vei ignora toate lucrurile pe care le face tocmai pentru că îi pasă. Începe să simți recunoștință pentru lucrurile mici pe care le primești în fiecare zi.
Poate e doar o privire plină de semnificație, poate că e simplul fapt că celălalt a dus gunoiul sau că te-a ajutat cu ceva sau poate e simpla bucurie de a sta lipiți unul de celălalt și de a vă auzi respirația și bătăile inimii.













