Maria Banuș (n. 10 aprilie 1914, București – d. 14 iulie 1999) a fost o poetă, traducătoare și eseistă română, de origine evreiască. Versurile sale din anii ’45 – ’50 reflectă dictatul cultural al acelei epoci. În anul 1945 este primită în Societatea Scriitorilor Români, precizează site-ul unitischimbam.ro.
Într-o ședință a Societății din martie 1948 este obligată să-și dea acordul public cu articolul lui Sorin Toma “Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei”, apărut în trei numere consecutive în Scînteia, menit să-l elimine pe Tudor Arghezi din literatura română.
După desființarea Societății Scriitorilor Români, Maria Banuș face parte din nou creata Uniune a Scriitorilor din România și – la fel cu majoritatea covârșitoare a colegilor ei – nu protestează împotriva excluderii unor scriitori, considerați “elemente necorespunzătoare”.
În anul 1949 a publicat volumul de poezie Bucuria (cu cele două cicluri ale sale: “Cântec sub tancuri” și “Vânt de martie“), care reprezintă experiența dânsei în perioada războiului, a ocupatiei naziste si apoi comuniste. Primul ciclu cuprinde poezii inspirate din realitățile tragice ale perioadei războiului, în timp ce al doilea ciclu este închinat luptei revoluționare a Partidului Comunist.
De asemenea, a publicat articole și reportaje, grupate în culegerea Din cronica acestor ani (1955). Maria Banuș s-a încadrat în doctrina realismului socialist prin creațiile sale cu caracter proletcultist, cum ar fi poeziile adunate în volumul Ție-ți vorbesc, Americă! (1955). Alte volume înscrise în aceeași orientare sunt: Despre pământ (1954), Se-arată lumea (1956), Torentul (1957) și Poezii (1957).
Sursa video: Casa de pariuri literare
