marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Cum este corect: „Mormânturi” sau „morminte”?

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
13/04/2026
in Religie, Social
141
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Suntem în perioada pascală. La orice slujbă intonăm înălţătorul tropar al Învierii. Dacă în prima parte a troparului mărturisim Învierea lui Hristos ca manifestare întru jertfă a puterii Sale dumnezeieşti, afirmând cu tărie: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând”, în cea de-a doua parte arătăm cum aceasta se răsfrânge asupra omenirii întregi, zicând: „şi celor din mormânturi/morminte viaţă dăruindu-le”, precizează Călăuză ortodoxă.

În cântarea intonată de credincioşi în biserică, dar şi în cărţile de slujbă, se pot întâlni două forme de plural, atât mormânturi, cât şi morminte. Dacă vom consulta Dicţionarul Limbii Române, vom vedea că forma corectă este „morminte”.

Alte articole

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026

Referindu-se la grija pentru cei adormiți, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat că cimitirul are o semnificație liturgică, dar și o valoare culturală deosebită, că multe cimitire adăpostesc „cruci şi morminte frumoase, adevărate opere de artă, deoarece creștinul și-a manifestat iubirea şi recunoştinţa față de cei plecați din lumea aceasta atât prin rugăciune, cât și prin înfrumusețarea sau împodobirea mormintelor”.

În vorbirea de zi cu zi folosim forma de plural morminte. Când ne deplasăm la cimitir spunem că mergem la morminte, iar de Paştele Blajinilor credincioşii spun că ies la morminte. Din această cauză, urmare unei experienţe îndelungate, mintea noastră s-a obişnuit ca atunci când pronunţăm forma de plural morminte să asocieze acest semn lingvistic cu imaginea cimitirului la care obişnuim să mergem. Aici, se află trupurile celor plecaţi dintre noi şi care aşteaptă Învierea cea de obşte, înviere care este posibilă datorită Învierii lui Hristos.

Pluralul mormânturi este o formă mai veche care desemnează atât starea de înrobire a păcatului şi totalitatea mormintelor din cimitir.

Aşadar, din punct de vedere gramatical, forma „morminte” este corectă.

Tags: morminte
Articolul anterior

„Simțeai că nu mai ești pe pământ”. Paștile copilăriei prin ochii Mitropolitului Iosif

Articolul următor

Prima cinstire a Sfintei Cuvioase Filofteia de la Pasărea, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din comuna Broscăuți sunt invitați luni, 9 noiembrie 2026, să participe la un moment deosebit din viața comunității parohiale:...

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

În ziua de 27 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și Izvorâtorul...

Predică la Botezul Domnului

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului Sursa: Mănăstirea Putna https://www.youtube.com/watch?v=FBvhL1hnFKY

Articolul următor
Prima cinstire a Sfintei Cuvioase Filofteia de la Pasărea, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica

Prima cinstire a Sfintei Cuvioase Filofteia de la Pasărea, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica

ARTICOLE RECOMANDATE

Patru tipuri de burse pentru elevi

Rotary Club Botoșani continuă programul „Ajută un copil să învețe!”: 10 burse de câte 6.000 de lei pentru elevii merituoși

o lună ago
„Zborul…Magia Aripilor Întinse”. Expoziția artistei botoșănene Ioana-Gina Poleac

Peste 450 de persoane au vizitat Memorialul Ipotești, de Noaptea Muzeelor

5 luni ago
28 iulie 1854 – S-a născut Victor Babeș, militant pentru drepturile românilor din Imperiul Austro-Ungar şi membru al Academiei Române

28 iulie 1854 – S-a născut Victor Babeș, membru al Academiei Române

3 luni ago
Ziua Armatei Române 2025

Ziua Armatei Române 2025

1 an ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței